Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Job shadowing în Suedia

O experiență de neuitat

Job shadowing în Suedia

La sfârșitul lunii aprilie 2009, m-am întors din Suedia cu o dorință mai puternică decât oricând de a-mi face orele mai eficiente și mai plăcute.

Predau limba engleză la Colegiul Tehnic „ Dimitrie Leonida” din Oradea. Sunt un profesor tânăr, aflat într-o continuă căutare de metode și mijloace noi, atractive care să stimuleze activitatea elevilor. În fiecare zi încerc să mă perfecționez, să mă informez pentru  a deveni un profesor mai bun.
   O mare  oportunitate  pe care o au profesorii în ziua de azi este aceea de a participa la diverse activități de formare în cadrul programelor de mobilități individuale Comenius, desfășurate de A.N.P.C.D.E.F.P. Acestea pot fi stagii de formare internațională, organizate de diferite instituții academice din țările europene sau activități de job shadowing în diverse școli din Europa. Eu am participat la doua astfel de activități și anume la un stagiu de formare organizat de Mayflower College în Plymouth, Marea Britanie, în decembrie 2006, precum și în aprilie 2009 la o activitate de job shadowing la Rekarnegymnasiet, Eskilstuna, Suedia. Ambele activități au fost finanțate prin programul de mobilități individuale Comenius.
 Această ultimă experiență a fost deosebit de interesantă și de folositoare pentru că a fost oportunitatea mea de a intra în atmosfera școlii suedeze, extrem de diferită de cea românească. Sistemul de învățământ suedez este unul performant, iar faptul că orice persoană din Suedia, fie că este copil, tânăr sau bătrân, vorbește limba engleză cred că este relevant pentru modul în care este tratată această materie în școala suedeză. Am fost uimită de atmosfera plăcută, relaxantă, de relațiile calde dintre profesori și elevi, de libertatea de care se bucură elevii. Nimic nu le este impus și totuși au un grad ridicat de responsabilitate atunci când este vorba de performanța lor școlară. Copiii sunt educați în spiritul toleranței, al păcii și al respectului.
 Pe parcursul șederii mele în școală, am asistat la ore de limba engleză predate de diferiți profesori din școală, la ore de limba spaniolă, la o oră de limba suedeză, la o conferință a profesorilor școlii, la o ședință de lucru a profesorilor de la profilul informatică, la o întrunire tipică a profesorilor care are loc invariabil în fiecare joi a săptămânii la ora zece, la activități extracurriculare, precum concursul de muzică care se desfășoară în școală o dată pe semestru, la o întâlnire cu profesorii care lucrează în proiecte internaționale etc. Am vizitat biblioteca, am avut discuții cu profesori de diferite materii, cu directorul școlii, cu elevii și cu studenții care erau repartizați în școală pentru a-și  realiza stagiul de practică.
  Un lucru deosebit de interesant mi s-a părut sistemul de evaluare care este mult diferit față de al nostru. Elevii primesc note doar din clasa a opta. Până atunci există doar întâlnirile de evaluare dintre diriginte/ mentor, părinte și elev, întâlniri în care se discută despre performanța școlară a elevului. În liceu, elevii sunt evaluați la sfârșitul anului prin testare națională. Cred că aceste întâlniri de evaluare ar fi binevenite și în învățământul românesc pentru că am observat că relația dintre școală și părinți este mult mai strânsă acolo decât la noi.
  Posibilitatea de a asista profesori de engleză din Suedia a fost o șansa enormă pentru mine, a reprezentat posibilitatea de a-mi deschide orizonturile, de a mă dezvolta ca și profesor la nivel european, de a-mi însuși ce este bun într-un sistem educațional performant, precum cel suedez.
Nu pot decât să recomand tuturor colegilor profesori să își întocmească un dosar de bursă și să participe la o astfel de activitate. Toate informațiile necesare se găsesc pe site-ul Agenției Naționale www.anpcdefp.ro .  O perioadă petrecută  într-o țară europeană, alta decât țara natală, te face să fii mai deschis, mai dornic de noutate, mai însetat de cunoaștere, îți deschide apetitul pentru o cultură nouă și te face în același timp să-ți apreciezi propria cultura și propriile tradiții. (Gabriela  Maria Cadar)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:31:18 Ora standard a Europei de Est