Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

21 diplomas de espanol como lengua extranjera în centru DELE din Oradea

La Colegiul Național „Iosif Vulcan” din Oradea

21 diplomas de espanol como lengua extranjera în centru DELE din Oradea

Joi și vineri (31 martie, 1 aprilie 2011), am revenit la Colegiul Național „Iosif Vulcan”, invitați fiind de doamna director, profesor Simona Martin și de profesorul de limba spaniolă, doamna Rodica Pop, spre a consemna alte două evenimente notabile;

primul: examenul național – Excursia educativă în Spania, la care au participat elevii clasei a IX-a C –  care s-a ținut joi, la aceeași oră în toate cele opt centre din România, cu subiect național unic; cel de-al doilea eveniment s-a consumat vineri, în cabinetul de spaniolă, unde cei mai buni elevi din clasele de spaniolă, îndrumați de doamna profesor Rodica Pop și profesorul din Spania (care predă la colegiul orădean) doamna Maria Angeles Paiva Mesiavilla, ne-au prezentat rezultatele de excepție obținute la examenul DELE și olimpiada națională de limba spaniolă, precum și trupa de teatru a colegiului, care ne-a reprezentat cu cinste municipiul și județul la cea de-a VII-a ediție a festivalului de teatru în limba spaniolă, de la București.
Primele rezultate ale centrului de competențe lingvistice
La examenul DELE susținut în cadrul sesiunii din 30 iulie 2010, au obținut diplome (de espanol como lengua extranjera) 21 de candidați: Raoul Florin Clepe (nivel A1), Bianca Edina Galovits, Celina Monica Popa, Miriam Jarrouj, Alexandra Goina și Denisa Ionescu (nivel A2), Diana Maria Lucaciu, Roxana Maria Dumitraș, Valentina Gabriela Rebaciuc, Melania Dora Berdea, Cătălina Mihaela Rif, Flavia Sefora Popa, Patricia Maria Seuche, Roxana Ana Zigrea, Octavia Praja, Georgiana Ciure, Mădălina Valentina Floruța și Mihai Răzvan Dobai (nivel B1), Ioana Holt, Valentina Maria Plotuna și Ana Miruna Turc (nivel B2).
Sunt primele 21 de diplome de cunoaștere a limbii spaniole, obținute în cadrul centrului de competențe lingvistice din Oradea, centru acreditat de Instituto Cervantes din București, diplome recunoscute internațional.
Strălucirea centrului și a colegiului a fost sporită de aurul obținut de Valentina Rebaciuc, olimpica națională din XI C, care a adus în municipiul de pe Crișul Repede premiul I de la Olimpiada națională de limba spaniolă. La aceeași etapă națională, județul Bihor a mai fost reprezentat de alte două vulcaniste orădene: Larisa Molnar, din X C și Denisa Ionescu, din IX C. Denisa Ionescu s-a întors de la Craiova cu o mențiune.
„Ce vrei, iubire?”
Membrii trupei de teatru în limba spaniolă de la Colegiul Național „Iosif Vulcan” s-au prezentat la cea de-a VII-a ediție a Festivalului de teatru în limba spaniolă cu piesa „Ce vrei, iubire?” (autor Manuel Rivas); regie și adaptare text – Maria Angeles Paiva Mediavilla, colaborator regie: prof. Rodica Pop, colaboratori decoruri și costume: Cseke Claudia și Ana-Maria Popuțe; distribuția: Luckacs George (Tino), Patricia Seuche (Dombo, infirmiera), Cristina Tămaș (Lola), Benedek Renata (Josefa, doamna), Cseke Claudia (mama), Celina Popa (polițistul, prezentator final, vocea I, balerina 1), Larisa Molnar (prezentator inițial, funcționar bancar, vocea II și balerina II) și Valentina Rebaciuc (povestitor).
Tino, un vulcanist neliniștit și jucăuș, începe să-și amintească fapta care l-a determinat să-și riște viața. În diferite scene scurte, Tino ne va destăinui prin vocea povestitorului, prietenia cu nedespărțitul Dombo, iubirea imposibilă pentru Lola și complicata relație cu propria mamă. Vulcaniștii spanioli au ales să ne dezvăluie totul în chip original, în cadrul unui dialog, gen reporter-intervievați, dând frâul liber imaginației și narațiunii captivante. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: 21 diplomas de espanol como lengua extranjera în centru DELE din Oradea.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:56:55 Ora standard a Europei de Est