Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Ordine și siguranță publică pe durata sărbătoririi Paștelui

Poliția e cu noi!

Ordine și siguranță publică pe durata sărbătoririi Paștelui

Pentru ca toți credincioșii să sărbătorească cum se cuvine, în perioada premergătoare sfintelor sărbători de Paști și pe timpul acestora, în intervalul 1 – 6 aprilie 2010, peste 500 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Bihor vor acționa pentru a preveni tulburarea ordinii și liniștii publice, pentru descurajarea și combaterea infracțiunilor sau a altor fapte antisociale care pot aduce atingere ordinii publice, ordinii de drept, integrității persoanelor și bunurilor acestora, precum și pentru asigurarea desfășurării normale a traficului rutier și pietonal.

În toată această perioadă, pentru asigurarea climatului de normalitate și siguranță  publică, prevenirea și combaterea criminalității, polițiștii bihoreni vor acționa în sistem integrat, în echipe mixte, alături de forțele de ordine publică din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor, Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Bihor și din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, urmând a fi efectuate controale în locurile și zonele de interes operativ din mediul urban și rural.
În această perioadă, pe raza județului Bihor se vor desfășura diverse manifestări religioase și culturale, inclusiv în aer liber, cu participarea unui public numeros și cu un aflux important de persoane înspre localitățile și zonele turistice și de agrement. În consecință, urmează a se acorda o deosebită atenție locurilor cu mare fluență de public, în care urmează a se desfășura slujbe religioase și activități culturale, sportive, de agrement, discoteci etc, pentru menținerea unui climat corespunzător de siguranță, prevenirii infracțiunilor cu violență și furturilor.
Polițiștii bihoreni vor acționa în sistem integrat pentru combaterea infracționalității stradale, traficului și consumului de droguri, prostituției și proxenetismului, identificarea persoanelor și bunurilor urmărite în temeiul legii.
La bisericile și lăcașele de cult bihorene se vor desfășura și în acest an slujbe și ceremonii religioase, manifestări la care se estimează un aflux sporit de credincioși, iar în zonele adiacente bisericilor se preconizează o mare aglomerare cu autoturisme.
Polițiștii de ordine publică și poliție rutieră vor acționa în toate localitățile în care se vor oficia slujbe religioase, pentru identificarea elementelor pretabile la acțiuni turbulente ori la săvârșirea unor fapte antisociale și pentru menținerea ordinii publice pe timpul desfășurării slujbelor religioase. Pe toată durata desfășurării slujbelor, în zona bisericilor și a celorlalte locuri de cult vor acționa echipe mixte de ordine publică, pentru a preveni infracțiunile cu violență de orice fel, tâlhăriile, furturile din buzunare și actele de profanare a locurilor de cult.
Pentru fluidizarea traficului rutier, înainte, pe timpul slujbelor și după terminarea acestora, polițiștii Serviciului Poliției Rutiere din cadrul I.P.J. Bihor vor supraveghea și dirija circulația pe principalele artere din localități.
De asemenea, în perioada amintită, în scopul prevenirii producerii unor evenimente negative, polițiștii bihoreni urmează să sporească controalele desfășurate la societățile comerciale, în special la cele care colectează și transportă valori monetare, precum unitățile bancare, hipermarketurile etc, pentru a verifica modul în care se respectă prevederile legale privind paza obiectivelor și sistemele de pază. Urmează a fi verificat și modul în care lăcașurile de cult sunt asigurate din punct de vedere al pazei bunurilor și protecției împotriva incendiilor. Totodată, vor fi organizate activități pentru a se preveni furturile de animale, îndeosebi în mediul rural.
De asemenea, patrule ale polițiștilor rutieri vor fi prezente pe toată durata sărbătorilor de Paști, pe drumurile naționale, județene și pe principalele artere din municipiului Oradea, pentru siguranța traficului rutier, respectarea normelor de circulație și pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere. Polițiștii rutieri vor fi prezenți la orele de vârf pe principalele artere din zonele turistice, precum și pe traseele de acces către aceste zone, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor și ambuteiajelor rutiere, fluidizarea și controlul circulației.
Totodată, în această perioadă, polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor vor acționa pentru prevenirea și combaterea  infracțiunilor de natură economică specifice sărbătorilor, împreună cu reprezentanți ai Direcției Sanitar – Veterinare, Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și ai Gărzii Financiare Bihor.
La acțiunile ce urmează a fi desfășurate în această perioadă vor participa și reprezentanți ai Registrului Auto Român Bihor și ai Autorității Rutiere Române Bihor.
În același timp, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică și în vederea evitării producerii oricăror evenimente deosebite, la sediul I.P.J. Bihor va fi asigurată o rezervă de intervenție formată din polițiști ai Serviciului de Intervenție Rapidă.
Pentru evitarea neplăcerilor pricinuite de aglomerarea arterelor rutiere sau a ambuteiajelor ce pot apărea în această perioadă, Poliția Rutieră face apel la toți participanții la trafic să-și planifice din timp deplasările, să se informeze cu privire la traseul ales, starea drumurilor și prognoza meteo!
Amplă acțiune la granița de vest – Bihor – Hajdu Bihar
Polițiștii bihoreni și omologii maghiari din județul Hajdu Bihar vor fi implicați într-o amplă acțiune „în oglindă” în perioada sărbătorilor pascale.
Având în vedere obiectivul de aderare a României la spațiul Schengen în anul 2011, dar mai ales sarcinile si responsabilitățile specifice Poliției Române cu privire la securitatea persoanelor și bunurilor, prevenirea și combaterea infracțiunilor și menținerea ordinii publice, în perioada 1 – 6 aprilie 2010, începând cu ora 07.00 (ora României), pe raza județelor Bihor și Hajdu Bihar din Ungaria se va desfășura o amplă acțiune simultană, care vizează siguranța tuturor participanților la traficul rutier, prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, combaterea migrației ilegale, prevenirea și combaterea faptelor de natură antisocială, a infracționalității stradale, depistarea persoanelor și bunurilor urmărite în temeiul legii, și, în general, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, pentru ca, atât credincioșii de rit ortodox, cât și cei de rit catolic, să sărbătorească Sfintele Paști așa cum se cuvine.
Acțiunea (în oglindă), organizată de Inspectoratul de Poliție al județului Bihor împreună cu Căpitănia de Poliție Hajdu Bihar - Ungaria, face parte dintr-o serie de acțiuni organizate în comun de polițiile celor două județe vecine, pregătindu-le pentru cooperare în lupta împotriva criminalității transfrontaliere, după aderarea României la spațiul Schengen, astfel încât, frontierele, care vor fi deschise circulației, să devină porți închise în fața criminalității.
Activitățile se vor desfășura simultan pe raza județelor Bihor și Hajdu Bihar, începând cu ora 07.00.
Inspectoratul de Poliție al județului Bihor a organizat patrule mixte, interinstituționale, care vor acționa pe întreg teritoriul județului și, în special, în vecinătatea punctelor de trecere a frontierei româno – maghiare. Astfel, în acțiune vor fi implicați activ polițiștii Serviciului Poliției Rutiere, cei ai Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Fraudelor, Serviciului Criminalistic și polițiștii de ordine publică de la Poliția municipiului Oradea, de la Postul de Poliție Borș, de la polițiile orășenești Săcueni și Valea lui Mihai și de la Poliția municipiului Marghita, iar omologii polițiștilor bihoreni din Ungaria (cu aceleași atribuțiuni de serviciu) vor acționa concomitent, de cealaltă parte a graniței.
În cadrul acțiunilor, alături de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Bihor, vor fi implicați activ și polițiști din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Bihor, jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor, polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, reprezentanți ai Serviciului pentru Imigrări, Gărzii Financiare, Registrului Auto Român, Autorității Rutiere Române, Secției Drumuri Naționale, Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și ai Gărzii Naționale de Mediu Bihor, urmând ca reprezentanți ai instituțiilor cu atribuțiuni similare din județul Hajdu Bihar – Ungaria, să acționeze alături de polițiștii maghiari, pe raza acestora de competență. (Alina DINU)

Trimite email
sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:13:35 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Conferința anuală ,,Agora”

Ieri, 22 noiembrie 2024, în Aula Albastră a Universității ,,Agora" din municipiul Oradea, s-a desfășurat Conferința anuală ,,Agora" - 2024, cu participarea doamnei rector, conf. univ. dr. Alina Angela Manolescu, a doamnei profesor univ. dr. Adriana Manolescu, președinte fondator, a prorectorilor și decanilor celor două facultăți, cadre didactice universitare, studenți și invitați din partea Primăriei Municipiului Oradea și a Poliției Locale, alți colaboratori ...