Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Concurs de recitări cu participare internațională

În 27 mai, la școala din Biharia

Concurs de recitări cu participare internațională

Cu ajutorul unui proiect câștigat prin Fundația Communitas, Școala cu clasele I-VIII „Gáspár András” din Biharia a organizat, joi, 27 mai 2010, un concurs de recitări cu participare internațională, în memoria poetului Tamkó Sirató Károly – comemorarea a 30 de ani de la trecerea în neființă a marelui poet.

 Evenimentul a fost organizat de dir. adj. Popovici Magdolna în sala de sport a școlii, pentru elevii claselor III-VIII. Sala a fost decorată cu  desene tematice realizate de copii, inspirate din poeziile poetului. Activitatea a debutat cu prezentarea în power point a biografiei poetului Tamkó Sirató Károly (moderatori, prof. Biro Kinga și Oros Erika).
La acest eveniment cultural au participat elevii din Școala cu clasele I-IV din Cauaceu, Grupul Școlar Agricultură Ecologică din Sălard, Grupul Școlar Agroindustrial „Tamasi Aron” din Borș, Școala cu clasele I-IV din Vaida, Școala cu clasele I-VIII din Roșiori, Școala cu clasele I-VIII din Tămășeu, Școala „Karácsony Sándor” din Debrețin, Ungaria și Școala cu clasele I-VIII din Kismarja, Ungaria.
 Concursul a fost structurat pe trei categorii de vârstă (clasele III-IV, V-VI, VII-VIII). Concurenții au pregătit și prezentat poezii reprezentative ale poetului comemorat. Alți elevi ne-au încântat auzul cu un buchet de cântece pe versurile aceluiași poet. Invitații, părinții și în special juriul, au fost super încântați de pregătirea și prezentarea copiilor. 
Pentru a destinde atmosfera încărcată de sobrietate, elevii școlii gazde au prezentat  un dans popular, cântece populare, o scenetă, un duet la vioară (Gellér Kitty și prof. Þigani Ștefan), precum și cântece la chitară.
 Juriul (alcătuit din dna deputat Petõ Csilla, inspectorii de specialitate Farkas Tünde și  Ile Erzsébet, prof. pensionar Járosi Éva și actorul Hajdú Géza) a avut o misiune dificilă în a departaja câștigătorii. Laureații concursului au primit premii din partea organizatorilor, iar premiile speciale au fost oferite de către Parohia Catolică (reprezentată de Csernák Béla), dna deputat Petõ Csilla, insp. Farkas Tünde și Fundației „Schola Nostra” din Biharia, reprezentată de directorul școlii, prof. Vad Marta.  
Câștigătorii primei categorii sunt: Rácz Szabina și Nagy Szilvia, de la școala din Borș, la a doua categorie: Kiss Vica și Tiszai Zsombor din Debrețin, iar la a treia categorie Kovács Katalin - eleva școlii din Biharia. La secțiunea cântece pe versurile poetului, au câștigat elevii școlii din Borș.
 Reprezentanții școlilor implicate în proiect  au primit ca amintire o carte cu poeziile poetului, un CD cu cântece pe versurile poetului, revista școlii gazdă și o diplomă de participare la eveniment.
Considerăm că obiectivele proiectului au fost îndeplinite, elevii fiind principalii beneficiari ai acestei activități. Metoda proiectului și-a demonstrat încă o dată eficiența; copiii au învățat cu plăcere, au muncit în echipe, au avut ocazia să se cunoască și să se împrietenească cu colegi care învață în alte școli, să cunoască obiceiuri și tradiții din diferite zone, factorul comun rămânând însă unul și același: respectul și dragostea față de valorile literaturii sunt la înălțime pe orice meridian. (Oros Erika)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:29:01 Ora standard a Europei de Est