Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Obiecte de oferit cu drag... de Dragobete, 1 și 8 Martie

„Folclorul înnobilează omul”... ca și munca!

Obiecte de oferit cu drag... de Dragobete, 1 și 8 Martie

Când faci ceva cu drag, din suflet, se vede... de la o poștă! Prof. Szatmari Dorina și Adriana Luca, împreună cu echipa de acțiune, ne-au demonstrat, joi (18 februarie 2010), cum se realizează ceva frumos, spre a fi dăruit cu drag...

Profesoara de matematică de la Școala „Nicolae Bălcescu”, dna Szatmari Dorina, a venit la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” încărcată ca o albină, cu de toate, modele de obiecte, reviste pentru informare și cu toate materialele și ustensilele necesare activității. În cabinetul de matematică al dnei prof. Adriana Luca o așteptau copii de toate vârstele (din clasa a II-a A, elevii dnei inst. dr. Dorina Roman, a III-a B, inst. Carmen Goje, a IV-a C, inst. Alina Pituțiu, a VI-a A, a VIII-a C și a XI-a A), dornici să se înroleze în „armata” celor doi membri ai asociației „Ex  Nobili Officio” și să confecționeze daruri-surpriză...
„Dragobetele sărută fetele”...
În prima parte a manifestării, printr-o prezentare în power point, dna Szatmari Dorina a pregătit terenul, furnizând o seamă de informații, multe inedite, despre sărbătorile de Dragobete și Mărțișor, ca tradiții românești strămoșești, după care a scos din sacoșe o mulțime de modele: tablouri realizate pe suport de lemn prin tehnica lipirii șervețelului, cutii pentru păstrat obiecte de podoabă, salbă de mărgele, zgardă și multe reviste...
Cea mai plăcută zăbavă a fost pentru copii momentul în care au pus mâna pe reviste, pix, foarfece, lipici, șervețel, materialul din piele pentru confecționat inimioare (și jumătăți de inimioare) și pe șnurul mărțișorului... trecând la fapte.
La final, cu toții au completat un chestionar (cuprinzând cinci întrebări puse de organizatorii manifestării pentru a afla ce le-a plăcut mai mult și ce ar dori să facă la activitatea următoare, programată înainte de Paști).
„Analizând răspunsurile primite la chestionar, putem concluziona faptul că cei mai mulți s-au arătat impresionați de activitate, drept pentru care mai doresc astfel de activități. E vorba de elevii de gimnaziu și liceu. Cei din ciclul primar aveau chestionarele la doamnele învățătoare, doar o singură fetiță a reușit să completeze chestionarul, iar aceasta a scris că i-a plăcut „puțin” și nu mai vrea să vină „pentru că nu am făcut lănțicuri din mărgele”, a scris domnișoara. Preferințele lor pentru activitǎțile viitoare sunt variate: felicitǎri, cusǎturi, lǎnțișoare, brǎțări, ciucuri, sǎ sculpteze, sǎ picteze, sǎ confecționeze păpuși...”, ne-a spus dna prof. Szatmari Dorina.
Acțiunea de joi, de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” se înscrie în seria manifestărilor care se desfășoară în cadrul proiectului „Folclorul înnobilează omul”, proiect câștigat de asociația „Ex  Nobili Officio” din Oradea în toamna lui 2009 și finanțat din fonduri europene. (Ov. Dan)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Obiecte de oferit cu drag... de Dragobete, 1 și 8 Martie.

Trimite email
duminică, 22 decembrie 2024, 08:17:08 Ora standard a Europei de Est