Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Manifestări dedicate celor 90 de ani de la înființare

De luni până vineri, la C.N. „Emanuil Gojdu” din Oradea,

Manifestări dedicate celor 90 de ani de la înființare

Astăzi, luni (28 septembrie 2009), la ora 12.00, este programată deschiderea festivă, urmată de întreceri sportive și concursuri, cu participarea elevilor de la gimnaziu...

De la ora 13.00, artiștii clasei a XII-a G vor susține, ca și în alte dăți, un program cultural-artistic. Tot în sala festivă, va fi vernisată o expoziție de desene și fotografii artistice ale elevilor gojdiști, cu tema „Școala mea”.
Marți, olimpicii chimiști fac experiențe, lansare de carte...
De la ora 12.00, titrații olimpici județeni, naționali și internaționali vor face experiențe în laboratorul de specialitate, iar în amfiteatru, Adrian Mălăieș-Popescu, Alexandru Drăgan, Dumitru Vlad și Andrei Pintea își vor lansa volumul colectiv „Jamais vu sau la prima bere cu tata”. De la ora 13.00, spectacol în sala festivă, susținut de elevii claselor a XII-a A și C, urmat de întreceri sportive și concursuri, cu participarea elevilor din clasele a IX-a și a X-a. În sala profesorală și în amfiteatru, se va desfășura sesiunea de referate și comunicări ale elevilor, pe cele două secțiuni, științe reale și științe umaniste.
Miercuri, joi și vineri – concursuri, dialog între generații, vernisaj, spectacole, cenaclu, lansare de carte, sesiunea de comunicări științifice ale cadrelor didactice, vizitarea școlii, depuneri de coroane, adunare festivă și program artistic festiv la Casa de Cultură a Sindicatelor. (Ov. D.)

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 08:23:58 Ora standard a Europei de Est