Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Vestind Nașterea Pruncului Sfânt

Cu colindul... la grădi și acasă...

Vestind Nașterea Pruncului Sfânt

Înainte cu o zi de a lua vacanța de iarnă, cei 27 de elevi ai clasei I C de la Școala cu clasele I - VIII „Avram Iancu” din Oradea s-au reîntâlnit (în aceeași formație, copiii și familia lor) ca în prima zi de școală.

Învățăceii au pregătit o activitate specială care să marcheze Nașterea lui Iisus Hristos - ca sărbătoare a îngerilor și a colindătorilor, sărbătoare a copiilor și părinților. După cum știm, exprimarea bucuriei Nașterii Mântuitorului se prelungește peste veacuri prin colindători. Colindele slăvesc Nașterea Pruncului în ieslea cea săracă. Potrivit obiceiului, colindătorii merg din casă în casă urând creștinilor sănătate, bucurii și belșug. În acea după-amiază, cei mai mici școlari au fost colindătorii care au bătut la ușa celor prezenți, interpretând cincisprezece colinde, iar gazdele i-au omenit, după obicei, cu mere, covrigi, suc, ciocolată și câte o jucărie de pluș (de la un ajutor de-al Moșului). Pentru că Moș Crăciun nu și-a făcut apariția, le-a transmis să-l aștepte în seara de Ajun, lângă bradul împodobit, unde va lăsa cadourile mult dorite. Fiecare copil a primit de la doamna învățătoare o cărticică personalizată cu colinde, pe care o vor folosi în familie. Până când vor ști să o citească, vor colora imaginile sugestive care însoțesc versurile colindelor.
Cadouri pentru copiii sărmani
Pentru sfintele Sărbători, copiii au pregătit și niște daruri pentru alți copii. Așa încât, a doua zi (de dimineață), ei au predat cutiile cu cadouri dlui Sorin, reprezentantul fundației Comunia. Inițiativa lor a fost îmbrățișată și de alți colegi din școală, din clasa I A (prof. Cozma Aurica), a III-a B (prof. Luncan Ana), a IV-a A (prof. Zsak Lucia) și a IV-a C (prof. Cârciumaru Steliana).
Cu colindul, pe jos, după tradiție
 Mai apoi, au pornit pe jos, după tradiție, spre Grădinița nr. 50, având bucuria de a-și revedea fostele lor educatoare. La următoarea oprire, au poposit acasă la Maria, la colega lor de clasă. Colindătorii au fost răsplătiți cu fructe și dulciuri.Traseul s-a încheiat la casa unde a copilărit doamna învățătoare (Monica Toader), unde au fost omeniți cu plăcinte și ceai cald. Peste tot pe unde au vestit Nașterea Pruncului Sfânt, colindătorii au oferit felicitări realizate de ei.
Deschideți ușa și lăsați spiritul Crăciunului să vă intre în casă!
Deschideți-vă inimile și lăsați bucuria și împlinirea să vă intre în suflet!
Deschideți larg brațele și îmbrățișarea voastră caldă, vorba bună și gândul curat să fie cel mai de preț cadou pentru cei dragi!
(Dorina T.)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Vestind Nașterea Pruncului Sfânt.
 

Trimite email
marți, 3 decembrie 2024, 19:09:54 Ora standard a Europei de Est