Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Știri de la Inspectoratul Școlar

Aflăm de la Ramona Bacter, juristul I.S.J. Bihor

Știri de la Inspectoratul Școlar

*188 de posturi titularizabile!
De vineri, au fost afișate, la Inspectoratul Școlar Județean, posturile/catedrele vacante pentru anul școlar 2010-2011.

*14-25 iunie 2010 – Înscrierea pentru titularizare, suplinire, detașare prin continuitate și concurs (se face la C.T. „Mihai Viteazul”.
*14 iulie – Concursul pentru titularizare în învățământ se va desfășura în trei centre (la C.N. „Mihai Eminescu”, C.T. „Mihai Viteazul” și Lic. T. „Onisifor Ghibu”
Două concursuri
14-16 iunie: Bune practici... concurs național de educație pentru protecția mediului
17-18 iunie: Copiii și drepturile lor.

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 11:32:03 Ora standard a Europei de Est