Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Educație și identitate culturală locală”

Miercuri, s-a dat startul unui nou proiect

„Educație și identitate culturală locală”

Astăzi (miercuri, 19 septembrie), în sala multifuncțională din cadrul Cetății Oradea, s-a dat startul unui nou proiect, intitulat „Educație și identitate culturală locală”, lansat de o echipă de profesori de la Școala cu clasele I-VIII „Oltea Doamna” din Oradea, în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea – Administrația Imobiliară Oradea și Asociația pentru Cultură, Educație și Dezvoltare „Accent”.

Proiectul își propune creșterea nivelului de informare a elevilor orădeni cu privire la istoria, moștenirea culturală și arhitecturală, tradițiile și arta specifică municipiului Oradea, și „este agreat atât de cadrele didactice, cât și de elevi, după cum am aflat dimineață, la ora 9.00, cu prilejul lansării proiectului la nivelul școlii noastre”, spunea directorul Școlii „Oltea Doamna”, profesorul Mircea Mitran.
Chiar dacă grupul țintă și primii beneficiari ai proiectului sunt elevii Școlii „Oltea Doamna”, până la urmă, câștig de cauză vor avea mult mai mulți elevi și tineri din municipiu, „echipa de proiect dorind să-l extindă la nivelul tuturor unităților de învățământ”, după cum se exprima drd. Radu Milian, manager proiect.
Un proiect care urmărește același scop a fost lansat la nivel liceal în 16 mai (cu concursul elevilor și profesorilor de la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” și Colegiului Tehnic „Constantin Brâncuși”. „Ne naștem aici, suntem orădeni, localnici, deci e firesc să ne cunoaștem istoria locală, dar și ceea ce ne diferențiază pe noi de restul lumii, a adăugat dr. Dumitru Sim. Am speranța că se va crea o anumită stare de înțelegere a tinerilor referitor la substanța lor”.
Parcurgând întregul traseu al proiectului, managerul Radu Milian a identificat șase etape: orele interactive de dobândire a cunoștințelor de istorie locală, concursul de istorie locală (de Ziua Oradiei -12 octombrie), o lecție deschisă în Cetatea Oradea, activitatea atelierelor de creație (de desen, modelare, creație costume medievale și scenete de teatru), parada de costume medievală, precum și expoziția cu creațiile elevilor.
În pregătirea proiectul (de la data de 1 august când a fost aprobat), au avut loc întâlniri ale staff-ului, și tipărirea a 100 de afișe și 2.000 de pliante (1000 cu istoria Cetății Oradea și 1000 cu istoria orașului Oradea). Valoarea totală a proiectului este de 10.800 RON.
La final, dorim să vă facem cunoștință cu întreaga echipă de proiect, alcătuită din: prof. Mircea Mitran, Radu Milian, Rodica Lenghel, Eva Laza, Liliana Bocoi, Elena Crăciun, Radu Târnoveanu, dr. Dumitru Sim, dr. Ioan Ciorba, drd. Cristian Apati și Augustin Þărău, Dumitru Noane, Laurențiu Droj, George Togor, Marius Florea, Florin Decan și prof. Lavinia Corcheș.  (Ov. D.)  
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: "Educație și identitate culturală locală”

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:16:22 Ora standard a Europei de Est