Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Aceste cărți ne vor uni!”

În cadrul „Zilelor cărții” la Facultatea de Protecția Mediului (II)

„Aceste cărți ne vor uni!”

La cea de-a II-a ediție a „Zilelor cărții” la Facultatea de Protecția Mediului din Oradea, au fost lansate 34 de cărți, 17 în cadrul manifestării de marți (1 februarie 2011), lucrări aparținând cadrelor didactice de la catedra „Controlul și expertiza produselor alimentare – tehnologia prelucrării produselor agricole”.

Și tot 17 cărți au fost lansate și în cadrul manifestării de ieri (joi, 3 februarie), cărți publicate în cursul anului 2010 de cadre didactice de la alte patru catedre ale Facultății de Protecția Mediului: trei de la catedra de Agricultură, opt de la  Ingineria mediului, patru de la catedra de Inginerie și management în alimentație publică și agroturism și două de la catedra de Silvicultură.
În cea de-a doua zi a lansărilor, decanul Facultății de Protecția Mediului, dl prof. univ. dr. Vasile Bara, a apreciat drept „un rodul deosebit de bogat” cele 34 de cărți publicate în 2010, un motiv în plus de bucurie pentru întregul colectiv al facultății. „Să știm să ne prezentăm și să ne bucurăm, când vedem că lucrurile merg bine...” Vorbind despre cadrele didactice competente și centrul de cercetări („cum nu are nimeni, cu o dotare de 25 de miliarde”...), dl decan a aruncat o privire în urmă, „răscolind” și răsfoind un scurt istoric al devenirii facultății din 1995, de la venirea domniei sale; punctând și despre acreditări, despre comisia care va să vină pentru acreditarea specializării agricultură, s-a ajuns și la „Ziua judecății”- la noua lege a învățământului... Revenind la subiectul și tema reuniunii, dl decan i-a felicitat „pe toți, pe autorii cărților scrise cu sudoare, cu mult discernământ, la nivelul cerințelor academice, dar și pe cei care nu au scris încă, fiind convins că o vor face în perioada următoare”. Concluzionând, dl decan Vasile Bara s-a arătat optimist și încrezător: „Aceste cărți ne vor uni, vor rămâne pentru posteritate, sunt sigur, și acesta este un motiv în plus de bucurie și de satisfacție profesională!”
În continuare, vă prezentăm cele 17 titluri de lucrări și autorii lor.
Fitotehnie – șef lucrări dr. ing. Ioana Maria Borza și șef lucrări dr. ing. Alina Ștefania Stanciu; Drept și legislație agrară (ediția a II-a) – șef lucrări dr. ing. Gabriela Popoviciu; Protecția modernă a plantelor – prof. univ. dr. ing. Csep Nicolae; Eroziunea terenurilor în pantă din nord-vestul României și Monitoringul mediului  – lucrările domnilor prof. univ. dr. ing. Cornel Domuța și șef lucrări dr. ing. Radu Brejea; Măsurători terestre – prof. dr. ing. Cornel Nicu Sabău; Știința solului (îndrumător de lucrări practice) – șef lucrări dr. ing. Radu Brejea; Meteorologie și biometeorologie practică – șef lucrări dr. ing. Eliza Maria Agud; Hazarde climatice generate de precipitații în Câmpia de Vest, situată la nord de Mureș – șef lucrări dr. ing. Eugenia Șerban; Hidrologie și hidrogeologie aplicată – asistent drd. ing. Koteles Nandor; Ecologie (ghid practic) – asistent drd. ing. Eugen Jude; Utilaje și instalații pentru alimentație publică și agroturism și Mașini și instalații zootehnice – cărțile șefului de lucrări dr. ing. Gheorghe Donca; Mașini și instalații zootehnice (îndrumător lucrări de laborator)  –  autori: șef lucrări dr. ing. Gheorghe Donca și asistent dr. ing. Czirjak Robert; Contabilitate (aplicații practice) – asistent drd. ec. Olivia Paula Tirpe; Calculul numeric  analitic și numeric în rezistența materialelor (notițe de curs, aplicații și lucrări practice) și Vibrații libere ale plăcilor plane dreptunghiulare cu diverse condiții de contur (metoda variațională Galerkin-Vlasov)  –  cărțile șefului de lucrări dr. ing. Marius Șerban Fetea
Marți - „Gala premiilor” Facultății de Protecția Mediului
Așa după cum se știe, marți, 8 februarie (la ora 12.00), în cadrul „Galei premiilor Facultății de Protecția Mediului”, autorii a două cărți vor primi „Diplomă de excelență”, iar autorii unei singure cărți - „Diplomă de merit”. Vor primi, de asemenea, diplome cadrele didactice care au publicat lucrări științifice din categoria ISI, cele care au proiecte de cercetare naționale și internaționale în derulare și autorii de brevete. Cadrele didactice care și-au susținut teza de doctorat în anul 2010 vor primi „Diplomă de excelență” ca semn al prețuirii și respectului comunității academice și conducerii facultății pentru eforturile făcute.
Ca recunoaștere a activității didactice și de cercetare în anul 2010 au primit „Diplomă de merit” din partea Universității din Oradea: prof. univ. dr. ing. Vlad Ioan și șef lucr. dr. ing. Timar Adrian. De asemenea, prof. univ. dr. ing. Cornel Domuța și conf. univ. dr. Vicaș Simona s-au situat între primii 20 de cercetători ai Universității din Oradea, după cum aveam să aflăm de la secretarul științific, dl prof. univ. dr. ing. Cornel Domuța. (Ovidiu Dan)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Aceste cărți ne vor uni!”

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:53:44 Ora standard a Europei de Est