Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Cupa „Maria” la biciclete – ediția a III-a

Campioni la disciplina străzii

„Cupa „Maria” la biciclete – ediția a III-a

În cadrul proiectului educațional local „Educația rutieră și preșcolarii”, marți, 31 mai 2011, a avut loc la Grădinița nr. 42 – „Maria” din Oradea, cea de-a III-a ediție a întrecerii „campionilor la disciplina străzii”, pentru câștigarea Cupei „Maria”. La start s-au aliniat 71 de bicicliști din 13 grădinițe din municipiul Oradea (nr. 18, 47, 44, 54, 36, 1, 19, „Don Orione”, 35, 28, 52, 43 și 42 – „Maria”).

„De ce este atât de longeviv? Ba chiar se dezvoltă acest proiect...”. Răspunsul ni-l dă tot doamna director Viorica Indrea.
 „Răspunsul îl avem fiecare dintre noi, în fiecare zi, în fiecare clipă, în deplasările noastre pe stradă, unde, dacă nu cunoaștem sau nu respectăm regulile de circulație, cea mai mică greșeală făcută ne poate costa viața. Așa că, mici și mari, să nu uităm nici o clipă că strada nu-i o joacă și astfel vom deveni „Campioni la disciplina străzii”...
Timpul parcurs de fiecare concurent a fost cronometrat la secunde de către comisia de arbitri, alcătuită din agent – șef  Florian Mocanu, din cadrul compartimentului Poliției de Proximitate, prof. Dan Hulea – antrenor la clubul „Tricolorul” Alparea și Nagy Stelian – antrenor la „Viitorul” Borș.
Întrucât toți copiii au reușit să parcurgă traseul în 30 de secunde (timp stabilit pentru premiul I, 35 pentru premiul II și 40 de secunde pentru premiul III), toți s-au clasat pe locul I, fiind recompensați cu câte o medalie de aur, diplomă și un premiu, constând într-un pachețel cu dulciuri. Pentru ieșirea din culoarul marcat, concurenții au fost penalizați cu 5 secunde. Primii doi care au obținut cel mai bun timp (Natalia Varga - la fete și Cătălin Bulgaru - la băieți, ambii de la Grădinița „Maria”) și-au adjudecat cupele puse în joc. Fiecare concurent a parcurs traseul de două ori, luându-se în calcul timpul cel mai bun. Așadar, fiecare a concurat, mai întâi cu sine, în parcurgerea fără penalizări a traseului și pentru obținerea celui mai bun timp posibil.
Dorim să evidențiem interesul deosebit pe care l-au manifestat conducerile grădinițelor, educatoarele, copiii, dar și părinții acestora, mai mult de jumătate din directorii grădinițelor au fost prezenți la manifestare (dna director Maria Nan – de la 52, dna Lidia Petrica – de la 36, dna Mariana Vereș – de la 44, dna Rodica Ciocan – de la 43, dna Georgeta Bara – de la 47, dna Anuța Boroș – de la 19, la care se adaugă gazda evenimentului, dna director Viorica Indrea. (Ovi Dan)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Cupa „Maria” la biciclete – ediția a III-a.

Trimite email
joi, 26 decembrie 2024, 18:04:00 Ora standard a Europei de Est