Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Trupele „Stand Alone” și „Crimson” lansează primele albume la Oradea

Astăzi, un eveniment mai deosebit

Trupele „Stand Alone” și „Crimson” lansează primele albume la Oradea

Astăzi, vineri, 22 octombrie 2010, în clubul Chanson Cafe din Oradea (parcul Traian, sub muzeul Ady Endre) va avea loc un eveniment puțin mai deosebit.

Trupele sătmărene, „Crimson” și „Stand Alone” vor lansa un EP intitulat „A better day” și respectiv un album „New Era”, ambele trupe fiind la primele publicații în material discografic.
Trupa „Crimson”
Cei șase rockeri au terminat înregistrările pentru primul EP al trupei, numit „A better day”, care include cinci piese - Red dress (Never give up), Depend on you, Lumea ta, A better day, Și dacă. Trupa este formată din: Florian Opre – solist (fondatorul trupei Florian Band din ai cărei membri s-a format mai târziu Crimson), Matei Silaghi – chitară solo (a cântat în Majestic și Banned), Sebi Silaghi – chitară ritmică, backing vocal (a cântat în Majestic), Adam Dobie – clape (a cântat în Crash și Burning Ashes), Adi Bologa – chitară bas, backing vocal (a cântat în Smog, Banned, Cultura sub Cenzură; mai activează în Stand Alone și Ad-Hoc (muzică medievală), Edd Sandor – tobe (a cântat în Cultura sub Cenzură, Prima pe Dreapta, Banned; mai activează în Legion).
Trupa a luat ființă în 10 noiembrie 2008, într-o variantă acustică, numindu-se „Florian Band”, avându-i ca membri fondatori pe Lori Sirgher - chitară, Adrian Bologa – bass și Florian Opre - voce. Aproape la un an de existență, după mai multe schimbări în formula trupei, în 23 octombrie 2009, trupa își schimbă numele în „Crimson”, abordând stilul hard rock/heavy metal-old school, și câștigându-și un public numeros.
Cea mai mare reușită pentru 2009 a fost participarea trupei la cel mai mare festival de rock internațional desfășurat de-a lungul anilor la Satu Mare, „Samfest”, unde tinerii rockeri au împărțit scena cu trupe consacrate, precum Evergrey, Communic, Agathodaimon, Trooper, Negura Bunget etc. Ascensiunea „Crimson” nu se oprește aici.
Trupa participă și la ediția 2009 a festivalului East West Fest de la Baia Mare, unde cântă alături de Dirty Shirt, Legion, Stopyt – trupe cu vechime și valoare considerabilă.
„Crimson” se mai poate mândri cu o realizare unică la nivel național, fiind prima trupă din România care a realizat un tribute dedicate legendei vii a rockului mondial, Whitesnake.
http://www.myspace.com/crimsonromania
Trupa „Stand Alone”
Trupa „Stand Alone” a fost înființată la începutul anului 2008, și în prezent, este compusă din: Radu Muntean – voce principală/chitară, Tite Marius – chitară/backing vocal, Adi Bologa – bass/backing vocal, Sebi Arvai – tobe. Trupa începuse pe un gen muzical mai spre punk/rock/pop, dar de-a lungul timpului, formația a schimbat membrii, schimbându-se și genul muzical, ajungând în prezent la New Metal, chiar si Rapcore.
În această toamnă, mai precis în septembrie, băieții au lansat materialul lor de debut, intitulat „New Era”, care conține 10 piese, variind în stil, începând de la Pop-Rock până la Punk și Rapcore.
„A fost un proces îndelungat de aproximativ un an, de la gândirea pieselor, până la punerea lor pe note, versuri, și în final înregistrate. Albumul este auto-produs, auto-compus, ceea ce înseamnă că muzica pe care o ascultați acolo este doar munca noastră. Lansarea a avut un succes neașteptat, sperăm ca din ce în ce mai multă lume să ne guste stilul. Deocamdată un single de pe album este în Top10 CityFm, deci primim feedback bun din partea ascultatorilor.”
 http://www.myspace.com/standaloneoficial
Evenimentul este realizat de către Chanson Cafe Oradea și www.vioara.info (Sergiu Boldor)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 12:35:01 Ora standard a Europei de Est