Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Prima zi de școală și inaugurarea grădiniței

Marți, 15 septembrie, la Lic. „Don Orione” din Oradea

Prima zi de școală și inaugurarea grădiniței

Marți (15 septembrie 2009), la Liceul „Don Orione” din Oradea, au avut loc două evenimente: festivitatea prilejuită de începerea cursurilor în noul an școlar și inaugurarea grădiniței, în parteneriat cu Episcopia Greco-Catolică.

Festivitatea a fost deschisă de managerul școlii, dl Miheller Martin Peter, care, dintru început, a dorit să sublinieze importanța momentului.
„Pentru noi, acest moment este și un moment special, festiv, pentru că sărbătorim 18 ani de la înființarea Centrului „Don Orione” în Oradea. Acest fapt va fi marcat pe parcursul anului prin diverse festivități și programe la care veți fi invitați.”
Managerul a prezentat apoi distinșii invitați și oaspeți și întreg prezidiul, începând cu viceprimarul municipiului Oradea, dl Gheorghe Carp, părintele Pierangelo Ondei din Italia, superior al călugărilor, părintele Florian Gui, reprezentantul Episcopiei Greco-Catolice, vicarul general al preasfinției sale Virgil Bercea, directorul școlii, dna prof. Camelia Ene, și nu în ultimul rând, părintele Mihai Fechetă, președintele Societății de binefacere „Don Orione”.
„Condiția necesară pentru ieșirea din criză este reînnoirea morală și sufletească”
După săvârșirea Te-Deum-ului, de către părintele Florian Gui, managerul, Miheller Martin Peter, a intrat în miezul problemei: „Începem acest nou an școlar în condiții speciale, datorită crizei prin care trece societatea românească. Această criză nu atinge doar economia, ci este mult mai complexă, o criză generală a valorilor, o criză care cuprinde și școala românească. Problema ieșirii din această criză nu este doar a politicienilor. Și noi  toți, profesori și elevi, trebuie să colaborăm, să lucrăm pentru a ieși din criză. Condiția necesară pentru ieșirea din criză este reînnoirea morală și sufletească. Este necesar ca în primul rând noi să acceptăm acest proces de reînnoire, școala să ia o direcție nouă și persoanele pe care le formează să ajungă oameni deosebiți, care se ghidează în viață după un sistem de valori foarte ferm și corect...”
Vorbind despre direcția nouă pe care o va lua Liceul „Don Orione” din Oradea, managerul a ținut să puncteze prioritățile: „Vom insista și de acum încolo pe disciplină și pe calitatea procesului instructiv-educativ. Dar veți observa și multe schimbări. Una dintre acestea este un program de after school, pe care dorim să-l implementăm, prin care vi se vor oferi programe suplimentare, atât pentru aprofundarea materiei parcurse, cât și pentru a petrece un timp în mod plăcut, cu diverse activități educative, sportive sau distractive. De asemenea, vom insista pentru multe activități extrașcolare, pentru revitalizarea Consiliului elevilor, pentru o relație mult mai apropiată între profesori și elevi. Dorim să reînnoim și relația școală-părinți, ca părinții să se poată implica la modul real în viața școlii, în deciziile  care se iau...”
Grădinița este rodul colaborării cu Liceul Greco-Catolic (cu directorul acestuia, dl prof. Andrei Cristea), după cum a ținut să precizeze managerul Liceului „Don Orione”.
„Să facem binele mereu, binele tuturor, răul nimănui, niciodată”
Viceprimarul a lăudat liceul, considerându-l drept „cel mai bine pus la punct liceu din Oradea”, și a promis sprijin din partea Consiliului local, începând de anul viitor.
Părinții Pierangelo și Mihai au apelat la scurte istorisiri pentru a ajunge la învățăminte (pilde) despre ce înseamnă învățătura și educația pe care le primim în școală, care trebuie să ne ridice, să ne înalțe (să ne dea aripi), să ne înnobileze, să ne facă mai buni, să ne determine să ajungem „să facem binele mereu, binele tuturor, răul nimănui, niciodată”, după cum a spus sfântul Luigi Orione.
Grădinița funcționează în cadrul liceului, cu 25 de copii înscriși, având program prelungit (și două educatoare, Camelia Sescu și Ileana Balotă), dar părinții sunt liberi să opteze pentru program normal sau program prelungit. (Ov. Dan)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Prima zi de școală și inaugurarea grădiniței.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:43:52 Ora standard a Europei de Est