Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
29 ianuarie 2025

Profesorii care nu vin la ore, în vizorul ministrului Educației
Voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică
Daniel David a anunțat, în cadrul unui interviu pentru Edupedu.ro, că va iniția „în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului” în privința profesorilor care nu se prezintă la ore. „În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate”, a spus acesta.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: Problema, în final, se rezumă așa: Ministerul Educației plătește o parte dintre profesori pe fals în acte, condică semnată în fals, pe ore pe care ei nu le efectuează. Care este mecanismul pe care îl aveți în vedere, ca ministru, pentru a vă asigura că nu plătiți, ca angajator, o resursă umană care nu se prezintă la locul de muncă?
Daniel David: În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate. Le aștept la nivel de minister. Eu am spus că nu toată lumea trebuie să se adreseze ministrului, dar, după ce ai parcurs acele etape și lucrurile nu au fost rezolvate, te adresezi la nivel de minister. Și, în același timp, voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică. Simplul fapt că faci această analiză începe să-i conștientizeze pe cei din sistem că ministerul ia foarte în serios acest lucru și se uită. Le stimulez, ca să spun așa, întoarcerea spre calea cea bună.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: În trecut erau inspecții ale directorilor din minister către școli.
Daniel David: Vom face acea analiză de sistem, inclusiv verificări, ca să spun așa, într-o variantă neanunțată.
Informații de context
În luna aprilie 2024, Ligia Deca, ministrul Educației la acea vreme, spunea că în cazurile în care profesorii lipsesc nemotivat de la ore ,,trebuie sesizat inspectoratul școlar și chiar ministerul ca să putem să luăm măsurile necesare”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Donații pentru 12 copii din Malawi

La Colegiul Economic „Partenie Cosma” din Oradea

Donații pentru 12 copii din Malawi

Pornind de la o inițiativă a unui elev din clasa a XI-a B (Mihai Molnar), care a prezentat colegilor un filmuleț de circa 8-10 min. (în care se arată niște imagini cutremurătoare despre copiii care mor de inaniție, la fiecare 6 secunde, pe glob), s-a ajuns la acțiuni... de caritate.

„I-am permis lui Mihai să prezinte acest filmuleț elevilor din clasele IX-X la care predau (la Colegiul Economic „Partenie Cosma”) și, spre surprinderea mea, acești copii au început să facă donații, astfel încât, din noiembrei 2009, până în februarie 2010, sunt sponsorizați 12 copii din Malawi (în cadrul programului „Nourish the children”, început de firma Nuskin venită din SUA spre Ungaria...”, ne povestește prof. Daniela Ghiuro.
„Fără să mă laud, vreau să vă spun că și eu susțin un copil pentru mai multe luni (în aprilie vor fi șase luni) fără să știu cum îl cheamă...
Am încercat să conving adolescenții că atunci când ei aruncă la gunoi sandwich-ul pus de mama lor... alți copii MOR pentru că nu au mâncat nimic...”
 Mai aflăm apoi că acest program („Nourish the children”) se derulează doar la Oradea (din toată România), iar peste două luni, Mihai va fi numit ambasador al firmei... (cel mai tânăr din lume, nu are nici 18 ani).
Nathalie a donat suma de 750 ron
Sponsorizarea unui copil din Malawi constă 75 ron/lună și cuprinde o pungă de Vitameal ce conține toate cele 25 de elemente nutriționale necesare unui copil în 30 de zile...
Eleva Nathalie Micula a donat suma de 750 ron pentru a susține un copil 10 luni..., iar elevii clasei a IX-a J au donat 225 ron pentru un copil timp de trei luni... (Daniela G.)

Trimite email
joi, 30 ianuarie 2025, 09:03:06 Ora standard a Europei de Est