Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

A apărut nr. 35 al revistei „OviDan”

Semnal

A apărut nr. 35 al revistei „OviDan”

Ediția conține știri de la Primăria Oradea (În prezența ministrului Sănătății, dl Cseke Attila, a fost inaugurat Spitalul Clinic Municipal „dr. Gavril Curteanu”), de la Banca Transilvania (despre creditul rapid fără garanții materiale) ..., fotoreportaje din școli, de la diferite evenimente din municipiu și județ.

Numărul se deschide cu Olimpiada națională de matematică, ediția a 62-a, desfășurată la Oradea. Joi (21 aprilie), la Casa de Cultură a Sindicatelor, a avut loc premierea câștigătorilor; în pagina „Eveniment” – Olimpiada națională de religie – Alianța Evanghelică; în cadrul serialului Legea Educației Naționale (ajuns la ediția a XIV-a), doamna jurist dr. Ramona Bacter - consilierul juridic al Inspectoratului Școlar Județean Bihor – ne vorbește despre baza materială a învățământului preuniversitar; Ioana Pantor, reprezentant al Centrului de Limbi Străine Eurolingva și Steluța Ștefănescu (consultant Cambridge ESOL pentru România) au vorbit despre avantajele examenului BULATS, prezentând elevilor și profesorilor (la C.N. „E. Gojdu” și la sediul I.S.J. Bihor) noutățile legate de aceste examene; pagina 5 am împărțit-o „frățește” între „Revistele literare și pigmentarea politică” și rubrica distinsului conf. univ. dr. Dumitru Draica – „Să scriem corect!” La Primăria Oradea, a avut loc premierea participanților la expoziția de Paște („Lumina multicoloră a primăverii”); prof. Dorina Popa ne spune un basm adevărat cu și despre membrii lotului Bihorului care ne-au reprezentat cu cinste la Concursul național de limba și literatura română „Ionel Teodoreanu”, desfășurat la Iași; Asociația d’Art a organizat joi, cea de-a III-a ediție a evenimentului „Natura pentru Artă, Arta pentru Natură; cocheta sală festivă a Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” a găzduit momentul festiv al reuniunii de proiect („Mereu împreună”) cu partenerii din Ungaria; despre stagiile de pregătire profesională la Universitatea Franche-Conte din Montbeliard (Franța), am stat de vorbă cu dl prof. univ. dr.  Ioan Roxin, directorul Departamentului Multimedia, prezent la Oradea; la 25 de ani de la catastrofala explozie nucleară de la Cernobâl, prof. Ramona Iștoc-Zembrea a organizat o manifestare cu mare priză la elevi; un show și un concurs de nota 10 – Star Fashion & Music, la Șuncuiuș și concursul cu premii – „Să învățăm să circulăm corect!” – organizat de dl prof. Virgil Matei, de la Grupul Școlar Industrial Șuncuiuș; „gașca nebună” a ieșit din nou în peisaj, la Vața de Jos, Þebea și Ribița... Prof. Corina Cata, Alina Pașcondea și Ana Dura de la Liceul Teologic Greco-Catolic „Iuliu Maniu” au coordonat o activitate de plantat flori, demnă de o școală eco ce se „bate” pentru un viitor verde! Partenerii de la L.P.S. „Bihorul” și Școala nr. 11 au ieșit la Hidișelu de Jos la plantat de goruni; Mădălina Madear, de la Liceul Teoretic „Nicolae Jiga” din Tinca, ne-a scris cum s-a finalizat „Luna plantării arborilor” la Ocolul Silvic Tinca, iar Olimpia și Anca, despre patimile și suferințele lui Iisus, privite prin ochi și suflet de copil la Grădinița din Tinca; de Sfânta Înviere, Adrian Crăciunaș ne-a pregătit o cântare de nota 10 – „Azi, Hristos a înviat!” Clasele de Step by Step de la Liceul Teologic Greco-Catolic „Iuliu Maniu” au scos părinții pe terenul de fotbal pentru un meci al orgoliilor; elevii dnelor prof. Maria Duma și Angela Clonda au salutat Oradea din Turnul Primăriei; în pagina „Promovarea imaginii”, am inserat nu mai puțin de patru articole: „Și cărțile au suflet ... la Lic. T. „Lucian Blaga”; la Școala „Avram Iancu” din Oradea, elevii dnei înv. prof. Monica Toader au căutat, s-au informat, au studiat aurul, plămânul și uzina verde; elevii dnei înv. Dorina Negrean, de la Lic. T. „Nicolae Jiga” din Tinca, s-au întrecut în cadrul concursului de desene „Mâna mea dă viață pădurii”; „O conduită frumoasă este și morală” susține ed. Alina Faur, de la Grădinița din Cheșa. (Ovidiu Dan)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:00:55 Ora standard a Europei de Est