Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Reuniunea de proiect de la Caldas da Rainha, Portugalia

Din nou, ambasadori ai României

Reuniunea de proiect de la Caldas da Rainha, Portugalia

O nouă reuniune a proiectului multilateral Comenius „We are so different but still we are the same” s-a desfășurat la Caldas da Rainha, Portugalia, la școala gazdă - Escola Secundaria Rafael Bordalo Pinheiro, în perioada 5-10 mai 2010.

Am fost întâmpinați cu multă căldură de elevii și profesorii școlii partenere, iar aceștia ne-au demonstrat încă o dată ca sunt prietenii noștri.
 La această nouă reuniune de proiect, au participat atât cadre didactice, cât și elevi de la toate cele 10 școli partenere, din opt țări europene. De la școala noastră (Grupul Școlar „Ioan Bococi” din Oradea – n.n.), au participat trei cadre didactice și patru elevi. Reuniunea de proiect a fost o reușită! Elevii au fost cazați în familii, având ocazia să cunoască viața cotidiană a acestora, cu obiceiuri, activități familiale, religie, relații de familie, mâncare tradițională și nu în ultimul rând ospitalitatea gazdelor. Elevii din școlile partenere s-au împrietenit, au schimbat impresii și au participat împreună la activitățile proiectului.
Programul întâlnirii a constat din prezentarea video „O zi din viața școlii”, prezentarea unei idei de predare a unei lecții, la alegere din următoarele obiecte de studiu: limba engleză, geografie sau artă. De asemenea, în cadrul reuniunii, s-au prezentat propunerile fiecărei școli participante pentru alegerea cântecului proiectului (prin votul fiecărui coordonator de proiect din fiecare școală).
 Profesorii participanți au ținut lecții de 45 de minute de limbă maternă, cu câte o clasă de elevi portughezi.
Așa am descoperit că avem puncte comune în preocupările noastre pentru promovarea în școală și comunitate a muzicii tradiționale, a dansurilor și costumelor populare. Elevii au pregătit câte un dans tradițional specific fiecărei țări pe care l-au prezentat îmbrăcați în costume populare. De asemenea, elevii au participat la următoarele workshopuri: politica educației, bucătăria portugheză, dansuri, reportaj, foto...
Întâlnire cu primarul din Caldas da Rainha
Activitățile proiectului au fost deosebit de interesante și au constat și în: vizitarea școlii (care în urma modernizării este la standarde europene ridicate), activități cultural-artistice foarte bine pregătite care au reflectat cultura și tradițiile zonei, întâlniri cu autoritățile locale (primarul din Caldas da Rainha), vizite tematice la obiectivele de referință și de cultură din Lisabona și din partea de vest a Portugaliei.
 Partenerii din proiect au oferit prin reciprocitate produse realizate de elevi în școlile lor, CD-uri cu prezentări ale ideii/metodei de predare a unei lecții, muzică tradițională și frumoase cadouri cu simbolurile tradiționale ale regiunilor și țărilor de proveniență.
Gazdele noastre (profesori, autorități locale, părinți și elevi) ne-au lăsat o impresie deosebit de plăcută: au fost prietenoși, mereu atenți la nevoile noastre, dornici să ne transmită din tradițiile și preocupările lor.
 Elevii și profesorii participanți la această nouă întâlnire de proiect au rămas cu o impresie deosebit de frumoasă despre școala parteneră și orașul Caldas da Rainha.
Proiectul este finanțat de Comisia Europeană prin programul „Învățare pe tot parcursul vieții”, programul sectorial Comenius „Parteneriate multilaterale  Comenius” și cu sprijinul Agenției naționale pentru programe comunitare în domeniul educației și formării profesionale, așa după cum aveam să aflăm de la prof. Mihaela Popovici, directorul adjunct al Gr. Șc. „Ioan Bococi” din Oradea, coordonator de proiect. (P. M.)

Trimite email
joi, 26 decembrie 2024, 14:19:37 Ora standard a Europei de Est