Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Conferința de lansare a proiectului PractiPASS - „Protecția copilului - de la teorie la practică”

Luni și marți

Conferința de lansare a proiectului PractiPASS - „Protecția copilului - de la teorie la practică”

Facultatea de Științe Socio-Umane a Universității din Oradea a organizat, luni și marți (21-22 februarie 2011), conferința de lansare a proiectului Programul de practică pentru studenți „Protecția copilului - de la teorie la practică” (PractiPASS), proiect cofinanțat din Fondul Social European „Investește în oameni!”, POSDRU 2007-2013.

Activitățile de luni s-au desfășurat în cocheta sală de conferințe a hotelului „Ramada”, fiind moderate de lect. univ. drd. Claudia Oșvat.
La deschiderea oficilă, organizatorii conferinței au fost onorați de prezența unor distinși invitați: prof. univ. dr. Elena Bonchiș – prorector al Universității din Oradea, Laurențiu Pășcuți – președinte al comisiei pentru protecție socială, protecția copilului, sănătate și familie din cadrul Consiliului Județean Bihor, conf. univ. dr. Doru Buzducea – director teritorial al Universității din București, conf. univ. dr. Alina Roman – director teritorial al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, Mirela Abrudan – reprezentant al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor și Adina Pătroc – reprezentant al Administrației Sociale Comunitare Oradea.
Referindu-se la obiectivul principal al proiectului – facilitarea tranziției de la școală la viața activă a studenților prin intermediul creșterii competitivității sistemului educațional și al eficientizării stagiilor de practică, astfel încât acestea să corespundă cerințelor pieței muncii - , doamna prorector, Elena Bonchiș, s-a adresat direct studenților și tutorilor prezenți în sală, beneficiari ai proiectului, să profite de pe urma acestui proiect pentru formarea de competențe, care să ducă la creșterea competitivității sistemului, cu implicații directe benefice asupra Măriei Sale Copilul...
Mulțumind conducerii Universității Oradea, dlui rector Cornel Antal, pentru sprijin, precum și partenerilor de proiect prezenți la conferință, managerul de proiect, prof. univ. dr. Floare Chipe, a ținut să ne asigure de o transparență reală a fiecărei etape în derularea proiectului, de modul în care vor fi cheltuite, cu multă chibzuință și eficiență, sumele alocate. Printr-o prezentare sugestivă în power point, managerul de proiect a insistat pe motivația științifică a implementării proiectului, arătând faptul că „obiectivul principal al proiectului urmărește să satisfacă cerințele exprimate de către angajatori, cu prilejul studiilor realizate de catedra de Sociologie și Asistență Socială; una dintre aceste cerințe este aceea a formării viitorilor specialiști pe domenii mai restrânse de activitate, specifice anumitor problematici, cum ar fi: protecția copilului, protecția copilului cu dizabilități, protecția persoanelor adulte cu dizabilități, asistența persoanelor vârstnice...
Parteneri inter-regionali, grupuri țintă...
Managerul de proiect a trecut apoi în revistă cei 13 parteneri (instituții care activează în domeniul social și unități de învățământ superior din Oradea București și Arad), precum și grupurile țintă ale proiectului: cei 600 de studenți ai specializărilor: asistență socială, sociologie, psihologie și psihopedagogie, la nivel de licență și masterat, din cele trei centre universitare, partenere în proiect, cei 60 de tutori și coordonatorii tutori – specialiști din instituțiile/ organizațiile care găzduiesc practica studenților selectați în cadrul proiectului (câte 20 în fiecare regiune).
Necesitatea implementării proiectului
Vorbind despre necesitatea implementării proiectului, dna prof. univ. dr. Floare Chipe s-a referit atât la opiniile exprimate de reprezentanții firmelor bihorene privind rolul activității de practică a studenților, cât și la opinii ale studenților privind legătura universității cu piața muncii. Concluzionând, managerul a evidențiat atât lipsurile sistemului de formare a specialiștilor, cât și soluții la problema privind lipsa abilităților practice ale studenților.
Activități derulate și viitoare
În cadrul prezentării în power point a   agendei cu activitățile desfășurate de la 1 octombrie 2010 și până în prezent și a celei privind activitățile viitoare, managerul a insistat asupra celor șase activități viitoare:
1.Elaborarea programelor de practică și realizarea instrumentelor de lucru
2.Organizarea și desfășurarea modulelor de formare a coordonatorilor tutori și a tutorilor
3.Constituirea și organizarea pe stagii de practică a grupului țintă
4.Organizarea, implementarea și monitorizarea stagiilor de practică
5.Vizite de studiu la o instituție din UE
6.Implementarea componentei de consiliere a programului de practică.
Marți – workshopurile – la universitate
A doua zi, conferința de lansare a proiectului a continuat la sediul Facultății de Științe Socio-Umane, cu patru  workshopuri tematice: Rolul practicii în formarea profesională (moderator – conf. univ. dr. Simona Stanciu); Dimensiuni ale tutoratului eficient (moderator – conf. univ. dr. Florica Ștefănescu); Probleme psihosociale în centrele de educație incluzivă (moderator – lect. univ. drd. Claudia Oșvat); Capacitatea de absorbție a forței de muncă în ONG-uri (moderator – lector univ. dr. Simona Bodogai). Ovidiu DAN
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Conferința de lansare a proiectului PractiPASS - „Protecția copilului - de la teorie la practică”. 

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:26:46 Ora standard a Europei de Est