Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Concursul național de creație literară și artistică „Domn, Domn, să-nălțăm!”

În atenția elevilor din clasele V-XII (din întreaga țară)

Concursul național de creație literară și artistică „Domn, Domn, să-nălțăm!”

În prezența inspectorului de specialitate, Florin Negruțiu, la Liceul Teologic Ortodox „ep. Roman Ciorogariu” din Oradea, a avut loc, vineri (5 noiembrie 2010), lasarea proiectului educativ „Domn, Domn să-nălțăm!”... care se dorește a fi un preambul al Nașterii Domnului”, după cum a ținut să sublinieze prof. dr. Gheorghe Lazăr Erdeli – directorul liceului.

 „Crăciunul constituie un prilej de bucurie în special pentru copii, existând numeroase tradiții legate de acesta. În mediul rural, obiceiurile strămoșești se mai păstrează încă, dar în cel urban spiritul Crăciunului tinde să dispară, fiind înlocuit cu aspectul comercial al sărbătorii. Acest proiect educativ urmărește redescoperirea semnificațiilor moral-religioase ale Nașterii Domnului. În acest sens, a fost lansat un concurs național de creație literară și artistică, expoziții, spectacole și activități de voluntariat.
Deoarece proiectul se adresează tuturor elevilor, indiferent de confesiune, credem că poate fi considerat o lecție de educație interculturală” a mai spus directorul liceului.
Dl inspector Florin Negruțiu și preotul profesor Dorel Leucea au felicitat gazdele și partenerii de proiect (de la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” - prof. Laura Lup și Grupul Școlar Sanitar „Vasile Voiculescu” – prof. Larisa Groze) pentru inițiativă și deschidere pentru toți copiii din țară, indiferent de naționalitate și confesiune, pentru a primi cu sufletul deschis vestea Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Calendarul proiectului
Printr-o prezentare în power point realizată de Bianca Platona (din clasa a VIII-a A), „asistenta” coordonatorului de proiect, prof. Monica Dumitraș, ne-a fost adus la cunoștință calendarul proiectului:
*5-20 noiembrie 2010 – înscrierea online prin completarea și trimiterea fișei de înscriere
*2 decembrie – data limită de trimitere a lucrărilor participante la concurs (data poștei)
*10-16 decembrie – finalizarea evaluării lucrărilor participante la proiect
*17 decembrie - desemnarea câștigătorilor și spectacolul cultural-artistic „Domn, Domn să-nălțăm!”
*10-16 decembrie – expoziții cu lucrările elevilor participanți la concurs
*16-22 decembrie – activități de voluntariat
*ianuarie 2011 – trimiterea diplomelor online pentru toți participanții și publicarea rezultatelor pe www.didactic.ro și www.ovidan.ro
Teme orientative
Prin intermediul pliantului concursului, organizatorii țin să informeze pe toți participanții că nu se percepe taxă de participare, că fiecare profesor îndrumător poate participa cu maximum cinci lucrări, un elev putând participa doar la o singură secțiune din cele patru: creație literară (proză, poezie, eseu), prezentări power point, decorațiuni de Crăciun, pictură pe sticlă sau lemn.
Organizatorii concursului au trecut în pliant și cinci teme orientative: Nașterea Domnului, Crăciunul văzut prin ochi de copil, Importanța Nașterii Domnului pentru lumea creștină, Spiritualitate și tradiție, O, ce veste minunată etc.
Se pot înscrie la concurs elevi ai claselor V-XII.
Formularul de înscriere va fi completat și trimis online la adresa de e-mail: concurs.Craciun88@yahoo.com sau concurs_craciun@yahoo.com până la data de 20 noiembrie 2010.
Acordul de parteneriat completat și ștampilat va fi trimis online împreună cu fișa de înscriere sau prin poștă cu lucrările copiilor. Lucrările elevilor vor fi trimise prin poștă până la data de 2 decembrie 2010 (ștampila poștei) la adresa: Liceul Teologic Ortodox „episcop Roman Ciorogariu” Oradea (str. Aluminei, nr. 88, județul Bihor, cod 410303).
Echipa de proiect și parteneri
Așadar, proiectul este rodul muncii în echipă a colectivului de dascăli al liceului, în frunte cu directorul – prof. dr. Gheorghe Lazăr Erdeli, coordonator – prof. Monica Dumitraș, echipa de proiect: Radu Rus și Adriana Oprea – directori adjuncți, pr. prof. Dorel Leucea, prof. de religie Florica Popovici, prof. Georgeta Bulinschi, elev Bianca Platona – reprezentantul Consiliului elevilor; parteneri: Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, C.C.D. Bihor, Agenția pentru Protecția Mediului Bihor, Grupul Școlar Sanitar „Vasile Voiculescu” Oradea și Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” Oradea. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Concursul național de creație literară și artistică „Domn, Domn, să-nălțăm!” 

Trimite email
sâmbătă, 21 decembrie 2024, 18:00:35 Ora standard a Europei de Est