Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Declarația de presă a ministrului Educației, Daniel Petru Funeriu

După ședința Guvernului din data de 28 iulie

Declarația de presă a ministrului Educației, Daniel Petru Funeriu

Bună ziua! Bine v-am găsit.
Guvernul a adoptat astăzi, două Hotărâri care privesc restructurările din Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. În particular, aceste restructurări privesc domeniul Tineretului și Sportului în care s-au luat două hotărâri.

Prima este aceea de a fuziona Direcțiile Județene de Sport și Direcțiile Județene de Tineret. Consecința acestei fuziuni este continuarea activității în parametrii normali - fără perturbarea activității. Din totalul de 1.920 de posturi, care se află astăzi în Direcțiile Județene de Sport și Tineret vor rămâne 1.350 de posturi. Astfel, se reduc 570 de posturi, dintre care astăzi sunt ocupate 224 și 346 sunt vacante. În același timp, economiile care se realizează prin această fuziune sunt reprezentate și de faptul că în anumite locuri se plătesc două chirii, o chirie pentru un sediu - Direcția Județeană de Sport și o altă chirie pentru Direcția Județeană de Tineret. Prin a doua Hotărâre de Guvern am decis reducerea aparatului administrativ în structura centrală a Autorității Naționale pentru Sport și Tineret și această reducere este de la 202 posturi - dintre care 195 erau ocupate - la 165 de posturi. 37 de posturi reduse, dintre care 30 ocupate și 7 vacante.
De asemenea, tot în același act normativ s-au mai redus o serie de posturi în tot ceea ce ține de casele de cultură ale studenților, cluburi și complexe sportive naționale. În total, vorbim de o reducere de 1.239 de posturi, dintre care 575 ocupate, 664 vacante, iar economiile care se fac prin această reducere a posturilor sunt de aproximativ de 9 milioane de lei până la sfârșitul acestui an și 27,5 milioane de lei anual. Pentru a trage linie, inițial au fost 4.765 de posturi, s-au redus 1.239 de posturi și astăzi avem 3.526 de posturi, deci o reducere de 25% a numărului de posturi.
Acest proces de restructurare va continua și în domeniul aparatului central în ceea ce privește partea de educație și cercetare. Aici sunt desigur o serie de acte normative care trebuie date într-o anumită succesiune: Hotărâri de Guvern, Ordin de ministru și veți obține informații pe măsură ce acestea sunt adoptate.
Reporter: Care sunt economiile făcute la buget prin aceste reduceri?
Daniel Petru Funeriu: Am spus cifrele. Deci, 9 milioane de lei până la sfârșitul anului și 27,5 milioane de lei anual se realizează per total, pentru cele 1.239 de posturi reduse.
Reporter: Cum comentați rezultatele de la concursul de titularizare?
Daniel Petru Funeriu: Aceasta este România. Aceasta este calitatea celor care sunt astăzi în poziția de a dori să devină profesori în România. Rezultatele sunt slabe. Pentru prima dată - zic eu - am avut un Bacalaureat corect, un examen sau o competiție de titularizare corectă. Vedem astăzi care sunt rezultatele. Am spus-o încă de la preluarea mandatului că avem nevoie de un nou cadru legislativ pentru tot ceea ce înseamnă formarea inițială și continuă a cadrelor didactice. Opoziția a ales să fie, încă o dată, frânarul României și să blocheze sistematic o nouă Lege a Educației, prin care să putem, în sfârșit, să așezăm educația pe un soclu solid. (Biroul de presă)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 17:18:44 Ora standard a Europei de Est