Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

La „Brâncuși” s-a citit ordinul ministrului Apărării Naționale

Eroi au fost, eroi sunt încă

La „Brâncuși” s-a citit ordinul ministrului Apărării Naționale

Distinsul profesor Mihai Crețu, directorul Colegiului Tehnic „Constantin Brâncuși” din Oradea, a reușit să adune ieri (luni, 26 octombrie 2009), iar și iară, generali și colonei în sala festivă pentru a scrie o nouă filă de istorie, cu eroi care mai sunt, povestind despre eroii care au fost și despre faptele lor de arme.

Ca să răspundă chemării fiului de maior, generalul Ștefan Neagoe s-a ridicat din pat, călcându-și pe boală. Cum putea să stea liniștit când patria îl chema?
„Eroi au fost, eroi sunt încă”, spun versurile cântecului atât de drag celor care au trăit războiul și au pacea în sânge. Și poetul ing. Gavril Coltău vorbea despre două categorii de eroi, care au fost și cei pe care îi avem în față (pentru că au avut mai mult noroc). Aflând de la generalul Ștefan Neagoe cum că domnul director e fiul maiorului Teodor Crețu (militar de la 14 ani, căzut în război), ne explicăm autoritatea domniei sale și prestigiul de care se bucură în fața generalilor. Așadar, domnul director, având sânge de maior, trăiește, vede și simte altfel istoria, din interior, nu ca pe o paradă, o „mascaradă” sau o „defilare” de conjunctură. Nu a vorbit niciodată din postura de fiu de maior, ci i-a adus pe alții să vorbească, pe care îi consideră mai îndreptățiți și mai vrednici, care poartă încă frumoasele uniforme și însemne, cu toate decorațiile ce li se cuvin.
Colonelul (în rezervă) Tatar Zoltan (secretar executiv, filiala Bihor a cadrelor militare) a citit ordinul ministrului Apărării Naționale, Mihai Stănișoară, privind sărbătorirea Zilei armatei naționale, cinstind astfel și omagiind memoria celor căzuți la datorie pentru apărarea patriei străbune. Colonelul și-a încheiat mesajul cu o surpriză cât se poate de plăcută, înmânând generalului de brigadă Ștefan Neagoe diploma și emblema de onoare oferite de ministrul Apărării la cea de-a 65 aniversare a Zilei armatei, 65 de ani de la eliberarea ultimei palme de pământ românesc de sub ocupația străină (în 25 octombrie 1944).
„Un popor care nu-și omagiază eroii este un popor pierdut”
... spunea generalul de brigadă.
„În 25 octombrie 1944, s-a făcut dreptate, iar această zi a rămas scrisă cu litere de aur în istoria și conștiința acestui neam.  Atunci s-a pus borna pe vechea vatră. Ei, eroii, ne privesc de-acolo de sus, din Cer. Noi, astăzi, nu facem decât să le citim și să le cinstim Testamentul lor sacru, scris cu sânge!”
În cuvinte de suflet, generalul a impresionat din nou, deși sufla greu, se sforța să stea neclintit la microfon, ca un stejar, îi simțeam însă neputința fizică pe care și-o învingea cu bărbăție.
La cei 88 de ani, veteranul de război col (R)Tudor Marinescu se ține încă bine și vorbește cu multă convingere despre cel de-al doilea război mondial pe care l-a trăit, despre cele 37 de zile de lupte grele pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei (un român contra a 11 sovietici). Căzut pe front (fiind rănit), a ajuns la spital la București, iar după 34 de zile de spital și încă 10 de refacere, s-a înrolat ca voluntar pe frontul de Vest, unde a luptat până în 5 mai, cu patru zile înainte de încheierea războiului...
Colonelul Tatar Zoltan a revenit la microfon pentru a creiona imaginea de astăzi a armatei, vorbind despre cerințele armatei moderne (de profesioniști), care se luptă cu alți inamici (nevăzuți), cu mijloace moderne; este vorba despre lupta împotiva terorismului.
„Patriotismul și eroismul – cele mai înalte virtuți”
Poetul inginer Gavril Coltău a făcut vorbire despre „patriotismul și eroismul – cele mai înalte virtuți”... văzute de copilul de patru ani, de cel de 13 ani, dar și de poetul și inginerul de azi. A recitat poezia „Sunt român”, pe care a învățat-o pe când era în clasa a II-a, în 1940, în urmă cu 69 de ani – „Sunt  român, român voi fi/ Cât pe lume voi trăi...”
A citit apoi versuri proprii din volumul „Accente” (apărut în 2008), închinate atât eroilor de ieri, cât și eroilor de astăzi („Eroul” și „Cum laudae”), concluzionând cum că „Eroismul vostru nu este unul efemer”.
Cinci recitatori (Geanina Martinaș, Alexandra Ușvat, Bako Anita, Paul Bărar și Tiberiu Torj, din clasa a XI-a B, orchestrați de prof. Ana - Maria Iova – consilierul educativ) și un grup de interpreți din clasele a IX-a și a X-a A (îndrumați de prof. de religie, dna Simona Indrecan) au susținut un moment artistic omagial.
La manifestarea de suflet a brâncușienilor, a mai participat locotenent colonel (R) Iftime Dumitru, membru al Comitetului Organizației județene a cadrelor militare în rezervă, prezent în prezidiu, alături de conducerea colegiului - director, prof. Mihai Crețu, director adjunct, ing. Aurora Tabacu. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: La „Brâncuși” s-a citit ordinul ministrului Apărării Naționale.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 15:54:16 Ora standard a Europei de Est