Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Susține scrisoarea de motivație cu diplome!

Marți, echipa Smartbrand a ajuns la „Pedagogic” și Gojdu

Susține scrisoarea de motivație cu diplome!

Emilia Szuszmann (reprezentantul Smartbrand în România), Andrei Baciu (student la Forensic Science and Criminology) și Bogdan Popovici (student la Graphic and Web Design), s-au întâlnit, ieri (marți, 12 ianuarie 2010), cu câteva clase de liceeni de la colegiile naționale „Iosif Vulcan” și „Emanuil Gojdu” din Oradea.

Informându-i despre condițiile de înscriere, de aplicare și de studiu la un colegiu sau o facultate din cadrul universităților partenere, Emilia i-a îndemnat pe liceeni să scrie în scrisoarea de motivație tot ce au făcut în liceu și tot ce știu să facă bun și valoros, acțiuni de voluntariat, abilități, implicare..., tot ce poate fi dovedit cu diplome și acte. Ele înclină favorabil balanța și în cazul căutării unui job, lucru capital pentru un student care studiază în străinătate.
Bogdan și Andrei vorbesc cu admirație despre profesorii de la Ruskin University din Anglia, care se dovedesc a fi foarte înțelegători, deschiși și dornici să-i ajute acolo unde întâmpină greutăți. „Pe profesori chiar îi interesează dacă știm. Ei nu și-au propus să ne dea note mici. De fapt, e simplu: cine a optat pentru o universitate, o facultate înseamnă că este motivat și îl interesează. Înveți ce-ți place și ce te pasionează!” (Bogdan)
Avem acces la o bibliotecă digitală enormă. Numai să vrei să înveți și să te informezi; avem laboratoare foarte bine echipate. Eu nu am intrat la Academia de Poliție din București, dar nu regret. M-am ambiționat și am aplicat pentru Anglia, iar acum mă declar foarte  mulțumit de alegerea făcută!” (Andrei)
Foștii gojdiștii le-au mărturisit liceenilor „pedagogiști” din a XII-a A, C și D faptul că acolo au mai mult timp liber pentru a studia și a lucra decât aveau în liceu. „Avem câte trei – patru module cu 10 - 15 ore pe săptămână. Deci avem timp și să lucrăm pentru a face rost de bani, numai să vrem.” (A.)
„Mă stresează mama cu împrumutul. Zice că aceea este legare de glie!”
În amfiteatrul gojdiștilor au „aplicat” doar cei interesați de subiectul întâlnirii -Studii în străinătate.
Emilia a fost solicitată să explice cum vine treaba cu cele 10.000 de lire sterline pe care le acordă guvernul englez ca ajutor studenților (cu returnare sau nu în 20 de ani, cu o dobândă simbolică de 9 - 14 lire sterline). Lucrurile sunt clare: dacă reușești să o returnezi după absolvire și angajare e bine, dacă nu, și așa e bine. Nu ești condiționat să rămâi și să lucrezi în Anglia, nici să dai banii înapoi dacă nu reușești să câștigi cele 10.000 de lire sterline pe an.
Întrebările au vizat apoi, modalitatea de a aplica și a te înscrie prin intermediul asociației Smartbrand, unde puteți da testul de limbă mai ieftin și mai ușor; în cei 70 - 100 de euro, vi se oferă și testul dar și consiliere, precum și tot sprijinul în alcătuirea unui dosar competitiv, iar la final vă pune în legătură cu studenții orădeni de la universitatea respectivă pentru a vă ajuta în găsirea unei gazde și a unui job.
În Danemarca, studiile sunt gratuite, traiul, mai ușor și muncă mai bine plătită. Cică la împărțit ziare, se câștigă foarte bine...
Andrei și Bogdau se simțeau cu adevărat acasă, bucuroși să povestească colegilor mai mici despre cum e să înveți în Anglia, cum e să stai în gazdă cu 250 de euro pe lună pe persoană, cum e să câștigi 500 - 600 de euro (într-un bar, ca barman). Gojdiștii au mai dorit să afle dacă în acele universități se acordă burse (de merit). De merit nu, doar ajutoare sociale pentru achiziționat materiale didactice... (Ov. Dan)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Susține scrisoarea de motivație cu diplome!

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 12:48:30 Ora standard a Europei de Est