Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 februarie 2025

Pregătire gratuită pentru Bacalaureat 2025 la toate disciplinele și platformă cu materiale și resurse didactice pentru elevii din toată țara, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara, UVT. Prima sesiune are loc sâmbătă, 1 martie
Universitatea de Vest din Timișoara, UVT, începe sâmbătă, 1 martie, ediția din acest an a programului de pregătire pentru examenul de Bacalaureat 2025, la toate cele 14 discipline, pentru elevii din întreaga țară. Sesiunile se vor desfășura săptămânal, sâmbăta, în format online, până în data de 7 iunie 2025 și participarea este gratuită.
Exemple de materiale oferite pe platforma bac.uvt.ro:
Pregătire pentru Bacalaureat 2025. Scrierea cu unu, cu doi sau cu trei de „i” / Explicații pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Textul argumentativ pentru Bacalaureat 2025. Structură, conectori – explicații și model de rezolvare pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Sesiunile de pregătire se organizează pentru toate cele 14 discipline pentru care elevii urmează să susțină probe scrise:
Disciplina aferentă probei 1: limba și literatura română;
Disciplinele aferente probei 2: matematică nivel M1 și M2, istorie;
Disciplinele aferente probei 3: biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică, argumentare și comunicare, psihologie și sociologie.
Înscrierea pentru participarea la programul de pregătire se realizează prin completarea ACESTUI FORMULAR și este gratuită, iar detaliile complete sunt disponibile aici: https://bac.uvt.ro/
Informații și orar
Orarul modulelor de pregătire, pentru fiecare zi de sâmbătă din perioada 01.03 – 07.06.2025, este următorul, fiind stabilit în așa fel încât să permită elevilor participarea la programul de pregătire pentru toate disciplinele la care urmează să susțină proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat:
9.00 – 10.30 – Limba și literatura română;
10.45 – 12.15 – Matematică (nivel M1 și M2) și Istorie;
12.30 – 14.00 – Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Sociologie.
De asemenea, pe platforma bac.uvt.ro elevii din întreaga țară și pot găsi, pe lângă informații despre programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de UVT la toate disciplinele și celelalte oportunități din cadrul programului UVT pentru elevi, și materiale didactice suport realizate de cadre didactice din cadrul UVT cu conținuturile teoretice pentru fiecare disciplină de la examenul de bacalaureat și instrumente de testare, precum și lecții video (deocamdată doar pentru disciplina Limba și literatura română).
Programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de Universitatea de Vest din Timișoara face parte din amplul program de sprijin intitulat UVT pentru elevi, care cuprinde, totodată, concursuri dedicate elevilor, webinare de dezvoltare personală, consiliere individuală în carieră și școala de vară West Summer University (WSU).
Infomații suplimentare:
Seria de webinare de dezvoltare personală dedicate elevilor, susținute de echipa Serviciului de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) din UVT va începe pe data de 12 martie 2025 cu webinarul Secretul unei vieți împlinite, urmând ca timp de 9 săptămâni, în fiecare miercuri, de la ora 15.00, să fie abordată o nouă tematică, până la momentul ulterior susținerii examenul de bacalaureat când programul se încheie cu al 2-lea webinar despre alegerea programului de studii potrivit.

Înscrierea pentru participarea la webinarele de dezvoltare personală se realizează prin completarea formularului, iar detaliile complete sunt disponibile pe site-ul universității.

UVT, prin facultățile componente, a pregătit și un număr de 26 de concursuri pentru elevi, din 16 domenii de studii, o parte dintre acestea oferind condiții speciale în procesul de admitere la UVT elevilor care obțin distincții. Regulamentele de organizare și desfășurare a concursurilor, dar și alte detalii, sunt disponibile pe site-ul universității.

Consilierea în carieră
Serviciul de de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) al UVT pune la dispoziția elevilor care au nevoie de suport pentru alegerea traseului educațional și profesional și sesiuni individuale de consiliere în carieră, pentru care aceștia se pot programa prin completarea formularului. O altă resursă de care elevii pot beneficia, în scopul unei mai bune orientări spre un anumit traseu educațional și profesional, este platforma YTM, un instrument de testare psiho-vocațională dezvoltat de Universitatea de Vest din Timișoara. Mai multe detalii despre serviciile de consiliere în carieră și despre platforma YTM sunt disponibile pe site-ul universității.

Călători prin Dacia romană

Pe urmele cuceritorilor romani în Dacia

Călători prin Dacia romană

Pentru elevii epocii contemporane, deprinși să descopere lumea mai mult prin intermediul calculatorului decât cu pasul, inițiativa profesoarelor Otilia Filip, Ban Valeria și Cioară Ancuța de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Oradea de a participa la o excursie tematică: pe urmele cuceritorilor romani în Dacia, a fost foarte bine primită.

Dincolo de scopul recreativ ce dă farmec oricărei excursii, s-au urmărit și scopuri informative și educative ce au vizat aprofundarea cunoștințelor legate de geografia și istoria patriei, cât și de fundamentele istorice și religioase ale culturii, de descoperirea naturii și de aprofundare a cunoștințelor dobândite în cadrul orelor de istorie și geografie.
În dimineața zilei de 10 mai, grupul alcătuit din elevi din diverse clase (a X-a, a XI-a și a XII-a) a pornit din fața școlii urmând traseul stabilit pe ruta: Oradea – Jiou – Porolissum – Zalău.
Astfel, prima oprire am făcut-o la Grădina botanică „Vasile Fati”de la Jibou.
Grădina botanică are o suprafață de 30 de ha și cuprinde peste 5.000 de specii provenite de pe toate meridianele lumii. Elevii au fost impresionați de frumusețea sectoarelor (cel mai spectaculos fiind sectorul japonez), dar și de complexul acvaristic și sectorul zoologic.
Următorul popas l-am făcut la Porolissum, castrul roman de lângă Moigrad, județul Sălaj.
Pentru un roman, Porolissum era sinonim cu capătul lumii. Aici începea unul dintre cele mai lungi drumuri care duceau la Roma. La doi pași, dincolo de limesul de pe Meseș, se întindea barbaricum. În spate - siguranța și confortul unei civilizații sofisticate, în față – o  mare de seminții războinice - cvazi, daci liberi, mai apoi goți și carpi - privind lacom spre bogățiile imperiului. Între cele două lumi, o linie de ostași, trăind cu o mână pe pilum și cealaltă pe scutum.
Porolissum a fost un oraș roman din Dacia. Stabilit ca tabără militară în anul 106 d.Hr., în timpul războaielor daco-romane ale lui Traian, orașul s-a dezvoltat repede prin intermediul comerțului cu băștinașii daci, și a devenit capitala provinciei romane Dacia Porolissensis. Situl este unul dintre cele mai mari și mai bine păstrate din România. Se găsește pe Măgura Pomăt de pe teritoriul satului Moigrad-Porolissum.
Remarcabilă este explicarea eficientă, în limbaj simplu și cu ajutorul unor reconstituiri 3D, a aproape fiecărui obiectiv, prin intermediul unor panouri metalice în română și engleză. Cu ajutorul acestora este ușor să îți faci o idee despre ce însemna viața la capătul lumii romane. (Otilia Filip)

Trimite email
sâmbătă, 5 aprilie 2025, 08:31:24 Ora de vară a Europei de Est