Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Psihologia comunitară – un nou domeniu aplicativ în psihologia românească

Work-shop organizat de ARPC și CPR

Psihologia comunitară – un nou domeniu aplicativ în psihologia românească

Sâmbătă, 14 mai 2011, Asociația Română de Psihologie Comunitară, sub egida Colegiului Psihologilor din România, va organiza un work-shop de informare având ca temă Promovarea psihologiei comunitare în spațiul românesc.

Manifestarea, care se va desfășura la Hotel Continental Forum Oradea, în intervalul orar 10-16, va aduce în atenția profesioniștilor (psihologi, masteranzi, doctoranzi în domeniul științelor socio-umane) și a altor persoane interesate de problematica abordată, informații cu privire la domeniul psihologiei comunitare, la aspectele legislative specifice domeniului psihologiei in general, al psihologiei comunitare în particular. Se va avea în vedere și promovarea principiilor de lucru ale acestui domeniu, precum și conturarea competențelor psihologilor comunitari în funcție de nivelul și regimul de exercitare al profesiei. De asemenea vor fi aduse în discuție eventualele perspective de angajare pentru psihologii comunitari.
Evenimentul va fi susținut de o echipă de psihologi, membri fondatori ai ARPC și membri ai CPR. Printre acestia se numară psiholog principal Doru Munteanu, președintele Filialei Bihor a CPR și prof. univ. dr. Letiția Filimon, președintele ARPC.
Menționăm faptul că manifestarea este creditată de CPR (10 credite) pe toate domeniile aplicative ale psihologiei. (Amalia Hodișan)

Trimite email
marți, 28 ianuarie 2025, 05:11:36 Ora standard a Europei de Est