Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Lotul bihorenilor a obținut rezultate deosebite!

La concursul național de fizică și chimie „Impuls perpetuum” de la Amara

Lotul bihorenilor a obținut rezultate deosebite!

La cea de-a XV-a ediție a Concursului național de fizică și chimie „Impuls perpetuum”, rezervat elevilor gimnaziști din mediul rural, Bihorul a fost reprezentat de Olah Matyas, din clasa a VI-a, de la Școala din Mișca, comuna Chișlaz (elevul dlui profesor Erdei Sandor), Roxana-Alina One și Bogdan Mihele, din clasa a VII-a, de la Școala din Haieu, comuna Sânmartin (elevii dnei profesoare de fizică și chimie Elena Știubea, cea care i-a însoțit la concursul de la Amara).

Roxana – locul II, Matyas - III, Bogdan – IV
Văzând punctajele frumoase obținute la etapa județeană de cei trei elevi (Roxana – punctaj maxim, 100 de puncte, Matyas – 97, iar Bogdan - 91), dna profesoară era convinsă că reprezentanții Bihorului vor obține rezultate deosebite, dumneaei având experiența a încă șase ediții naționale ale acestui concurs (în 1998, 99, 2000, 2001, 2002 și 2003). Așa a și fost, la clasa a VII-a, Roxana s-a clasat pe locul al doilea pe țară (cu 125 de puncte), după reprezentantul județului Argeș, la doar 0, 50 puncte de acesta; pe locul III, s-a clasat reprezentantul județului Neamț (cu 124,50 p.), iar pe locul IV, colegul de clasă al Roxanei, Bogdan Mihele (cu 120, 75 p.). La clasa a VI-a, elevul dlui profesor Erdei Sandor, Olah Matyas, a ocupat locul al III-lea pe țară. Cu aceste rezultate deosebite, Roxana, Matyas și Bogdan fac cinste școlilor, profesorilor și județului.
  „A fost o experiență extraordinară”
Pe campionii din Haieu, aveam să-i cunosc, ieri, miercuri, 12 septembrie, chiar în sala lor de clasă, alături de alți colegi de clasă (George, fratele geamăn al lui Bogdan, Cristian Bot și Marius Bele), și de distinsa profesoară Elena Știubea, diriginta lor.
Roxana, pe cât e de scundă, pe atât este de isteață și vorbăreață, o enciclopedie, deschisă și sclipitoare, sinceră și copilăroasă. Nu știe exact când și cum s-a-ndrăgostit de vulcanologie și Fizica Pământului, dar are gânduri mari. La absolvire, se pare că se va lua de mână cu Bogdan și vor veni la „Gojdu”, ea la fizică-chimie, el la informatică. Roxi nu e la primul concurs național. Între 1 și 3 iunie, a participat la etapa națională a concursului de chimie „Raluca Ripan”, desfășurată la Cluj –Napoca, unde a reprezentat Bihorul, alături de Florina Heredea –gojdista,. Sebastian Ghiricuță, de la Școala „Decebal”, Alina Toda și Ana-Maria Gui, din Aleșd . Pentru premianta I a clasei a VII-a de la Școala din Haieu, „concursul de la Amara a fost o experiență extraordinară, un prilej de a lega noi prietenii. Am făcut schimb de adrese (numere de telefon) cu colege din Botoșani, Ialomița și Sălaj, am învățat un dans oltenesc, la o activitate intitulată „Parada portului popular”, am făcut plajă la Lacul Amara, am avut discotecă, întâlniri cu autori de manuale și culegeri de probleme. Astfel, am avut prilejul să-i cunosc pe: Doina Turcitu (Editura Radical), Andrei Petrescu (Editura All), Mihail Sandu, Florea Uliu, precum și redactori ai revistei de fizică „Evrika” din Brăila.” Bogdan e o fire sobră, scump la vorbă, ermetic, pasionat de informatică. În timp ce discutam cu Roxana, el trăgea cu ochiul la colegii care jucau „Monopoly” (jocul tranzacțiilor imobiliare).
Dna profesoară a dorit să sublinieze buna organizare a concursului (pentru care se fac „vinovați” prof. Aurica și Ioan Cobelea). „Pe perioada celor cinci zile, am avut  parte de activități variate și interesante: acele întâlniri cu autori de manuale și culegeri, despre care vorbea Roxana, seri culturale, excursie la Muzeul de Agricultură, unde urma să aibă loc proba experimentală (de determinare a indicelui de refracție a unui lichid necunoscut), întreceri sportive, plajă, discotecă. În ceea ce privește concursul trebuie să spunem că problemele de calorimetrie au fost dificile, în comparație cu cele de optică și mecanică, iar la chimie au avut mult de lucru: determinarea concentrațiilor soluțiilor, recunoașterea tipului de reacție chimică, descrierea fenomenului chimic, dar și de făcut observații...”
Să mai spunem că în urma rezultatelor obținute, Roxana s-a ales cu 800.000 de lei vechi, o diplomă, un manual și culegere, Bogdan, cu 450.000, iar Matyas, cu 600.000, plus diplome, manuale și culegeri, ambii. Doamna profesoară s-a mulțumit cu felicitările juriului și organizatorilor, și cu bucuria succesului repurtat de elevii săi!
Ovidiu DAN
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Lotul bihorenilor a obținut rezultate deosebite!

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:39:01 Ora standard a Europei de Est