Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 februarie 2025

Pregătire gratuită pentru Bacalaureat 2025 la toate disciplinele și platformă cu materiale și resurse didactice pentru elevii din toată țara, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara, UVT. Prima sesiune are loc sâmbătă, 1 martie
Universitatea de Vest din Timișoara, UVT, începe sâmbătă, 1 martie, ediția din acest an a programului de pregătire pentru examenul de Bacalaureat 2025, la toate cele 14 discipline, pentru elevii din întreaga țară. Sesiunile se vor desfășura săptămânal, sâmbăta, în format online, până în data de 7 iunie 2025 și participarea este gratuită.
Exemple de materiale oferite pe platforma bac.uvt.ro:
Pregătire pentru Bacalaureat 2025. Scrierea cu unu, cu doi sau cu trei de „i” / Explicații pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Textul argumentativ pentru Bacalaureat 2025. Structură, conectori – explicații și model de rezolvare pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Sesiunile de pregătire se organizează pentru toate cele 14 discipline pentru care elevii urmează să susțină probe scrise:
Disciplina aferentă probei 1: limba și literatura română;
Disciplinele aferente probei 2: matematică nivel M1 și M2, istorie;
Disciplinele aferente probei 3: biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică, argumentare și comunicare, psihologie și sociologie.
Înscrierea pentru participarea la programul de pregătire se realizează prin completarea ACESTUI FORMULAR și este gratuită, iar detaliile complete sunt disponibile aici: https://bac.uvt.ro/
Informații și orar
Orarul modulelor de pregătire, pentru fiecare zi de sâmbătă din perioada 01.03 – 07.06.2025, este următorul, fiind stabilit în așa fel încât să permită elevilor participarea la programul de pregătire pentru toate disciplinele la care urmează să susțină proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat:
9.00 – 10.30 – Limba și literatura română;
10.45 – 12.15 – Matematică (nivel M1 și M2) și Istorie;
12.30 – 14.00 – Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Sociologie.
De asemenea, pe platforma bac.uvt.ro elevii din întreaga țară și pot găsi, pe lângă informații despre programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de UVT la toate disciplinele și celelalte oportunități din cadrul programului UVT pentru elevi, și materiale didactice suport realizate de cadre didactice din cadrul UVT cu conținuturile teoretice pentru fiecare disciplină de la examenul de bacalaureat și instrumente de testare, precum și lecții video (deocamdată doar pentru disciplina Limba și literatura română).
Programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de Universitatea de Vest din Timișoara face parte din amplul program de sprijin intitulat UVT pentru elevi, care cuprinde, totodată, concursuri dedicate elevilor, webinare de dezvoltare personală, consiliere individuală în carieră și școala de vară West Summer University (WSU).
Infomații suplimentare:
Seria de webinare de dezvoltare personală dedicate elevilor, susținute de echipa Serviciului de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) din UVT va începe pe data de 12 martie 2025 cu webinarul Secretul unei vieți împlinite, urmând ca timp de 9 săptămâni, în fiecare miercuri, de la ora 15.00, să fie abordată o nouă tematică, până la momentul ulterior susținerii examenul de bacalaureat când programul se încheie cu al 2-lea webinar despre alegerea programului de studii potrivit.

Înscrierea pentru participarea la webinarele de dezvoltare personală se realizează prin completarea formularului, iar detaliile complete sunt disponibile pe site-ul universității.

UVT, prin facultățile componente, a pregătit și un număr de 26 de concursuri pentru elevi, din 16 domenii de studii, o parte dintre acestea oferind condiții speciale în procesul de admitere la UVT elevilor care obțin distincții. Regulamentele de organizare și desfășurare a concursurilor, dar și alte detalii, sunt disponibile pe site-ul universității.

Consilierea în carieră
Serviciul de de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) al UVT pune la dispoziția elevilor care au nevoie de suport pentru alegerea traseului educațional și profesional și sesiuni individuale de consiliere în carieră, pentru care aceștia se pot programa prin completarea formularului. O altă resursă de care elevii pot beneficia, în scopul unei mai bune orientări spre un anumit traseu educațional și profesional, este platforma YTM, un instrument de testare psiho-vocațională dezvoltat de Universitatea de Vest din Timișoara. Mai multe detalii despre serviciile de consiliere în carieră și despre platforma YTM sunt disponibile pe site-ul universității.

Crăciunul este ziua luminii, a iubirii și a speranței

La Girișu Negru (și Gurbediu)

Crăciunul este ziua luminii, a iubirii și a speranței

Emoțiile Crăciunului trezesc în fiecare dintre noi o feerie aparte a trăirilor sufletești. Crăciunul nu este doar o anumită perioadă din an, chiar mai mult de atât, el reliefează o stare de spirit, pe care o purtăm în permanență cu noi. La orice vârstă, sărbătoarea Crăciunului este percepută ca o sărbătoarea a bucuriei și a păcii sufletești, care face să înflorească în lăuntrul nostru bunătatea, frumusețea, toleranța, compasiunea, credința, speranța, tot ceea ce are omul mai nobil.

Ca adulți, simțim mirosul Crăciunului copilăriei noastre, mirosul de scorțișoară, de nucă, de vanilie, care cuprindea întreaga casă în toiul pregătirilor.
Preșcolarii și școlarii de la Grădinița cu Program Normal Nr. 4 și Școala Primară Nr. 2 din Girișu Negru, îndrumați de doamnele educatoare Verigoi Andreea Teodora și Sarca Laura și doamnele învățătoare Iancu Alina și Poenar Speranța, au reușit să intensifice amintirile părinților, bunicilor, dar și ale invitaților cu momentul artistic, pe care l-au pus în scenă cu ocazia celebrării acestei perioade din an. Mici și mari au interpretat sceneta Nașterii Pruncului Sfânt, Mântuitorul Iisus Hristos, au fost mici actori, dar cu visuri mari, au urat, au colindat într-o manieră care a încălzit sufletele tuturor celor prezenți. Pentru copii, acest moment artistic a fost un semn de mulțumire pentru familia lor, pentru comunitate, iar pentru cadrele didactice a fost un semn de satisfacție în a culege și a valorifica roadele, pe care le cultivă cu dăruire și pasiune an de an.
 Magia atmosferei a fost continuată de invitați deosebiți, care au completat scenariul de poveste și care au făcut să răsune încăperea cu glasurile duioase și cristaline ale colindătorilor. Preșcolarii de la Grădinița din Gurbediu, îndrumați de doamnele educatoare Țărău Teodora și Todor Mădălina, au înduioșat toate sufletele prezente. Parohia Ortodoxă din Girișu Negru, păstorită de părintele paroh Voropciuc Florin, a ajuns în inimile invitaților. Seara s-a încheiat cu grupul părinților din satul Girișu Negru, care au încununat seara. Nelipsit a fost și Moș Crăciun, prezența lui a fost momentul de apogeu pentru copiii prezenți; deși obosit de la atâta călătorit, a reușit să aducă zâmbetele pe chipurile inocente.
Evenimentul, realizat de Grădinița și Școala din Girișu Negru, a fost unul plin de magie, încredere, spiritualitate și emoție. A fost mai mult decât un simplu eveniment, a fost ca o seară în familie, în care s-a implicat toată comunitatea, de la mic la mare, de la bunici și părinți, la cadre didactice și invitați speciali, care, împreună, au fost o mare familie în această seară.
Profesor Poenar Speranța

Trimite email
vineri, 14 martie 2025, 08:00:57 Ora standard a Europei de Est