Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

O sărbătoare specială, cu prieteni mulți...

Sâmbătă, la Cefa,

O sărbătoare specială, cu prieteni mulți...

Potrivit tradiției, conducerea comunei (în frunte cu primarul, Dumitru Bărnău și viceprimarul, Mihai Hotea) a ținut să ofere, sâmbătă (29 august 2009), fiilor comunei Cefa, o sărbătoare pe cinste, cu un concurs de atelaje ce a depășit toate recordurile județene de participare, cu artiști îndrăgiți, dansatori și intepreți din comună și din zonă, cu soliști consacrați, trupe și ansambluri cunoscute, care s-au așezat la sufletul locuitorilor din Cefa, Inand și Ateaș, precum: Alexandru Borz, Lucian Drăgan, trupa „Hara” din Cluj-Napoca, ansamblurile folclorice „Datina”, „Florile Bihorului”, „Dumbrava” din Bălnaca și „Crișana”..

„Prietenul la nevoie se cunoaște!”
Să recunoaștem că avem nevoie de prieteni, nu numai la necaz, ci și atunci când ne merge bine și când avem un motiv de sărbătoare. Iar la Cefa, dl Ioan Sorin Roman a avut prieteni și pe vremea când era primar, darmite acum, ajuns deputat, membru în comisia de învățământ. Dar și noul primar (Dumitru Bărnău), care îi calcă pe urmă cu diplomație și-a adunat prietenii, așa cum a făcut-o și distinsul om de afaceri Nicolae Nistor (un sufletist și patriot de excepție), datorită căruia, concursul de atelaje a depășit toate recordurile județene de participare, cu cei 34 de concurenți, din care circa 24 din Ungaria. Prietenii s-au numărat atât la frontieră, cât și pe stadion, dar și în fața scenei. Nu au fost deloc puține nici înaltele oficialități prezente, senatori și deputați, reprezentanți ai Prefecturii și Consiliului Județean, consilieri județeni și locali, directori și directori adjuncți ai unor instituții județene descentralizate, primari ai unor comune limitrofe (Cornel Popa și Ioan Mang, Ioan Sorin Roman și Sonia Drăghici, Claudiu Pop, Ioan Chivari, Lia Pop, Gheorghe Chiș, Gheorghe Ruje... )
Festivalul a fost deplin și la cea de-a VI-a ediție.
Manifestările s-au deschis, la ora 10.00, odată cu deschiderea punctului de frontieră româno-ungară de la Ateaș – Geszt, prin tăierea panglicilor de către subprefectul Claudiu Pop și dl Farkas Zoltan, vicepreședintele Consiliului Județean Bekes, sub privirile celor doi primari, doamna Fabian Zsuzsanna (primarul din Geszt), respectiv Dumitru Bărnău (primarul comunei Cefa), ale primarului din Sarkadkeresztur (Nagy Mihai), ale altor oficiali, invitați și cetățeni români și maghiari ai celor două comune, prezenți la eveniment. Granița a rămas deschisă toată ziua de sâmbătă (până la ora 24.00). Se speră ca în timp, această graniță să dispară, iar drumul care leagă cele două comune vecine (și prietene) să fie modernizat, cu ajutorul consiliilor județene (poate chiar cu fonduri europene).
Parada cailor și atelajelor
 Potrivit obiceiului, concursul de atelaje s-a deschis cu defilarea atelajelor pe străzile centrului de comună, în primul atelaj, alături de dl Nicoale Nistor, s-a aflat actualul primar al comunei, dl Dumitru Bărnău, iar în cel de-al doilea, senatorul Cornel Popa și deputatul Ioan Sorin Roman. După turul de onoare, pe stadion, a început cea de-a treia ediție a concursului de atelaje, cu proba de  obstacole, la care au participat 34 de concurenți din Arad, Salonta, Diosig, Cefa, Sălard, Oșorhei, Sântandrei, Săcuieni și din Ungaria (24 de concurenți). La finele celor peste cinci ore de concurs (cu cele două probe: proba de obstacole și proba de urmărire), organizatorii (ing. Kertmegi Ștefan, arbitru principal și moderator al concursului, Molnar Ștefan, arbitru de teren și Cismaș Alexandru, președintele juriului) au invitat oficialii să premieze câștigătorii concursului (cu diplome, cupe și trofee, iar caii, cu câte un sac de abrac).
La proba de obstacole, primele șase locuri au fost ocupate, în ordine, de: Barna Janos (din Ungaria), Nagy Jozsef (din Ungaria), Burcă Florin (din Diosig), Szabo Lajos și Nagy Laszlo (ambii din Ungaria) și Paula Nistor (din Cefa). Proba de urmărire a fost adjudecată de cinci concurenți din Ungaria: Barna Janos, Nagy Laszlo, Lavasz Sandor, Marotyi Csaba, Fabian Gabor și Burcă Florin din Diosig (pe locul VI).
Premierea s-a deschis cu o demonstrație de călărie și dresaj și s-a încheiat cu un carusel al atelajelor participante (un fel de „balet pe apă”, cum plastic s-a exprimat moderatorul concursului).
 Artiști de artiști pe scena din fața primăriei
De la stadion, lumea s-a deplasat pe platoul din fața primăriei, unde urmau să evolueze artiști de artiști, și mai mari și mai mici... Tonul l-au dat membrii ansamblului „Datina”, copii și tineri din Cefa și Inand, pe care nu-i mai recunoști, de la an la an, instruiți de maestrul coregraf Florica Negrău. Încet, dar sigur, acești dansatori devin profesioniști, precum „Florile Bihorului”. Două mlădițe de folclor din Tulca (acompaniate de familia Miți) aveau să debuteze sâmbătă, la Cefa: Maria Lezău și Mădălin Dodu. Din Bălnaca (Șuncuiuș), au revenit cei pe care îi admiram și anul trecut pentru dăruire și dragoste întru tradițiile strămoșești, „bătrânii” satului, încălțați în opinci, care ne-au prezentat dansuri bătrânești. Lângă dansatori cu vârsta de la 50 la 67 de ani, au încăput trei soliști tineri, dar vrednici, toți trei dacă totalizează vârsta unui dansator din Bălnaca. E vorba despre Bianca Ianc, Roxana Ilisie și Ovidiu Piscoi. Dansatorii din Sarkadkeresztur și Geszt au evoluat în mai multe reprize, fiind urmați de membrii corului pensionarilor din Sarkadkeresztur. În timp ce pe scenă, dansatorii și soliștii vocali ai ansamblului „Crișana” încântau (avându-i în frunte pe Leontin Ciucur și prof. Sorin Miescu), pe stadion, dl primar și distinșii săi invitați parlamentari premiau câștigătorii concursului de atelaje. La revenirea de pe stadion, aveam să-i vedem la lucru, în fața scenei, pe karatiștii lui Tulkos Romeo (3 Dan), președintele clubului „King Do” din Oradea (Andrei Moț, George Popa și Marian Sabău) care spargeau țigle.
„Rădădăcini” dulci și amare!
După demonstrația de forță, Mihai Dacin, moderatorul programului cultural-artistic, a invitat în fața scenei suita de invitați pentru a onora un moment care la Cefa a prins rădăcini, devenind tradiție, de a felicita și premia locuitorii comunei care au împlinit 50 de ani de căsnicie împreună. La ediția din acest an, au fost premiate șapte asemenea familii (Beltechi Gheorghe și Ana, Zaban Pavel și Maria, Toma Rusalim și Virag, Munteanu Gheorghe și Constanța, Cristea Ioan și Maria, Balog Alexandru și Rozalia, Hibacsko Iosif și Ana). Emoționanta festivitate s-a continuat cu o alta (o premieră județeană și națională), aducerea la „bară” a foștilor primari ai comunei (din 1959 încoace): Balog Alexandru (1959-1965), Botău Gheorghe (1965-1967), Bora Gheorghe (1968, decedat), Pantea Ilie (1968-1974, 1981-1983), Varga Petru (1974-1981, decedat), Mihincău Teodor (1983-1987), Podilă Florian (1987-1989), Hotea Mihai (1990, 2008-2009), Hodoșan Gheorghe (1990-1996, decedat), Jurcan Viorel (1996-2000), Roman Ioan Sorin (2000-2008), lista încheindu-se cu actualul primar, dl Dumitru Bărnău. Bucuria de pe platou s-a mutat apoi pe scenă, unde ansamblul „Florile Bihorului” (întors din Spania cu trofeul celei de-a XXI-a ediții a Festivalului internațional de folclor) a făcut show (soliști: Andreea Vașadi, Adrian Jurcă, Andrada Crăciun, prof. Marius Marcu, la taragot, și Petre Șinca, la vioară). Dar și cefanii au un solist îndrăgit din rândul patronilor care fabrică renumita pâine de Cefa, Alexandru Borz, „Achim Nica” al lor le-a gâdilat și de această dată coarda sensibilă cu cântece de petrecere. Invitatul serii, Lucian Drăgan (secondat de Ramona Miheț, din Timișoara) a întreținut arderea în două reprize, înainte de trupa „Hara” și după focul de artificii. Cât îi privește pe cei de la „Hara”, aceștia au făcut tot ce au dorit cu publicul, „manipulându-l” după bunul plac. Astfel că a ieșit un spectacol de milioane, urmat de o „ședință” de poze și autografe, prima la autografe și poze fiind „vedeta” locală, Annabella (frumoasă, după cum îi spune și numele).
Pentru minunata întâmplare de sâmbătă, toate felicitările domnului ex-primar și deputat, Ioan Sorin Roman, actualului primar, Dumitru Bărnău, și armatei sale de consilieri și lucrători ai primăriei, precum și distinsului om de afaceri Nicolae Nistor, un sufletist de excepție și un fidel colaborator al conducerii Primăriei din Cefa. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze (259 de poze), accesați Galeria foto: O sărbătoare specială, cu prieteni mulți...

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 12:43:18 Ora standard a Europei de Est