Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
29 ianuarie 2025

Profesorii care nu vin la ore, în vizorul ministrului Educației
Voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică
Daniel David a anunțat, în cadrul unui interviu pentru Edupedu.ro, că va iniția „în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului” în privința profesorilor care nu se prezintă la ore. „În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate”, a spus acesta.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: Problema, în final, se rezumă așa: Ministerul Educației plătește o parte dintre profesori pe fals în acte, condică semnată în fals, pe ore pe care ei nu le efectuează. Care este mecanismul pe care îl aveți în vedere, ca ministru, pentru a vă asigura că nu plătiți, ca angajator, o resursă umană care nu se prezintă la locul de muncă?
Daniel David: În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate. Le aștept la nivel de minister. Eu am spus că nu toată lumea trebuie să se adreseze ministrului, dar, după ce ai parcurs acele etape și lucrurile nu au fost rezolvate, te adresezi la nivel de minister. Și, în același timp, voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică. Simplul fapt că faci această analiză începe să-i conștientizeze pe cei din sistem că ministerul ia foarte în serios acest lucru și se uită. Le stimulez, ca să spun așa, întoarcerea spre calea cea bună.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: În trecut erau inspecții ale directorilor din minister către școli.
Daniel David: Vom face acea analiză de sistem, inclusiv verificări, ca să spun așa, într-o variantă neanunțată.
Informații de context
În luna aprilie 2024, Ligia Deca, ministrul Educației la acea vreme, spunea că în cazurile în care profesorii lipsesc nemotivat de la ore ,,trebuie sesizat inspectoratul școlar și chiar ministerul ca să putem să luăm măsurile necesare”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

MIRCEA BANICIU aduce concertul „Eșarfă în dar”

Pe 28 februarie, la Oradea,

MIRCEA BANICIU aduce concertul „Eșarfă în dar”

Celebrul cantautor MIRCEA BANICIU aduce concertul „Eşarfă în dar" pe 28 februarie la Oradea. Evenimentul ce va prezenta în capitole de istorie muzicală întreaga carieră a solistului, va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor de la ora 19.00 şi va fi dedicat eternei muze - femeia.

Vocea sa inconfundabilă, nespus de frumoasele acorduri de chitară şi melodiile pe care s-au scris poveştile de dragoste ale generaţiilor rebele, se vor auzi live într-un concert ca o călătorie în timp, prin istoria muzicală dar și prin legenda personală a solistului şi compozitorului Mircea Baniciu.
Mircea Baniciu oferă şi o surpriză de proporţii tinerei generaţii de muzicieni, lansând invitaţia ca, în fiecare oraş, la ultima piesă din concert - celebra „Andri Popa" să i se alăture pe scenă tineri chitarişti alături de care va cânta melodia emblemă a trupei Phoenix.

Parcursul integral al turneului este următorul:

Timisoara 27 Februarie  -  Teatrul National Mihai Eminescu

Oradea 28 Februarie - Casa de Cultura a Sindicatelor

Cluj-Napoca 1 Martie - Cinema Florin Piersic

Sibiu 2 Martie - Centrul Cultural Ion Besoiu

Piatra Neamţ - 8 Martie - Cinema Mon Amour

Suceava 9 Martie - Casa de Cultura a Sindicatelor

Iaşi 11 Martie - Cinema Victoria - Sala Unirii

Piteşti 14 Martie - Casa de Cultura a Sindicatelor

Râmnicu Vâlcea 15 Martie - Casa de Cultura a Sindicatelor

Bucureşti 24 Martie - „Eşarfă în dar - Clasic" - Sala Palatului

Despre „Eşarfă în dar"

După evenimentele de succes de la Timișoara și București prin care Mircea Baniciu a sărbătorit 50 de ani de carieră, artistul revine către public cu un eveniment-concept „Eșarfă în dar" prin care vor fi prezentate cele mai frumoase melodii pentru cele mai frumoase prezenţe feminine. Proiectul rezumă cariera lui Mircea Baniciu, trecând prin toate etapele importante: perioada în care Mircea Baniciu a intrat în atenția și inima publicului ca solist vocal al trupei Phoenix, cea în care s-a  identificat cu Pasărea Colibri, repere ale perioadei de creaţie cu Pasarea Rock şi bineînţeles cele din cariera solo asamblate într-un spectacol audio-vizual de excepție.  Pe scenă îi vor fi alături Maestrului muzicii românești colegi de breaslă atât din zona de folk-rock, cât și din alte direcții muzicale.
Cu 20 de albume, peste 100 de melodii compuse, peste 50 de ani de carieră, patru trupe și solistică, cu melodii devenite hit-uri și reinterpretate la nivel național și internațional,  Mircea Baniciu, la cei 75 de ani ai săi, este cea mai proeminentă figură și cea mai bună voce a folk-rock-ului românesc.
Vocea sa specială a făcut deliciul publicului încă din perioada Phoenix, lucru confirmat ulterior prin cariera sa solo sau alături de alte trupe, artistul rămânând în prim planul scenei muzicale de la lansare până în prezent.
Cu aceasta ocazie va fi lansat in premiera *dublul VINYL in ediție limitată* cu cele mai bune melodii compuse și cântate de Mircea Baniciu, pe care iubitorii muzicii lui îl pot adăuga în colecția personală alături de albumul-triplu-CD „Best Of" care conține 40 de piese.

# Despre Mircea Baniciu

Mircea Baniciu este cantautor și compozitor român, care s-a remarcat în muzica românească la începutul anilor '70 când a devenit solist vocal al formației rock Phoenix. În această formulă a lansat trei albume - Cei ce ne-au dat nume, Mugur de fluier și Cantafabule, care au rămas referința în muzica românească până astăzi.
După destramarea formației Phoenix, începe cariera solo, timp în care scoate pe piață un EP și patru albume - Tristeți provinciale, Ploaia, Secunda 1 și Secunda 2. În 1992 a fondat trupa Pasărea Colibri, cu care a cântat timp de zece ani, perioadă în care au apărut pe piață cinci albume și un DVD.
În anul 2014, înființează alături de foștii colegi de la formația Phoenix, super grupul Pasărea Rock unde a participat la lansarea a două EP-uri: Legenda și Călușandra, iar în 2016 la albumul ,,Legenda".
Ulterior și-a continuat cariera solo și a lansat trei albume BEST OF - vol 1 (2008), vol 2 (2010) și vol 3 (2023). În vara anului 2023 lansează albumul Mircea Baniciu - BEST OF - vol 1, 2 și 3, care conține cele mai bune 40 de cântece ale carierei sale, compuse și interpretate de el însuși.
Ruxia Sandru

Trimite email
miercuri, 5 februarie 2025, 06:37:51 Ora standard a Europei de Est