Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Cinci premii întâi, cu maximum de puncte!

La concursul „Floare de lotus”

Cinci premii întâi, cu maximum de puncte!

Clubul Copiilor și Elevilor din Salonta a găzduit sâmbătă, 19 mai, cea de- a IX- a ediție a concursului „ Floare de lotus”, etapa județeană organizată de prof. Paraschiva Cărbunar, coordonatoarea Cercului de ecologie și folclor muzical din cadrul Clubului Copiilor și Elevilor din Salonta, Filiala Tinca.

La etapa județeanǎ, au participat șapte echipaje (reprezentând cluburile copiilor din Aleșd, Beiuș, Marghita, Ștei, Salonta, Salonta – Filiala Tinca, și Palatul Copiilor și Elevilor din Oradea).
Prin acest concurs s-a urmărit, potrivit declarațiilor organizatorilor, realizarea unei abordǎri interdisciplinare și aplicative a biologiei, care sǎ conducǎ la dezvoltarea capacitǎții de investigare a elevilor, la integrarea cunoștințelor acumulate în experiența de viațǎ a elevilor; realizarea unui schimb de informații științifice între elevi și profesori; dezvoltarea creativitǎții elevilor și a unui mod de a-și pune în valoare propria gândire; stimularea motivației pentru protecția naturii și formarea unor convingeri și comportamente adecvate fațǎ de naturǎ, prin activitǎți de ocrotire și protecție a mediului înconjurǎtor; orientǎri și elemente de educație agrobiologicǎ, ecologicǎ, adaptarea la mediu și pǎstrarea a ceea ce este valoros în tradiția învǎțǎmântului românesc.
Concursul a constat într-o proba scrisă la care echipajele au răspuns la trei întrebări din domeniul biologiei, protecției mediului și biodiversității. Un reprezentant din fiecare echipaj a extras trei bilețele conținând fiecare câte o întrebare, dintr-un total de 37 de întrebări. Timpul acordat pentru răspuns a fost de o oră.
Elevii au fost foarte bine pregătiți, dovadă și punctajele înregistrate. Cinci lucrări au fost notate cu punctaj maxim (100 de puncte), două cu 90 de puncte, și doar o singură lucrare a obținut 85 de puncte. Juriul, format din specialiști ai Agenției pentru Protecția Mediului Bihor (ing. Felicia Enache, consilier principal, ing. Loredana Tîrț, consilier asistent, Ileana Neacșa, referent) și prof. Daniela Frese, de la  Liceul Teoretic "Nicoale Jiga" din Tinca, a întocmit astfel clasamentul, fără a apela la întrebări de baraj pentru departajare. Prin urmare, au fost acordate cinci premii I echipajelor de la C.C. Aleșd, P.C.E. Oradea (Cercul de protecția mediului), C.C. Salonta, C.C. Salonta – Filiala Tinca, și C.C. Ștei; două premii II, echipajelor de la: C.C. Marghita și P.C.E. Oradea (Cercul de chimie experimentală), precum și un premiu III, echipajului de la C.C. Beiuș.
Toți elevii participanți au fost răsplătiți cu diplome din partea Clubului Copiilor Salonta, diplome și premii din partea Agenției pentru Protecția Mediului Bihor.  (F. E.)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:16:21 Ora standard a Europei de Est