Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Luni și marți, ședințe cu părinții, miercuri și joi, activități cu porțile deschise!

La Grădinița nr. 36 – „Iris” din Oradea, cu cărțile pe față!

Luni și marți, ședințe cu părinții, miercuri și joi, activități cu porțile deschise!

Luni și marți, la Grădinița nr. 36 – „Iris” din Oradea (situată în calea Aradului), au avut loc ședințe cu părinții, iar miercuri și joi, activitățile didactice s-au desfășurat cu porțile deschise (de la ora 8.00 la 12.00), cu participarea și implicarea directă a părinților doritori să vadă cum se comportă și învață copilul lor.

„Activitățile cu părinții au o tradiție la Grădinița nr. 36, desfășurate în cadrul parteneriatului „Grădiniță-familie”, după cum aveam să aflăm de la directorul grădiniței, dna prof. Lidia Petrica. După ședințele cu părinții, care au avut loc luni și marți, ieri și astăzi (miercuri și joi – n.n.), părinții, în jur de 30 în fiecare zi, au participat efectiv la activitățile didactice, implicându-se în activitate, în anumite momente, alături de copii și educatoare, putând astfel să aprecieze mai exact munca pe care o depun cadrele didactice pe parcursul unei zile, să conștientizeze atât frumusețea muncii noastre, dar și neajunsurile și greutățile pe care le întâmpinăm în a educa și modela pe fiecare copil, în funcție de particularitățile și personalitatea fiecăruia. În diferite perioade ale zilei, fiecare a stat cât a putut, dar au ajuns să vadă de toate, inclusiv activități opționale desfășurate în sala de sport, gimnastică ritmică, activitate condusă de dna prof. Elisabeta Moțica. Au văzut ce mănâncă și cum mănâncă copiii lor. Astăzi, avem în mijlocul nostru prieteni dragi de la Grădinița nr. 10, structura Grădiniței nr. 36, copiii din grupa doamnei educatoare și pe doamna educatoare Elena Nemeș. Ca o încununare a activităților desfășurate, ieri și astăzi, la sfârșitul programului părintele preot Vasile Popa, tatăl Anastasiei, din grupa mică, s-a oferit să ne sfințească localul – „Așa îi stă bine unei case noi, să fie sfințită”, ne-a îndemnat părintele, iar noi ne bucurăm de oferta părintelui Vasile Popa”.
Am mai aflat apoi de la doamna director că săptămâna viitoare, la Grădinița nr. 36, vor începe cursuri pentru părinți, în cadrul programului educațional „Educăm așa”, prin care părinții vor fi consiliați în direcția cunoașterii metodelor celor mai eficiente pe care să le aplice în educarea propriilor copii, apreciindu-i și stimulându-i în măsură mai mare decât pedepsindu-i... fără vină.
Dansul florilor de primăvară
Trecând prin cele trei săli de grupă, am asistat și noi la câteva activități didactice, iar la sfârșitul programului, la slujba de sfințire a localului.
La grupa mică (educatoare, prof. Adriana Toma și ed. Jeanina Boc), copiii au aflat povestea lui „Ciripel cel Mofturos” (puiul de rândunică), iar pe centre de interes, s-au ocupat cu pictatul unui cuib de barză, au modelat ouă de barză și au confecționat barza pentru machetă. În grupa mare pregătitoare (educatoare, inst. Liliana Pașcalău și ed. Livia Madar), se desfășura un joc-concurs de matematică (o evaluare și o consolidare a cunoștințelor), numărând crescător și descrescător în intervalul 1-10, prin bătaie din palme, căutând vecinii unui număr indicat, completând cifra numărului omis și formând mulțimi, potrivit cifrei afișate sau numărând florile roșii și galbene. Prof. Crina Demian și inst. Florentina Duma pregăteau copiii din grupa mijlocie pentru „Dansul florilor de primăvară” pe care aveau să-l prezinte în hol, înaintea slujbei de sfințire; un dans tematic și de mișcare, în care fiecare copil este o floare de primăvară, purtând pe cap coronița cu florile respective, iar un bondărel (deloc leneș) venea să culeagă flori. Și părinții au luat parte la dansul florilor, intrând în cercul lor și mișcându-se cu ei; la fel și la jocul „Cine ești tu?” (un joc de intercunoaștere); unii părinți au ajuns pe post de Albă-ca-Zăpada, desfășurând treburi gospodărești pentru piticii grupei (ascuțindu-le creioane colorate)...
Discutând cu trei dintre mămicile amabile să ne răspundă întrebărilor (Lucreția, Georgiana și Rodica), aveam să aflăm că unii au participat și anul trecut la astfel de activități și că apreciază drept „eficiente și de mare folos” aceste activități interactive cu părinții. „Suntem încurajați să ne aplaudăm copiii, să-i apeciem mai mult. Nu am crezut că în cadrul grupei, copiii pot fi atât de uniți”. Mama panseluței a ajuns pe post de Albă-ca-Zăpada, a ascuțit creioane colorate și tare s-a minunat de atmosfera din sala de grupă, de armonia care domnește între copii. „Copiii sunt mult mai prietenoși cu educatoarea, dar și ei între ei, decât am crezut noi”. „Copiii au format propoziții, au despărțit cuvinte în silabe, au făcut atâtea lucruri, iar doamna educatoare e atât de calmă și caldă cu ei. Eu nu aș putea avea atâta răbdare. E greu să lucrezi cu atâția copii. Nouă, acasă, ne este greu cu unul. Eu nu aș rezista între ei. Fiecare cu meseria și plăcerea lui. Eu sunt coafeză. Nu le este ușor dascălilor cu atâta consum nervos”.
După slujba de sfințire, pe copii îi așteptau masa și pătuțul... cu Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana... (Ovi DAN)
P.S. Pentru mai multe poze (105 poze), accesați Galeria foto: Luni și marți, ședințe cu părinții, miercuri și joi, activități cu porțile deschise!

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 17:56:35 Ora standard a Europei de Est