Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Pozele anului vin tocmai din America... și vor face înconjurul lumii!

Pozele zilei

Pozele anului vin tocmai din America... și vor face înconjurul lumii!

Ieri (joi, 30 decembrie 2010), aveam să primim cinci poze cu gojdista și chimista internațională Ioana Moga, poze făcute în America, acolo unde studiază Ioana din această toamnă.

Ne bucurăm de onoarea pe care ne-a făcut-o chimista de aur a României să ne încredințeze pozele sale, în ideea de a ne mai aduce aminte de ea și de rezultatele sale internaționale de excepție...
Cum să nu admiri un asemenea tânăr care face cinste nu doar Oradiei și Bihorului, ci României și Europei!
Ioana Moga, gojdista (și chimista) de aur a României, eleva distinsei doamne profesor Anița Luncan, a ajuns studentă în SUA, în New York, la Columbia University (acolo unde învață pentru doctorat, tot acum, o altă fostă gojdistă orădeană și chimistă internațională – Panea Casandra).
Pe când era elevă a celui mai titrat colegiu național al Oradiei și Bihorului – Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea, Ioana a ajuns de patru ori olimpică internațională, cucerind tot atâtea medalii (la chimie): în 2008, medalie de argint la Olimpiada internațională pluridisciplinară „Tuymaada”, din Yakuția – Rusia; medalie de argint, în 2009, la Olimpiada internațională de chimie „Mendeleev” din Ashgabat – Turkmenistan; medalie de aur (locul I), în 2009, la Olimpiada internațională pluridisciplinară „Tuymaada” din Yakuția – Rusia și medalie de bronz, în 2010, la Olimpiada internațională de chimie de la Tokio – Japonia...
De Crăciun și de Revelion, Ioana a ținut să fie acasă, alături de cei dragi, de familie și de prietenii săi din copilărie și de liceu. (Ov. D.)

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 08:04:50 Ora standard a Europei de Est