Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Au intrat în lotul național și au văzut “Vulcanii noroioși”

O vară fierbinte pentru gojdiștii Diana, Daniel și Răzvan

Au intrat în lotul național și au văzut “Vulcanii noroioși”

Gojdiștii gimnaziști Diana Popovici, Daniel Merce și Răzvan Panea, din clasa a VIII-a, au reprezentat cu cinste județul Bihor la cea de-a doua ediție a Olimpiadei de științe pentru juniori, desfășurată la Buzău, între 26 și 31 iulie 2007, reușind performanța de a intra în lotul național al României.

Prima ediție a Olimpiadei de științe rezervate juniorilor (elevilor cu vârsta cuprinsă între 13 și 16 ani) s-a desfășurat, anul trecut, la Tulcea. Cea de-a doua ediție a fost programată la Buzău. Lotul bihorenilor a fost alcătuit  din trei gimnaziști gojdiști (Diana Popovici, Daniel Merce și Răzvan Panea, din clasa a VIII-a), elevi ai profesoarelor Anița Luncan (prof. de chimie), Bako Liana și Sorina Corbu (profesoare de biologie) și Daniela Berchez (profesoara lor de fizică, cea care i-a însoțit la olimpiadă).
Așa după cum ne-a povestit Daniela, lotul nostru a reușit un rezultat bun, trei mențiuni, și calificarea în lotul național, lot care va reprezenta România la Olimpiada internațională de științe din Taiwan. 
 Ai fi tentat să crezi că cei trei membri ai echipajului vor concura fiecare la câteo disciplină (unul la chimie, al doilea la fizică, iar al treilea la biologie), dar nu este așa, pentru că fiecare concurează la toate cele trei discipline. Proba teoretică (ce presupune, în esență, rezolvare de  probleme) durează trei ore, câte o oră pentru fiecare din cele trei discipline. La proba practică, au avut de făcut determinări și măsurători (la chimie și fizică) și de completat un test grilă la biologie, toate având un subiect “fierbinte” – “Vulcanii noroioși”, din județul Buzău. De aceea, înainte de proba practică, olimpicii au făcut o excursie de documentare la “Vulcanii noroioși” de la Pâclele Mari și Pâclele Mici, o zonă unicat, care merită vizitată, după cum ne îndemna doamna profesoară.
“Vulcanii noroioși” este o rezervație naturală de tip geologic în suprafață de circa 30 de hectare, în zona localității Berca, din județul Buzău. Sunt niște ridicături sub formă conică, numiți impropriu vulcani, localnicii le spun pâcle. Aceste ridicături se formează prin erupția la suprafața pământului a unor gaze dintr-un zăcământ care, în drumul lor spre ieșire, antrenează noroi (argilă și apă). Nămolul solidificat și crăpat este apoi modelat (brăzdat) de apa ploilor, încât pare un tărâm extraterestru cu cratere din care “bolborosește” noroiul, ca într-un film SF.
Ovi Dan
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto (Au intrat în lotul național și au văzut “Vulcanii noroioși”).

 

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 08:41:32 Ora standard a Europei de Est