Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Comitetul reprezentativ al părinților a recompensat elevii merituoși ai colegiului

Miercuri, la C.N. „E. Gojdu”

Comitetul reprezentativ al părinților a recompensat elevii merituoși ai colegiului

Potrivit bunelor practici, an de an, conducerea Colegiului Național „Emanuil Gojdu” din Oradea premiază elevii merituoși, cu rezultate deosebite obținute la etapele naționale și internaționale ale olimpiadelor școlare și la nenumărate concursuri interjudețene. Și în acest an, premierea performanțelor s-a făcut cu concursul Comitetului reprezentativ al părinților (președinte, Ioan Pop), din fondurile adunate de Asociație părinților (anul acesta au fost puși la bătaie nu mai puțin de 4.300 de lei).

Cei mai isteți gojdiști au „garnisit” cu 77 de premii și mențiuni naționale, internaționale și interjudețene (38 naționale, 4 internaționale și 35 interjudețene) impresionantul palmares al gojdiștilor.
Miercuri, în sala festivă a școlii, dl director, prof Viorel Mititean, citea lista premianților, iar trei dintre membrii prezidiului (director adjunct, prof. Viorel Chirilă, doamna profesor Maria Niță și dl Ioan Pop – președintele CRP; prof. Radu Birta și dna Ionela Nichita) au înmânat premiile.
În numărul 2 al publicației noastre, ați putut lectura listele cu elevii de aur ai colegiului gojdist.
Și de această dată îi vom nominaliza pe cei mai titrați olimpici internaționali și naționali...
Premii intenaționale în 2009-2010
Moga Ioana – Chimie – Olimpiada internațională de chimie „Mendeleev” – Ashgabat/Turkmenistan 2009 –medalie de argint (prof. coord. Luncan Anița)
Moga Ioana – Chimie – Olimpiada internațională pluridisciplinară “Tuyamaada” – Baku – Adzerbaigean 2010 – medalie de aur (locul 1) – prof. coord. Luncan Anița
Mercea Dan – Chimie – Olimpiada internațională de chimie “Mendeleev” – Baku – Adzerbaigean 2010 – medalie de bronz – prof. coord. Luncan Anița
Roșu Cristian – Științe și Inginerie – Concurs internațional de științe și inginerie INETL – California SUA 2010 – medalia de aur (autodidact).
Rezultate la olimpiadele naționale an șc. 2009 – 2010
Todoca Alina – X C – Franceză – mențiune (profesor Mircea L.)
Jakab Agneta – XII G – Psihologie – mențiune (prof. Mincic M.)
Muscă Vlad – XII G – Istorie – mențiune (Birta R.)
Deaconu Ștefan Marius – X A – Istorie – mențiune (Crăciun Ilie)
Sarca Luana – VIII B – Istorie – mențiune (Crăciun Al.)
Mance Felix – XII C – Matematică – premiul II (Șchiop E.)
Anton Radu – IX B – Matematică – med. bronz (Sadoveanu V.)
Popescu Mălăieș Adrian – XII C – Germană – mențiune (Maria St.)
Lazăr Vlad – IX A – Informatică – mențiune, med. argint (Luncan C., Matei C.)
Lonhard Cristian – IX A – Informatică – mențiune, med. bronz (Luncan C., Matei C.)
Bondor Bogdan – XII A – Informatică – mențiune, med. argint (Luncan C., Matei C.)
Rotaru Răzvan – X A – TIC – premiul I (prof. Niță Maria, Niță Adrian)
Lala Ionuț – X A – TIC – premiul III  (Niță Maria, Niță Adrian)
Hobinca Bogdan – X A – TIC – mențiune (Niță Maria, Niță Adrian)
Irimiaș Robert – XI A – C# - mențiune (Niță Maria, Niță Adrian)
Heredea Florina – X B – Română – premiu special (prof. Păcurar Corina)
Mercea Dan – XI F – Chimie – premiul II și calificat pentru Olimp. internațională (prof. Luncan Anița)
Moga Ioana – XII B – Chimie – premiul II și calificată pentru Olimp. internațională (Luncan Anița)
Todoca Alina – X C – Chimie – mențiune (Luncan Anița)
Anton Radu – IX B – Chimie – Mențiune – Luncan Anița
Anton Andreea – IX B – Chimie – mențiune specială (Luncan Anița)
Panaitescu Paul – IX F – Chimie – mențiune specială (Luncan Anița)
Jurj Paul Bogdan – IX A – Fizică – mențiune (Poinar Ana)
Balint Emilia – X G – Engleză – mențiune (A. Mile)
Papp Georgiana – XII G – Engleză – mențiune (V. Tomescu)
Anton Radu – IX B – Cangurul engleză – premiul II (Hamza G.)
Frățilă Teodora – VIII A – Cangurul - Engleză – premiul III (Tomescu V.)
Farcaș Cassandra – V B – poezie, etapa națională – premiul II (Iederean D., Petruța G.)
Jurj Paul Bogdan – IX A – Evrika – etapa națională – mențiune (Poinar A.)
Dărăban Andreea – IX F – Matematică aplicată – etapa națională – premiul II (Ignat Cristina)
Panaitescu Paul – IX F – Matematică aplicată – etapa națională – mențiune (Ignat Cristina)
Lazăr Vlad – XI A – Cangurul - Matematică – Tabăra Int. Italia – Stan A.
Anton Radu – IX B – Cangurul – Matematică, Tabăra Poiana Pinului (Sadoveanu V.)
Secară Eugen – X A – Cangurul – Matematică, Tabăra Poiana Pinului (Nicoară C.)
Cicortaș Șerban – VI A – Cangurul - Matematică – medalie de bronz (Verestoi C.) (Ov. D.)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Comitetul reprezentativ al părinților a recompensat elevii merituoși ai colegiului.

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 08:19:51 Ora standard a Europei de Est