Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

“Elevii bihoreni prin Europa”

Ieri, la “D. Leonida”, masă rotundă

“Elevii bihoreni prin Europa”

În cadrul Săptămânii Comenius, la Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” din Oradea, s-a desfășurat, ieri (miercuri, 30 mai), masa rotundă cu tema “Elevii bihoreni prin Europa”, organizată de Inspectoratul Școlar, Consiliul Județean al Elevilor și Consiliul elevilor gazdă.

 Lucrările au fost deschise de prof. Georgeta Sadoveanu (în tripla sa calitate, de director al școlii gazdă, inspector școlar cu activitatea educativă, și îndrumător al Consiliului Județean al Elevilor).
Masa rotundă s-a vrut o diseminare, o informare, un schimb de experiență între elevii școlilor care derulează proiecte Comenius, un bun prilej de popularizare a rezultatele pozitive obținute, și a experienței valoroase dobândite de elevii implicați în proiectele europene.
Discuțiile au fost conduse de prof. Dana Pușcașiu, membru al echipei de proiect de la colegiul gazdă, care a lansat provocări în dreapta și în stânga. Despre proiectul “Dezvoltare durabilă prin turism alternativ durabil”, derulat de elevii și cadrele didactice de la Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida”, a vorbit reprezentantul elevilor, Viorel Mihăeș (președintele CE), susținut de prezentările în power point, cu imagini de la întâlnirile de proiect din Germania (țara coordonatoare de proiect) și Grecia, Italia, Portugalia, Islanda și Polonia (țările partenere de proiect)…
La masa rotundă au participat reprezentanți a cinci licee (trei licee teoretice - “Aurel Lazăr”, Oradea “Lucian Blaga”, Oradea, și “Nicolae Jiga”,Tinca -, și două colegii, Colegiul Economic “Partenie Cosma” și colegiul gazdă). Livia Negruț, reprezentantul colegiului economic (și vicepreședinte al CJE) s-a referit la “Comportamentul de consumator al tânărului adult în U.E.”, proiect pe care economiștii orădeni îl derulează cu parteneri din Germania, Polonia și Slovacia. Discuțiile ai fost canalizate apoi  în direcția reliefării scopului, obiectivelor și tipurilor de proiecte, a modului de scriere, derulare și finanțare…
La final, prof. Georgeta Sadoveanu, în calitate de inspector școlar cu activitatea educativă, ne-a furnizat informații calde, primite de la minister, legate de premii câștigate de elevii bihoreni la concursul de desen și eseuri “Europa în școală”, dar și despre un nou concurs de creație artistică , intitulat “Diversitatea din jurul meu”. Vorbind apoi despre diseminarea proiectelor europene, dna inspectoare a făcut trimiteri concrete la “lecția germană”: muncă responsabilă, civilizație, disciplină, curățenie și lege, confort și trai decent…
Ovidiu Dan

Trimite email
marți, 3 decembrie 2024, 19:23:55 Ora standard a Europei de Est