Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Minunata lume a poveștilor”

La sfârșit de semestru, Carnavalul clasei I C

„Minunata lume a poveștilor”

După ce s-au scurs patru luni de când sunt elevi, iată că au ajuns la sfârșitul primului semestru de școală!

 Acum, au putut trage o primă linie ca să vadă ce-au reușit să facă împreună.
 În primul rând, s-au acomodat cu ceea ce-nseamnă ȘCOALĂ - uniformă, clasă, ore, pauze, teme, lecții, note…., în două cuvinte: multe responsabilități!
  Încă de la început, și-au propus să fie o mare familie, iar locul în care își petrec o mare parte din zi, să le fie cât mai drag, să se simtă ca acasă, aceasta mulțumită ajutorului dat de ceilalți membri ai familiei clasei I C (părinții). Astfel, sala lor de clasă a devenit stupul a 27 de albinuțe harnice care au muncit zi de zi ca să învețe lucruri folositoare pentru mai târziu.
 Fiind la-nceputul călătoriei lor pe drumul învățăturii, au făcut cunoștință cu sunetele, literele, silabele, propozițiile, cifrele, numerele, adunările și scăderile în concentrul 0-10, obiectivul lor de bază în clasa I fiind însușirea deprinderii de citit-scris și socotit. Bine-nțeles că au aflat informații variate și la orele de cunoașterea mediului - despre legume, fructe, plante, animale domestice și sălbatice... Plăcerile copiilor de vârsta lor nu le-au fost scoase din programul zilnic, și anume: dansul, cântecele, jocul pe calculator, jocul de construcție, jocul educativ.
 „Acum, la sfârșit de semestru, puteți fi numiți cu adevărat școlari. Fiecare știe de ce rechizite are nevoie zilnic la școală, ce aveți de pregătit de la o zi la alta. Nu ne rămâne decât să fim conștiincioși, dornici să învățăm cât mai bine, să aflăm cât mai multe. Fiecare știe că-n stupul nostru, nu avem nevoie de trântori, de cei care sunt leneși și nu vor să muncească….”, a subliniat Monica Toader, buna lor învățătoare.
A sosit vacanța!
   După această perioadă de acomodare, deloc ușoară pentru unii, dar și foarte frumoasă pentru cei mai mulți, iată, a sosit vacanța! O vacanță mică-mică, dar meritată, în care își vor încărca bateriile pentru semestrul al II-lea.
  Toți așteaptă cu nerăbdare să continue drumul călătoriei și să adune cât mai multe satisfacții, împliniri, bucurii…
 Înainte de a se retrage în glorie de pe prima scenă, elevii clasei I C, de la Școala cu clasele I-VIII „Avram Iancu” din Oradea, au pregătit un carnaval ce a avut ca temă „Minunata lume a poveștilor”. Pe rând, cei doi clowni prezentatori au făcut trecerea de la un personaj la altul (Scufița Roșie, lupul, bunicuța, vânătorul, capra cu cei trei iezi, fata moșului și fata babei, furnica și greierele, pisica și șoricelul, Pinocchio, Motanul încălțat, cocoșul cu punguța cu doi bani, Nică, Lizuca,vulpea și ursul, Cenușăreasa și prințul). N-au lipsit cântecele alese anume pentru fiecare poveste.
 Pentru frumoasele costume și pentru interpretarea expresivă a rolurilor, elevii au fost răsplătiți cu diplome și cu o surpriză dulce (suc și prăjiturele cu albinuțe).
  Atât micii actori, cât și spectatorii au reținut importanța poveștilor, după cum aveam să aflăm cu toții, la final de  carnavalul, de la personajul înțelept:
„Fiecare întâmplare/ Are-n viață asemănare./ Poveștile, cât sunt de multe,/ Spre-nvățătură sunt făcute./Poveștile ne-nvață/ Să ne purtăm în viață/ În fiecare zi/ Mai bun tu să fii!” (Dorina T.)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Minunata lume a poveștilor”.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:13:01 Ora standard a Europei de Est