Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Ziua internațională de luptă împotriva consumului și traficului ilicit de droguri

Ziua de 26 iunie

Ziua internațională de luptă împotriva consumului și traficului ilicit de droguri

Ziua de 26 iunie reprezintă Ziua internațională de luptă împotriva consumului și traficului ilicit de droguri, și a fost stabilită de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 1987.

În fiecare an Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC) este promotorul campaniei internaționale de sensibilizare privind provocarea majoră pe care drogurile ilicite o reprezintă pentru societate, în ansamblu, și în special în rândul tinerilor.
Scopul acestei campanii este de a sensibiliza membrii comunității pentru adoptarea unei atitudini active în prevenirea și reducerea consumului de droguri.
Riscul ca tinerii să devină dependenți este de două ori mai mare decât în rândul adulților.
Este cunoscut faptul că vulnerabilitatea față de consumul de droguri în rândul tinerilor este generată de mai mulți factori: presiunea/influența grupului de prieteni, stima de sine scăzută, insuficienta informare privind riscurile consumului de droguri și nu în ultimul rând o insuficientă implicare a societății în general.
În acest context și răspunzând apelului UNODC, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Bihor a derulat campania cu sloganul „Implică-te! În comunitatea ta drogurile nu își au locul!” Astfel, în cadrul acestei campanii, a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor etapei județene a concursului național „Mesajul meu antidrog”.
Aflat la cea de-a șaptea ediție, proiectul național „Mesajul meu antidrog” are drept scop prevenirea consumului de droguri prin implicarea elevilor în activități extrașcolare și de petrecere a timpului liber, cu caracter cultural-artistic sau sportiv, prin intermediul cărora să se promoveze și un mesaj antidrog pozitiv.
Sub sloganul „Dependenți de libertate”, concursul național „Mesajul meu antidrog” contribuie la formarea de convingeri de viață sănătoasă în rândul populației tinere, prin antrenarea acesteia în activități prin care să-și exprime opiniile și atitudinile față de consumul de alcool, tutun și droguri, conștientizând în acest fel și consecințele negative asociate acestuia.
Activitățile proiectului au fost planificate, organizate și coordonate la nivelul județului Bihor de către Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA), în perioada ianuarie-iunie 2010, și s-au desfășurat pe următoarele secțiuni: eseu literar, pagină web, film de scurt metraj, fotografie digitală, spot, arte vizuale și sport.
Câștigătorii concursului
Locul I: Adrian Gherlea (de la C.T. „Ioan Ciordaș” din Beiuș) - pagină web de informare tip revistă, Cincea Alexandra (Lic. T.  „Aurel Lazăr” Oradea) - fotografie digitală, Kovacs Teodora (Gr. Șc. „Ioan Bococi”) - eseu literar, Lazea Diana Alexandra (Șc. „Miron Pompiliu” Ștei) – grafică și pictură gimnaziu, Cristina Guler (C.T. „I. Ciordaș” Beiuș) – pictură liceu.
Toate aceste lucrări vor participa la etapa națională, organizată de Agenția Națională Antidrog.
Locul II: George Alexandru Berce (C.T. „I. Ciordaș” Beiuș) - pagină web de informare tip revistă, Fâșie Georgiana (C.T. „I. Ciordaș” Beiuș) - fotografie digitală, Drăgoi Ana (Șc.   „Nicolae Popoviciu” Beiuș) - eseu literar, Vlad Laura (Șc. „M. Pompiliu” Ștei) - grafică gimnaziu, Gelen Carolina (Șc. nr. 11 din Oradea) - pictură gimnaziu,
Vaida Mădălina-Raluca (Lic. T. „A. Lazăr”) - eseu literar.
Locul III: Daniel Feneși (C.T. „I. Ciordaș” Beiuș) - pagină web de informare tip revistă, Fofiu Anda-Ștefania (C.T. „I. Ciordaș” Beiuș) - fotografie digitală,  Chiori Cristina (Șc. nr. 11 Oradea) – fotografie digitală,  Jurcă Alexandra Georgiana (Șc. „N. Popovici” Beiuș) - eseu literar, Andor Vanesa (Lic. T. „A. Lazăr” Oradea) – grafică gimnaziu, Romocea Doina (Șc. nr. 11) – pictură gimnaziu, Meza Adina (Lic. T. „A. Lazăr”) - pictură liceu.
Tot în cadrul campaniei de marcare a zilei de 26 iunie, au mai fost desfășurate activități de informare, sensibilizare și conștientizare cu privire la pericolele și consecințele consumului de droguri adresate tinerilor în cadrul Asociației Naționale „Cercetașii României”- Centrul local Oradea și la Penitenciarul Oradea. (Ilinca Șandor)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:41:11 Ora standard a Europei de Est