Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Provocări pentru știință și cercetare în perioade de criză

Universitaria – prof. Dumitru Draica

Provocări pentru știință și cercetare în perioade de criză

La sfârșitul lunii martie 2011, între 24 – 26 martie, a avut loc la Sibiu, în organizarea Universității Alma Mater, cea de-a V-a Conferință cu participare internațională, Provocări pentru știință și cercetare în perioade de criză.

După sosirea participanților la Sibiu și recepția de joi seara, vineri dimineața, 25 martie, de la ora 8, a avut loc înregistrarea participanților din Bulgaria, Canada, Cehia, Grecia, Italia, Lituania, Republica Moldova, San Marino, Serbia, Ucraina, Ungaria; din țară au fost prezenți reprezentanți ai centrelor universitare: București, Brașov, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Reșița, Suceava, Târgoviște, Târgu-Mureș, Timișoara și Sibiu. De la ora 9 a avut loc Ceremonia de deschidere a lucrărilor Conferinței internaționale, în prezența rectorului universității, prof. dr. ing. ec. Nicolaie Georgescu, a prorectorului, prof. dr. Mircea Cosma, a prof. univ. dr. ing. Maria Turtoi și a altor universitari sibieni, dar și în prezența unor reprezentanți ai autorităților locale. Apoi, timp de două ore, a urmat prezentarea în plen a unor lucrări, unde au vorbit, printre alții, prof. N. Georgescu, M. Cosma, M. Turtoi, D. Petică-Roman, N. Hoanță, prof. dr. Lucio Laureti, de la Universitatea din Bari și prof. dr. Jane Pauncovic, de la Universitatea din Belgrad.
Începând cu ora 12, până seara, a urmat prezentarea celor 230 de lucrări științifice, în cele șase secțiuni ale Conferinței: 1. Științe economice, unde au fost prezentate 85 de lucrări; 2. Drept și științe administrative – 44 de lucrări; 3. Științe sociale și politice – 25; 4. Științe inginerești – 27; 5. Alimentație publică – 23; și, a VI-a secțiune, Filologie (Limba și literatura română – engleză) – 26.      
Au fost câteva ore intense de dezbateri, opinii, păreri, în care cei prezenți au schimbat gânduri, idei, impresii, și-au exprimat punctele de vedere, vizavi de comunicările prezentate, au ascultat și au comentat, în final, multitudinea faptelor prezentate din diverse domenii ale științei contemporane, pornind de la titlul generic al acestei manifestări științifice internaționale de la Sibiu, unde numărul participanților a crescut de la an la an, acțiunea Universității Alma Mater fiind inclusă, după cum menționa și rectorul prof. univ. dr. ing. ec. N. Georgescu, în calendarul manifestărilor științifice organizate anual de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, de la noi din țară.
Participanții, în marea lor majoritate, au apreciat nivelul științific înalt al comunicărilor susținute, pentru fiecare secțiune în parte, expunându-și propriile puncte de vedere și însușindu-și, în egală măsură și opiniile altor colegi. De altfel, toate lucrările prezentate pe secțiuni au fost incluse pe CD-uri, pe care organizatorii Alma Mater le-au înmânat tuturor participanților la această conferință.  
La secțiunea a șasea, Filologie – Limbă și literatură română – Limbă engleză, au fost susținute 26 de lucrări științifice, iar printre participanții din mai multe centre universitare din țară, București, Brașov, Constanța, Craiova, Pitești, Ploiești, Sibiu, au avut bucuria să fie prezenți, ca în fiecare an, de altfel, de la Universitatea din Oradea, conf. univ. dr. Dumiru Draica - a prezentat comunicarea ASTRA (150 de ani de la înființare) și revista Transilvania (unificarea și cultivarea limbii române literare) și lect. univ. dr. Valerica Draica – comunicarea Educația prin creștinismul popular.
Deși destul de lungă ziua de joi, dar nu și obositoare, s-a încheiat cu o cină festivă, un alt prilej, la fel de deschis, pentru participanți și organizatori, deopotrivă, de a-și împărtăși din îndelungata experiență la catedră, și nu numai. Și pentru că ziua de sâmbătă era rezervată vizitării orașului vechi și centrului istoric al Sibiului, dar și unor muzee din oraș și din Mărginime, toți au fost de acord că au petrecut zile frumoase în străvechiul oraș transilvan, de altfel, și vremea a fost superbă, au mulțumit gazdelor atât de generoase, care și-au dat toată silința să se simtă cât mai bine în aceste vremuri pe care le trăim cu toții, promițându-și să revină în martie 2012, cu aceeași plăcere!

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:10:58 Ora standard a Europei de Est