Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

A plecat un Om, s-a născut un Înger

In memoriam

A plecat un Om, s-a născut un Înger

Florian Pittiș își lasă, astăzi (marți, 7 august), trupul în Cimitirul Belu din București, un actor de excepție, un cântăreț talentat și un om de media foarte înzestrat. Însă spiritul lui ajunge să triumfe în adevărata sa splendoare în Împărăția lui Dumnezeu. Vocea lui inconfundabilă se asocia cu Teleenciclopedia, Pasărea Colibri și Radio3net, al cărui părinte fondator a fost până duminică, 5 august 2007. Primul radio ce emitea online din eterul românesc îi va purta numele de acum înainte.

Florian Pittiș a fost și va rămâne o lumină pentru noi. Era bun, deștept, puternic, modest, visător și nonconformist. Reprezentant al vieții, insufla veselie și tinerețe. Era într-un fel de neînlocuit. El va rămâne emblema unei epoci; unii l-au considerat „Cel mai cultivat și multilateral actor, o personalitate ieșită din comun.” Alții spuneau despre el: „ Era un om care făcea priză rapid la public, era o enciclopedie de glume, bancuri și destindea mereu atmosfera. Rămânea spiritul jucăuș care mereu îi trăgea după el pe ceilalți, cu scânteia tinereții din interiorul lui. ” 
Într-un interviu televizat în care se destăinuie realizatoarei emisiunii, Iuliana Ciugulea, Pittiș face câteva mărturisiri despre sine:
*Eu reprezentam acea parte din teatru, care însemna să mă exprim pe mine, preferam asta, decât să fac servicii altora.
*Mă interesa modul de gândire, important era cum devii cu toată ființa un rol, un cântec, o piesă.
*Eram legat de Cuvânt, nu mă pricepeam să fac altceva. Tinerii de aici aveau nevoie de un cârlig de care să-și lege speranțele...
*Nu mi-e frică de Dumnezeu, pentru că el e drept și bun. Mi-e frică doar de a nu fi făcut pe Pământ pentru ce m-a trimis El.
*Dumnezei creatori suntem noi. Dacă noi suntem creatori într-un domeniu artistic, atunci suntem pe picior de egalitate cu Dante, Michelangelo.
*Ce e viitorul? În fiecare zi mă scol tot azi.
*Mă îmbrac în blugi din plăcere, nu vreau să impresionez pe nimeni. *Dacă i-aș impresiona, oamenii nu ar avea valoare pentru mine.
*Hippie mi-a oferit o cultură alternativă: transformarea.
*Am transformat ideea de muncă, în noțiune de joc. Nu trebuie să ne chinuim pe lumea asta. Ci să facem ceea ce ne face plăcere.
*Nu sunt preocupat de rating. Iisus a avut mai puțin rating decât Barabas. A fost bine?
*Gândesc precum înotătorul John Nebel: nu am adversari, nu vă dați seama că mă lupt cu mine însumi?
Întrebați „ Cum suntem?”
Câți dintre noi răspundem mereu, ca și Pittiș: „ Excelent!”
Îi mulțumim pentru lecția de viață, libertate și demnitate ce ne-a dat-o!
Daniela MIHALCIAC

Trimite email
sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 12:23:34 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Conferința anuală ,,Agora”

Ieri, 22 noiembrie 2024, în Aula Albastră a Universității ,,Agora" din municipiul Oradea, s-a desfășurat Conferința anuală ,,Agora" - 2024, cu participarea doamnei rector, conf. univ. dr. Alina Angela Manolescu, a doamnei profesor univ. dr. Adriana Manolescu, președinte fondator, a prorectorilor și decanilor celor două facultăți, cadre didactice universitare, studenți și invitați din partea Primăriei Municipiului Oradea și a Poliției Locale, alți colaboratori ...