Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Programul „Zoo... fără gratii”

O „lecție” despre animalele sălbatice din captivitate

Programul „Zoo... fără gratii”

Marți (16 martie 2010), prof. Daniela Ghiuro, profesor de biologie la Colegiul Economic „Partenie Cosma” din Oradea, o mare iubitoare de animale, a ținut o „lecție” despre animalele sălbatice din captivitate elevilor din clasa a III-a C de la Școala cu clasele I-VIII „Dacia” din Oradea, având-o alături, ca invitat special, pe Daiana Ghender, directorul Grădinii Zoologice din Oradea (însoțită de medicul veterinar Bogdan Dinu Silviu).

Prezentându-le diferite imagini cu animale din Atlasul zoologic, elevii dnei inst. Toth Mirela au făcut dovada că sunt ași (în măsură să dea lecții la acest capitol) în cunoașterea și recunoașterea animalelor sălbatice... de pe întreg mapamondul. Au recunosc toate animalele prezentate din atlas, dar și pe cele prezentate în power point de învățătoarea lor. Mai mult, cunosc o sumedenie de lucruri interesante, curiozități, despre fiecare animal.
De aceea, întrebările lor, puse dnei profesor și directorului Grădinii Zoologice, au vizat mai mult chestiuni de performanță: Cât de mult poate să sară un iepure? Câți kilometri prinde iepurele la oră? Dar ghepardul și leul? Câți pui naște un liliac? Câte picioare are omida? Care este cel mai lung șarpe? Câte kilograme are la naștere un pui de elefant? Unele întrebări au fost puse chiar dacă ei știau răspunsurile...
În baza unui contract de parteneriat între Inspectoratul Școlar și RAPAS - Grădina zoologică Oradea, prof. Daniela Ghiuro derulează un proiect educațional prin care informează elevii din diferite școli gimnaziale orădene despre animalele sălbatice din captivitate, militând pentru libertatea și drepturile acestor animale de a trăi în habitatul lor natural, fără gratii și fără... circ! Daniela nu este de acord ca animalele să fie închise în cuști, terorizate și exploatate pentru a le răspunde circarilor la comenzi în cadrul spectacolelor de circ. După cum, tot captivitate se cheamă și ținerea lor după gratii și în cuști la grădina zoologică. Daniela și Daiana sunt de părere că locul animalelor sălbatice este în habitatul lor natural sau măcar în parcuri și rezervații, în condiții cât mai apropiate de cele naturale.
Un caiet de lucru - „No cages”
În premieră, Daniela le-a prezentat copiilor poze cu animalele pe care chiar ea și soțul le-au crescut și îngrijit timp de câteva luni în gospodăria proprie. E vorba de șase pui de leu (îngrijiți cu multă dragoste până în februarie 2009) și patru pui de căprioară (până în februarie 2010).
„După această activitate, va urma o vizită la Grădina zoologică din Oradea, după care, voi pregăti un caiet de lucru care va putea fi folosit, anul viitor, de toți învățătorii ca material informativ. Acest caiet de lucru se numește „No cages”, pentru că doresc ca micuții să nu mai vadă animale în cuști, nici în zoo, nici la circ...”, după cum ne-a declarat coordonatorul proiectului educațional, prof. Daniela Ghiuro. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Programul „Zoo... fără gratii”.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:08:11 Ora standard a Europei de Est