Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Florin Iaru: „Motorul lumii în care trăim este prostia”

„Poezia este arta supremă!”

Florin Iaru: „Motorul lumii în care trăim este prostia”

Orădenii au avut privilegiul de a-l vedea la față și a-l asculta, miercuri (30 iunie 2010) pe poetul și publicistul Florin Iaru, conferențiind în sala primăriei. Prof. univ. dr. Ioan Simuț ni l-a prezentat așa cum apare poetul „creionat” pe internet, pe diferite site-uri...

Văzut și ascultat pentru prima oară, Florin Iaru ne-a surprins prin sinceritate și deschidere, franchețe și un „optimism” enervant, care sperie copiii!
El vede lumea în care trăiește cu ochii poetului realist, în culori gri-plumburiu, un plumb care otrăvește sufletele inocente, sincere, avide de frumusețe. Vede toată murdăria din societatea în care este condamnat să trăiască și ar vrea să o schimbe, dar este convins că „lumea nu ne schimbă deloc. Ne dorim nespus să zburăm, dar nu putem. Ce visăm e imposibil. Ceea ce realizăm e trecător. Nebuniile le-am pus deoparte. Visele le-am pus deoparte. Ce-ai făcut, cui te-ai vândut? Cum a plecat lumea de lângă tine? Suntem și spectatori și jucători. Suntem tineri, dar ne ascundem tinerețea în spatele cărților, a televizorului. Lumea nu se schimbă. Cea care se modifică este tinerețea noastră. Noi nu ne schimbăm, ci scăpăm frâiele. E un mare privilegiu să ai prieteni. Un om care nu are istorie nu are nici prezent, dar nici trecut. Poezia este arta supremă! Iubirea nu este subiect de conferință, poate de roman sau de poezie... Motorul lumii în care trăim este prostia; prostia ca motor istoric al schimbării. Toate lucrurile sunt adevărate și false în același timp...” Florin Iaru e plin de idei și multă înțelepciune, pe care a picurat-o mereu în discursul său. Tonul în care ni s-a adresat nu a fost unul grav, ci prietenos. Adesea spunea lucruri importante cu zâmbetul pe buze. Nu pare câtuși de puțin răutăcios sau răzbunător, iar vocea lui e caldă, mângâietoare și cuceritoare. Criticul literar Ioan Simuț avea să-l îndemne, din start, să fie așa după cum îl cunoscute: prietenos și încântător. „Florine, suntem triști. Fă-ne să râdem!”
Iar Florin avea să ne consoleze de-ndată: „Viața mea este o minciună. Se sprijină întotdeauna pe ideile altora. E inutil să vă povestesc despre viața mea.Trăim într-o lume îngrozitoare. Ar trebui să ies în stradă și să strig. Ce facem altceva, zi de zi, decât să căutăm adevărul, libertatea, lumina, echilibrul, normalitatea. Căutăm ceva ce este imposibil. Noi toți căutăm tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. E foarte normal să greșești. Noi suntem niște trestii gânditoare...”
Răspunzând provocărilor și întrebărilor de tot felul, i-am mai contabilizat două vorbe de duh: „Câtă inteligență, atâta dramă!”
„Revolta mea e o revoltă împotriva cimitirului de renunțări!”
Mulțumim, Florine! Miercuri, la Oradea, ai mai câștigat câțiva admiratori-prieteni! (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Florin Iaru: „Motorul lumii în care trăim este prostia”.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:27:05 Ora standard a Europei de Est