Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 februarie 2025

Pregătire gratuită pentru Bacalaureat 2025 la toate disciplinele și platformă cu materiale și resurse didactice pentru elevii din toată țara, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara, UVT. Prima sesiune are loc sâmbătă, 1 martie
Universitatea de Vest din Timișoara, UVT, începe sâmbătă, 1 martie, ediția din acest an a programului de pregătire pentru examenul de Bacalaureat 2025, la toate cele 14 discipline, pentru elevii din întreaga țară. Sesiunile se vor desfășura săptămânal, sâmbăta, în format online, până în data de 7 iunie 2025 și participarea este gratuită.
Exemple de materiale oferite pe platforma bac.uvt.ro:
Pregătire pentru Bacalaureat 2025. Scrierea cu unu, cu doi sau cu trei de „i” / Explicații pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Textul argumentativ pentru Bacalaureat 2025. Structură, conectori – explicații și model de rezolvare pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Sesiunile de pregătire se organizează pentru toate cele 14 discipline pentru care elevii urmează să susțină probe scrise:
Disciplina aferentă probei 1: limba și literatura română;
Disciplinele aferente probei 2: matematică nivel M1 și M2, istorie;
Disciplinele aferente probei 3: biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică, argumentare și comunicare, psihologie și sociologie.
Înscrierea pentru participarea la programul de pregătire se realizează prin completarea ACESTUI FORMULAR și este gratuită, iar detaliile complete sunt disponibile aici: https://bac.uvt.ro/
Informații și orar
Orarul modulelor de pregătire, pentru fiecare zi de sâmbătă din perioada 01.03 – 07.06.2025, este următorul, fiind stabilit în așa fel încât să permită elevilor participarea la programul de pregătire pentru toate disciplinele la care urmează să susțină proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat:
9.00 – 10.30 – Limba și literatura română;
10.45 – 12.15 – Matematică (nivel M1 și M2) și Istorie;
12.30 – 14.00 – Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Sociologie.
De asemenea, pe platforma bac.uvt.ro elevii din întreaga țară și pot găsi, pe lângă informații despre programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de UVT la toate disciplinele și celelalte oportunități din cadrul programului UVT pentru elevi, și materiale didactice suport realizate de cadre didactice din cadrul UVT cu conținuturile teoretice pentru fiecare disciplină de la examenul de bacalaureat și instrumente de testare, precum și lecții video (deocamdată doar pentru disciplina Limba și literatura română).
Programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de Universitatea de Vest din Timișoara face parte din amplul program de sprijin intitulat UVT pentru elevi, care cuprinde, totodată, concursuri dedicate elevilor, webinare de dezvoltare personală, consiliere individuală în carieră și școala de vară West Summer University (WSU).
Infomații suplimentare:
Seria de webinare de dezvoltare personală dedicate elevilor, susținute de echipa Serviciului de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) din UVT va începe pe data de 12 martie 2025 cu webinarul Secretul unei vieți împlinite, urmând ca timp de 9 săptămâni, în fiecare miercuri, de la ora 15.00, să fie abordată o nouă tematică, până la momentul ulterior susținerii examenul de bacalaureat când programul se încheie cu al 2-lea webinar despre alegerea programului de studii potrivit.

Înscrierea pentru participarea la webinarele de dezvoltare personală se realizează prin completarea formularului, iar detaliile complete sunt disponibile pe site-ul universității.

UVT, prin facultățile componente, a pregătit și un număr de 26 de concursuri pentru elevi, din 16 domenii de studii, o parte dintre acestea oferind condiții speciale în procesul de admitere la UVT elevilor care obțin distincții. Regulamentele de organizare și desfășurare a concursurilor, dar și alte detalii, sunt disponibile pe site-ul universității.

Consilierea în carieră
Serviciul de de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) al UVT pune la dispoziția elevilor care au nevoie de suport pentru alegerea traseului educațional și profesional și sesiuni individuale de consiliere în carieră, pentru care aceștia se pot programa prin completarea formularului. O altă resursă de care elevii pot beneficia, în scopul unei mai bune orientări spre un anumit traseu educațional și profesional, este platforma YTM, un instrument de testare psiho-vocațională dezvoltat de Universitatea de Vest din Timișoara. Mai multe detalii despre serviciile de consiliere în carieră și despre platforma YTM sunt disponibile pe site-ul universității.

La plantat de goruni

„Viitorul pădurii e în mâinile noastre”

La plantat de goruni

Ca o încununare a unei perioade importante de activități consacrate pădurii, vineri, 15 aprilie 2011, în ultima zi a tradiționalei manifestări „Luna pădurii” (mai exact „Luna plantării arborilor”), partenerii de proiect de la L.P.S. „Bihorul” și Școala nr. 11, au plantat goruni la Hidișelu de Jos.

La ceas de bilanț, elevii dnei prof. Georgeta Susa (de la Liceul cu Program Sportiv „Bihorul”) și dnei prof. Carmen Nica (de la Școala cu clasele I-VIII nr. 11 din Oradea) au ținut să planteze 50 de puieți de gorun în pădurea de la Hidișelu de Jos, aparținătoare Ocolului Silvic Oradea.
„Uniți pentru salvarea pădurii”
Acțiunea (intitulată „Uniți pentru salvarea pădurii”) s-a desfășurat în parteneriat cu Ocolul Silvic Oradea, reprezentat de dl ing. Cornel Hulea (șef Ocol), comitetele de părinți de la cele două școli partenere, reprezentate de părinții: Mariana și Emil Andras, Tiberiu Cristea și Simuț Tunde (de la L.P.S. „Bihorul”), respectiv: Sanda Sabău, Mirela Putyer și Naomi Marc (de la Șc. nr. 11) și S.C. Doricor, reprezentată de dl Cornel Caba (care a asigurat transportul elevilor), în cadrul proiectului educațional „Viitorul pădurii e în mâinile noastre”.
Moto: „Natura poate să-ți slujească de carte, de profesor, de povățuitor. Ea te cheamă, ea îți procură, cu mici mijloace, tot ceea ce vei avea nevoie mai târziu. Nu închide această mare carte plină de învățături înțelepte, nu o neglija pentru celelalte cărți în care se cuprind numai strofe din cântarea întreagă ce stă înaintea ta” - Ion Simionescu.
Doamna profesor Georgeta Susa a ținut să argumenteze astfel demersul activităților educative cuprinse în cadrul proiectului: „Adunarea Generală a ONU a declarat 2011 - Anul Internațional al Pădurilor... dorind astfel să atragă atenția încă o dată asupra faptului că pădurile joacă un rol esențial în viața a 1,6 miliarde de oameni de pe Terra și constituie habitatul a milioane de specii de animale. Acest semnal este tras mai ales în contextul în care, anual, sunt despădurite peste 50.000 de hectare. Pe de altă parte, anul 2011 a fost nominalizat de Comisia Europeană ca fiind „Anul European al Voluntariatului”. Comisia speră că „Anul european” va spori popularitatea activităților de voluntariat, precum și stimularea gradului de conștientizare a valorii acestora în societate.
Pentru buna desfășurare a activității, ținem să mulțumim partenerilor noștri, precum și conducerilor celor două școli, reprezentate în proiect de către cei doi directori - prof. dr. Dan Matei, respectiv prof. Adelina Iacob.” (Ovidiu DAN)

Trimite email
sâmbătă, 5 aprilie 2025, 10:39:06 Ora de vară a Europei de Est