Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Nu fi violent! Fii tolerant!”

„Fără violență! Să trăim în armonie!”

„Nu fi violent! Fii tolerant!”

Îndemnuri de acest gen au fost scrise pe pancarte și rostite, miercuri (27 ianuarie 2010), de către elevii a patru clase de la Școala nr. 11 din Oradea (clasele I D, II A, III E și IV C, îndrumați de înv. inst. Cornelia Șil, Angela Nuță, Olimpia Tăutu și Domnica Popa), în cadrul proiectului național „Dincolo de curriculum”.

„Să exmatriculăm violența... în coșul de gunoi al Orășelului copiilor!”
„Prin această nouă acțiune, dorim să exmatriculăm violența din școală, în coșul de gunoi al Orășelului copiilor”, cum plastic s-a exprimat înv. Domnica Popa, unul dintre dascălii prezenți la manifestare. „Simbolul acțiunii noastre este o floare, zâmbind copiilor, pe ale cărei petale, copiii vor așeza cuvinte pe care le consideră potrivite pentru a exprima mesajul lor de antiviolență...”, a continuat învățătoarea clasei a IV-a C, Domnica Popa.
Cu mic cu mare, elevii și-au propus să spună cu voce tare tot ceea ce au de spus, în cadrul unui marș, cu pancarte, lozinci și baloane colorate, pe traseu de la școală până în Orășelul copiilor, avându-i alături pe prietenii și partenerii lor de proiect, polițiștii compartimentului de proximitate (agenții-șefi principali Florian Bogole și Marius Vasi, agenții-șefi Sorin Secară și Petru Mocanu), precum și un grup de elevi de la C.S.E.I. nr. 2 (îndrumați de înv. Ileana Andrica și Ana Marc). Ajunși în Orășelul copiilor, în fața pavilionului, la comandă, toți copiii au lăsat să le scape din mâini baloanele colorate (umplute cu heliu) pe care scriseseră mesajele lor de antiviolență.
„Povestea unui copil cuminte!”
Sus, în pavilion, în sala mare de conferințe, copiii s-au organizat pe clase, în jurul măsuțelor de lucru. Agenții-șefi principali, Florian Bogole și Marius Vasi, i-au provocat pe copii la un dialog pe teme de prevenire și combatere a violenței, iar elevii le-au răspuns prompt, la „obiect” și la subiect.
„Încercăm să tragem un nou semnal de alarmă cu privire la actele de violență. Să sperăm că celor care le este adresat să fie sensibilizați, astfel încât violența să fie redusă la minimum. Am încercat să le implementăm câteva măsuri educative, să nu cadă victime ale violenței fizice și verbale, iar ei ne-au răsplătit pe deplin”, ne-a declarat Marius Vasi.
Polițiștii le-au prezentat în power point „Povestea unui copil cuminte”, citită și comentată de inst. Angela Nuță. Povestea a continuat cu prezentarea rezultatelor obținute de dascălii Școlii nr. 11 în urma aplicării chestionarelor (în cadrul proiectului național aflat în cel de-al doilea an de derulare). La nivel național, la proiectul „Dincolo de curriculum”, au participat peste 5.000 de elevi și peste 200 de cadre didactice, din circa 150 de școli, fiind chestionați 1.215 elevi.
Acțiunea de miercuri este cea de-a treia din cadrul celei de-a doua ediții și prima din 2010. Echipa de proiect se arată mulțumită de impact și de rezultatele care nu întârzie să apară în implementarea proiectului.
Cu florile prieteniei pe măsuțe, cu petalele lor zâmbitoare, pline de iubire, prietenie, toleranță, înțelegere..., copiii au intonat în cor cântecul „Prieteni”... în mai multe limbi. În acest mod s-a finalizat acțiunea lor de miercuri, în Orășelul copiilor, exmatriculând și aruncând la coș violența. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze (108 poze), accesați Galeria foto: „Nu fi violent! Fii tolerant!”

Trimite email
sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 22:14:18 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Conferința anuală ,,Agora”

Ieri, 22 noiembrie 2024, în Aula Albastră a Universității ,,Agora" din municipiul Oradea, s-a desfășurat Conferința anuală ,,Agora" - 2024, cu participarea doamnei rector, conf. univ. dr. Alina Angela Manolescu, a doamnei profesor univ. dr. Adriana Manolescu, președinte fondator, a prorectorilor și decanilor celor două facultăți, cadre didactice universitare, studenți și invitați din partea Primăriei Municipiului Oradea și a Poliției Locale, alți colaboratori ...