Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Programul „Tineret în Acțiune” – scriere de proiecte

În perioada 5-10 aprilie, la Predeal

Programul „Tineret în Acțiune” – scriere de proiecte

Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) organizează la Predeal, în perioada 5-10 aprilie 2011, cursul de scriere de proiect în context „Tineret în Acțiune” cu focus pe includerea tinerilor cu oportunități reduse.

Cursul se adresează membrilor ONG-urilor care activează în domeniul tineretului, reprezentanților instituțiilor publice implicate în lucrul cu tinerii și reprezentanților școlilor speciale pentru tineri cu dizabilități care sunt interesați să scrie și să depună proiecte pentru finanțare în cadrul programului european „Tineret în Acțiune”.
Participanții la acest curs trebuie să aibă experiență în lucrul cu tinerii în general și în lucrul cu tinerii cu oportunități reduse în special, să fie motivați pentru a lucra cu și pentru tineri, să aibă abilități de comunicare și experiență în derularea de proiecte sau activități de tineret.
Nu se percepe taxă de participare, întrucât evenimentul este cofinanțat de Comisia Europeană, prin programul „Tineret în Acțiune”. Costurile de cazare și masă sunt acoperite de organizatori.
Costurile de transport vor fi acoperite de către participanți.
Cursul este structurat pe trei module, fiecare cu un specific aparte:
1. Scrierea propunerilor de finanțare în context „Tineret în Acțiune” pentru proiecte care să includă tineri cu oportunități reduse din mediul rural (pagina evenimentului: http://www.tinact.ro/detaliu-calendar/IDevent/403).
2. Scrierea propunerilor de finanțare în context „Tineret în Acțiune” pentru proiecte care să includă tineri cu dizabilități (pagina evenimentului: http://www.tinact.ro/detaliu-calendar/IDevent/404).
3. Scrierea propunerilor de finanțare în context „Tineret în Acțiune” pentru proiecte care să includă tineri aparținând minorităților naționale și etnice (pagina evenimentului: http://www.tinact.ro/detaliucalendar/
IDevent/405).
Număr maxim de participanți: 45 – câte 15 persoane pe modul.
Data limită de înscriere: 28 martie 2011.
În urma acestui eveniment, participanții vor fi capabili să conceapă, elaboreze și planifice proiecte eligibile în context „Tineret în Acțiune” care să implice tineri cu oportunități reduse și să utilizeze cadrul nonformal și informal pentru inițierea de activități specifice în domeniul includerii sociale în lucrul cu tinerii din mediul rural, tinerii cu dizabilități și tinerii aparținând minorităților etnice și naționale.
Înscrierea se face online, prin paginile dedicate fiecărui modul în parte, de pe site-ul www.tinact.ro.
Detalii pe: http://includere.wordpress.com (Miruna Covaci)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:02:05 Ora standard a Europei de Est