Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
29 ianuarie 2025

Profesorii care nu vin la ore, în vizorul ministrului Educației
Voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică
Daniel David a anunțat, în cadrul unui interviu pentru Edupedu.ro, că va iniția „în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului” în privința profesorilor care nu se prezintă la ore. „În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate”, a spus acesta.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: Problema, în final, se rezumă așa: Ministerul Educației plătește o parte dintre profesori pe fals în acte, condică semnată în fals, pe ore pe care ei nu le efectuează. Care este mecanismul pe care îl aveți în vedere, ca ministru, pentru a vă asigura că nu plătiți, ca angajator, o resursă umană care nu se prezintă la locul de muncă?
Daniel David: În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate. Le aștept la nivel de minister. Eu am spus că nu toată lumea trebuie să se adreseze ministrului, dar, după ce ai parcurs acele etape și lucrurile nu au fost rezolvate, te adresezi la nivel de minister. Și, în același timp, voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică. Simplul fapt că faci această analiză începe să-i conștientizeze pe cei din sistem că ministerul ia foarte în serios acest lucru și se uită. Le stimulez, ca să spun așa, întoarcerea spre calea cea bună.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: În trecut erau inspecții ale directorilor din minister către școli.
Daniel David: Vom face acea analiză de sistem, inclusiv verificări, ca să spun așa, într-o variantă neanunțată.
Informații de context
În luna aprilie 2024, Ligia Deca, ministrul Educației la acea vreme, spunea că în cazurile în care profesorii lipsesc nemotivat de la ore ,,trebuie sesizat inspectoratul școlar și chiar ministerul ca să putem să luăm măsurile necesare”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

„Săptămâna europeană a IMM-urilor” la Colegiul Economic „Partenie Cosma”

Între 25 mai și 1 iunie

„Săptămâna europeană a IMM-urilor” la Colegiul Economic „Partenie Cosma”

Economiștii orădeni ai dnei prof. Alice Scarlat - campionii în afaceri ai F.E. „Fantasy Bloom” S.R.L., calificați pentru etapa națională a concursului „Business Plan” – au devenit, marți (25 mai 2010), „profesori-experți” în afaceri pentru colegii lor de școală din patru clase.

Organizați pe ateliere de lucru (în sala festivă a liceului), sub îndrumarea economiștii naționali (Cristina Bucurean, Ioana Frențiu, Flavia Popa, Ligia Andrei – coordonator și Monica Derecichei), elevii din cele patru clase (a X-a C și D, a XI-a B și C) au învățat cum să-și proiecteze și să realizeze un plan de afaceri viabil, dar și să-l susțină cu succes...
Prezent la activitate, domnul director, prof. dr. Ioan Corba, s-a arătat încântat de atmosfera de lucru și de interesul ucenicilor de a învăța de la experți.
Să mai spunem faptul că activitatea celor patru echipe de a-și elabora propriul plan de afaceri a îmbrăcat forma unei competiții, jurizate de Lungu Ibolya, Monica Faur și Flavia Popa. Fiind concurs, avem clasament și câștigători.
Locul I - S.C. Afrodita S.R.L.- „Coafură și alte activități de înfrumusețare”, clasa a X-a D, coodonator, Cristina Bucurean (din XI D)
Locul II - S.C. Bora Bora S.R.L.- „Baruri și alte activități de servire a băuturilor”, clasa a XI-a C, coordonator, Ioana Frențiu (XI D)
Locul III - S.C. Paradisul Florilor S.R.L.- „Comerț cu amănuntul al florilor și al plantelor”, clasa a X-a D, coordonator, Ligia Andrei (XI D)
Mențiune - S.C. Victim Clothing S.R.L.- „Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei în magazine specializate”, clasa a XI-a B, coordonator, Monica Derecichei (XI D).
Astăzi și mâine, patru activități
În cadrul aceleiași manifestări ample, intitulate „Săptămâna europeană a IMM-urilor”, astăzi (miercuri), sunt programate două seminarii – „Strategii manageriale în IMM-uri”, seminar organizat de dna prof. Ileana Popa și „Planificarea resurselor financiare”, susținut de dl prof. Virgil Blage, după cum aveam să aflăm de la prof. Răzvan Vonea, directorul adjunct al colegiului.
Pentru mâine, sunt fixate alte două manifestări: „Aspecte privind proiectul de lege pentru înființarea firmelor Starter” (seminar coordonat de prof. Andreea Albert și Laura Dan), respectiv, o prezentare de succes a planului de afaceri al firmei de exercițiu „Fantasy Bloom” S.R.L., calificată pentru etapa națională a concursului „Business Plan”, firmă și activitate coordonate de prof. Alice Scarlat, inițiatorul și coordonatorul principal, „motorul și creierul”   manifestărilor cuprinse în „Săptămâna europeană a IMM-urilor”. (Ligia & Ovidiu)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Săptămâna europeană a IMM-urilor” la Colegiul Economic „Partenie Cosma”.

Trimite email
joi, 30 ianuarie 2025, 09:01:15 Ora standard a Europei de Est