Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

S-au întors gojdiștii din Anglia!

English Summer School

S-au întors gojdiștii din Anglia!

Prof. Mădălina Tăut și Raluca Balmoș, profesori de limba engleză la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea, s-au întors, vineri, din Anglia, unde au însoțit 31 de elevi gojdiști (elevi de gimnaziu și liceu) la o școală de vară organizată de SOL – o organizație non-profit din Marea Britanie.

SOL oferă elevilor posibilitatea de a-și îmbunătăți cunoștințele de limbă engleză într-un mediu intim de învățare, aflat în orășelele Barnstaple, Bideford și Tiverton, situate în sud-vestul Angliei. Programele de învățare au fost concepute pentru a-i stimula pe elevi, atât în timpul orelor, cât și în timpul liber, și pentru a-i încuraja să folosească limba engleză în situații reale.
Profesorii SOL sunt vorbitori nativi de limbă engleză, dețin calificări pedagogice recunoscute internațional și sunt selectați pe baza experienței și a capacității de a stabili un raport cu elevii, dar și a abilităților de a transforma învățarea într-un proces activ și plin de satisfacții.
Datorită amplasării instituției, elevilor li se oferă și posibilitatea unor activități și vizite interesante, care reușesc să împletească armonios cultura locală, istoria și divertismentul. Ieșirea la ocean, peisajul rural și misterele zonei (Stonehenge, castelul regelui Arthur), sunt ingredientele unei experiențe de neuitat pe care SOL o propune tuturor participanților, după cum ne asigură Mădălina și Raluca.
În perioada 25 august - 9 septembrie 2010, cu cele 400 de lire sterline și 290 de euro pe persoană, cei 31 de gojdiști și profesorii lor au vizitat orașul Strasbourg (tur și plimbare cu vaporașul), Luxembourg (turul orașului), seara plecare spre Calais, traversarea Canalului Mânecii, oprire la Canterbury și Stonehenge (vizitarea misteriosului monument preistoric), sosire la Barnstaple (cazare în familii, turul orașului, vizitarea muzeului de istorie), excursie la Lynton și Lynmouth, plimbare cu renumitul tren cu apă; dimineața cursuri, după-amiază excursie la Clovelly (unul dintre cele mai vechi sate pescărești din lume, actualmente muzeu); excursie la ocean și la Tintagel, tărâmul legendarului rege Arthur, vizitarea castelului; excursie la Plymouth, cel mai important oraș din zona Devon – turul orașului, cu vizitarea National Marine Aquarium; în 4 septembrie: închiderea festivă, acordarea diplomelor, prezentarea pieselor de teatru și cursuri-surpriză; plecare din Barnstaple la Londra, vizitarea Muzeului figurilor de ceară Madame Tussaud’s, turul orașului; plecare spre Stratford – Avon, vizitarea casei memoriale (și a mormântului) lui W. Shakespeare, oprire la Oxford, plimbare prin centru și vizitarea universității, cazare la Londra; Buckingham Palace – schimbarea gărzilor, croazieră pe Tamisa până la Greenwich, vizitarea observatorului, plecare spre Dover, sosire la Frankfurt, tur, cină și cazare, iar în 9 septembrie, mic dejun și plecare spre Oradea.
„Am vizitat locuri pe care elevii le au trecute în manualele de engleză”
„A fost un excelent prilej de învățare pe bază de comunicare prin intermediul jocurilor și concursurilor interactive. Copiii au învățat să vorbească engleza fără frică, stimulați fiind să-și dezvolte încrederea în sine. La final, au primit câte o diplomă pentru o viață întreagă, pe care o vor putea folosi în anii de liceu, o recunoaștere că au făcut o școală în Anglia”, ne-a declarat prof. Mădălina Tăut. Prof. Raluca Balmoș a ținut să sublinieze faptul că gojdiștii orădeni nu sunt la prima participare la aceste cursuri ale școlii de vară. Prima oară a fost în 2008, când au participat 42 de copii. „Ca să poți participa la școala de vară din Anglia, trebuie să stăpânești engleza la nivel mediu de conversație, să ai bani și să vrei să ai parte de o asemenea aventură de cunoaștere. Organizăm an de an, dacă există solicitanți. E un câștig cultural, moral și intelectual fantastic pentru copii...”
La fel de încântate de această aventură s-au arătat și Andrada Nicoleta Costa și Teodora Chișe (din a XII-a E). Ele au putut face comparație între această ieșire în Anglia și excursiile pe care le-au făcut cu familia, în Italia și Olanda sau în Macedonia (la Parlamentul European al Tinerilor), în cazul Teodorei.
Gojdiștii mai sunt mândri de această ieșire în țara lui Shakespeare și pentru faptul că doar ei și bucureștenii (copii de la o școală din București) au reușit o asemenea aventură de cunoaștere pe viu a culturii și civilizației engleze... (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: S-au întors gojdiștii din Anglia!

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 08:39:08 Ora standard a Europei de Est