Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Marți, a apărut nr. 30 al revistei „OviDan”

Semnal

Marți, a apărut nr. 30 al revistei „OviDan”

Marți (22 martie 2011), am început să distribuim nr. 30 al revistei „OviDan”.
Ediția conține știri de la Banca Transilvania ..., fotoreportaje din școli, de la diferite evenimente din municipiu și județ.

Numărul se deschide cu simpozionul național „Să ocrotim pădurea!” (prima ediție), desfășurat la Liceul Teoretic „Nicolae Jiga” din Tinca. La Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” din Oradea „Job Shadow Day” câștigă tot mai mulți adepți cu fiecare nouă ediție; la Biblioteca Universității Oradea s-a desfășurat conferința internațională organizată de Facultatea de Litere. În cadrul serialului Legea Educației Naționale, doamna jurist dr. Ramona Bacter - consilierul juridic al Inspectoratului Școlar Județean Bihor –se referă la evaluarea în învățământul obligatoriu. Marți, în sala Filarmonicii de Stat, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean au lansat campania de promovare a noutăților pe care le aduce Legea Educației Naționale, ceea ce facem nou de nouă săptămâni... La colegiul brâncușienilor s-a vorbit despre violență și s-a acordat primul ajutor (demonstrativ); elevii și dascălii Liceului Teologic Baptist „Emanuel” au sărbătorit Zilele Francofoniei. Beiușenii de la „Ioan Ciordaș” au pus de un nou proiect – „Alfabetul matematic”; la Grădinița nr. 46 a fost din nou carnaval și un spectacol total, susținut de profesorii de la secția germană. Ei au pus în scenă „Scufița Roșie”; timp de trei zile, la Școala nr.11, pedagogia Freinet a făcut furori! Elevii și profesorii de la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” au avut oaspeți dragi din Milano. Despre sărbătorirea Zilei Femeii, la Rieni, Oșorhei și Tinca, ne-au scris Ioana Chiorean, Amalia Þoca, Maria Galiș și Felicia Pele; Ileana Tomescu ne povestește cât de bine s-au simțit elevii din Ștei la partenerii lor de proiect de la Buntești; despre „Primăvara – ca o duminică a pământului” în comuna Avram Iancu ne-a scris în stilu-i caracteristic, cu un condei de mare artist Anna Cotro; Adrian Crăciunaș ni-l redă pe Nichifor Crainic cu „Laudă”; Janina Baciu ne spune cum se declină viața, arta și dragostea la Săliște de Vașcău; voleibalistele dnei profesor Rodica Sanislav (de la Lic. T. „Onisifor Ghibu”) au participat, de Ziua Ungariei,  la Budapesta, la o competiție de minivolei, alături de cinci echipe din Ungaria. Jucând fără greșeală, orădencele nu au pierdut niciun set, cucerind astfel cupa pusă în joc!
Ovidiu DAN

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:41:28 Ora standard a Europei de Est