Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Hai să ne distrăm de Halloween!

La școala „George Coșbuc”

Hai să ne distrăm de Halloween!

„Hai să ne distrăm de Halloween!” a fost chemarea Consiliului elevilor de la Școala cu clasele I – VIII „George Coșbuc” din Oradea.

Și ne-am distrat. Am adus de acasă dovleci și, împărțiți în echipe, ne-am apucat de muncă. Unii au desenat ochii, gura și dinții fioroși. Alții au scos  semințele și au cioplit  dovlecii, care au primit forme ciudate, pentru unii drăguțe, pentru alții înfricoșătoare.
Am aflat că un astfel de dovleac sculptat este de fapt un fel de felinar „Felinarul lui Jack” (Jack-o’lantern). Legendele populare irlandeze  spun  că odinioară, irlandezul Jack a păcălit Diavolul să se urce într-un măr. Pentru a-l împiedica să se răzbune și să-i ia astfel sufletul, a desenat pe trunchiul copacului semnul crucii. L-a lăsat să coboare  doar după ce a obținut promisiunea că nu îl va ispiti. La moartea lui Jack, acesta nu a fost primit în Rai din cauza firii sale viclene, dar nici în Iad, datorită promisiunii Diavolului. Prin urmare, Jack a ajuns să rătăceasca prin lume cu un felinar făcut dintr-o gulie scobită în care ținea un tăciune, pentru a-i lumina calea. De aici și cea mai cunoscută dintre tradiții, aceea de a sculpta dovleci.
Dar aceasta nu este singura legendă. Se mai spune că în noaptea de Halloween, 31 octombrie, spiritele persoanelor care au murit în ultimul an se întorc pe pământ, în căutarea unor corpuri vii pentru a le poseda pe perioada anului viitor, aceasta fiind condiția de a dobândi o altă viață după moarte.
Celții considerau că în această noapte de Halloween toate legile spațiului și ale timpului interacționează și astfel porțile care separă viii de morți se deschid, permițând spiritelor rele să se întoarcă și să-i posedeze pe cei vii. Pentru că cei vii să se apere și să nu fie posedați, în noaptea de 31 octombrie, nu se aprindeau focuri în case pentru ca spiritelor să le fie frig și astfel să nu le calce pragul. De asemenea, costumele ciudate și care mai de care mai înfricosătoare erau îmbrăcate de cei care colindau sau participau la parade, în același scop, pentru a speria spiritele rătăcite ce veneau să-și caute loc în trupul  celor vii.
Costumele de Halloween cel mai des întâlnite la parade și la petreceri sunt cele care imită personaje cât mai suprarealiste și înfricoșătoare: fantome, mumii, vampiri, vrăjitoare, demoni, iar culorile predominante ale sărbătorii de Halloween sunt portocaliul și negrul, aceste culori fiind asociate dovleacului și morții.
Dar misiunea noastră nu s-a terminat. Oros Horea și Dudler Vanessa au adunat felinarele  și desenele realizate de colegii noștri din celelalte clase gimnaziale. Colecta a fost generoasă: 40 de desene și 20 de dovleci sculptați. Un juriu exigent, format din: președintele CE, Mărcuțiu – Racz Dora (din VII C), eleva Dudler Vanessa (VIII A), dna consilier educativ, prof. Otilia Suciu și dna prof. Viorica Trif, a avut dificila misiune de a selecta cele mai frumoase lucrări pentru realizarea unei expoziții în holul școlii. Expoziția s-a bucurat de succes. (Beke Teodora)

Trimite email
marți, 3 decembrie 2024, 19:26:14 Ora standard a Europei de Est