Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

PNL a obținut cele mai multe voturi din toate județele țării...

Echipa PNL Bihor le mulțumește orădenilor și bihorenilor!

PNL a obținut cele mai multe voturi din toate județele țării...

Echipa PNL Bihor le mulțumește orădenilor și bihorenilor pentru prezența numeroasă la urne, județul nostru fiind între județele fruntașe în ceea ce privește prezența la urne, mult peste media națională.

PNL Bihor în top, la nivel național
În Bihor, PNL a obținut cele mai multe voturi din toate județele țării, după municipiul București, cu 101.994 de voturi pentru Senat (36,88% din sufragii) și 88.338 de voturi pentru Camera Deputaților (32,04%). 
Spune multe faptul că o pondere de 7,72% din votul la nivel național al PNL pentru Senat a venit din Bihor. Aceasta în condițiile în care ponderea alegătorilor înscriși pe listele permanente din Bihor este de doar 2,76% din numărul total, la nivel național. 
Scor peste alegerile parlamentarele din 2020 
Ca număr de voturi obținute, scorul obținut acum de PNL Bihor reprezintă 164,95% față de votul obținut la Senat, în anul 2020. De această dată, PNL a obținut cu 40.164 voturi mai multe față de cele obținute pentru Senat, în urmă cu patru ani. 
De asemenea, pentru Camera Deputaților, în cadrul alegerilor din 1 Decembrie 2024, PNL Bihor a obținut 149,42%, comparativ cu votul obținut la Camera Deputaților în 2020. Și aici, au fost cu 29.218 mai multe voturi primite, comparativ cu cele obținute în 2020, pentru Camera Deputaților. 
Ilie Bolojan și PNL Bihor - mult peste votul pentru Nicolae Ciucă
În mod evident, rezultate obținute de PNL Bihor în cadrul alegerilor parlamentare au fost mult mai bune decât cele obținute la primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an. O concluzie ce ține de domeniul evidenței: faptul că votul prezidențial a avut în vedere personalitățile și percepțiile cetățenilor asupra candidaților. Domnul Nicolae Ciucă nu a reușit să convingă din postura de candidat pentru funcția de președinte. 
Pe de altă parte, bihorenii au arătat că au, în continuare, mare încredere în Ilie Bolojan și în echipa PNL Bihor. Este motivul pentru care, la Senat, echipa PNL Bihor a obținut cu 65.249 de voturi mai multe față de cele obținute din urmă cu doar o săptămână, la primul tur al alegerilor prezidențiale. Respectiv cu 51.593 voturi mai multe pentru Camera Deputaților. 
PNL Oradea a potențat scorul PNL Bihor
Și de această dată municipiul Oradea a votat masiv PNL, trăgând în sus scorul PNL Bihor. Votul PNL din Oradea are o pondere de 43,31% din votul total pentru PNL în județul Bihor, pentru Senat, respectiv 40,98% din votul PNL Bihor pentru Camera Deputaților.
Un alt aspect important: faptul că jumătate din voturi obținute în plus de PNL Bihor în cadrul alegerilor parlamentare, comparativ cu rezultatele pentru primul tur prezidențial, au venit din Oradea. În Oradea, PNL a câștigat cu 46,29 % la Senat și cu 41,08 % la Camera Deputaților. 
O responsabilitate suplimentară pentru echipa liberală din Capitală
Încrederea bihorenilor conferă echipei PNL Bihor un imbold și o obligație suplimentară. Acest semnal pozitiv primit din partea bihorenilor reprezintă o responsabilitate în plus, încredințându-ne că abordarea noastră, aceea de a face administrație pentru oameni, pentru dezvoltarea reală a municipiului Oradea și a județului Bihor este cea corectă. 
În continuare, PNL Bihor va face o echipă puternică pentru bihoreni, atât prin parteneriatul instituțional din plan local, asigurat de Florin Birta și Mircea Mălan, cât și prin parteneriatul cu echipa parlamentară din Capitală, condusă de președintele Ilie Bolojan.   
Patriotismul adevărat se exprimă prin fapte
Este atitudinea pe care Ilie Bolojan și echipa PNL Bihor își propune să o imprime și în Capitală. Ne dorim ca viitorul Guvern să reușească reformele propuse de Ilie Bolojan, de care România are mare nevoie, pentru a rezolva inechitățile sociale și pentru a înscrie România pe un traseu accelerat de dezvoltare.  
Pentru PNL Bihor, patriotismul se manifestă cu adevărat prin fapte. Nu prin vorbe, nici prin propagandă. Ci materializat printr-un stat eficient, care să își respecte cu adevărat cetățenii și printr-un set de reguli clare, corecte, asumate de toate partidele politice responsabile, care să combată risipa banilor publici, pentru ca România să devină un stat sănătos, consolidat, cu o economie puternică și un stat de drept veritabil.
Bihorenii simt avantajele apartenenței la UE și NATO
Țara noastră are doar de câștigat din apartenența la acest spațiu de securitate și prosperitate. Iar aici, la noi acasă, în Oradea și în Bihor vedem foarte bine beneficiile apartenenței la spațiul euro-atlantic. 
Iar din 1 ianuarie 2025, noi orădenii, bihorenii vom fi primii care vom simți ce înseamnă apartenența la spațiul de liberă circulație europeană - Schengen. 
Elena Lasconi președinte, pentru o Românie europeană, modernă și sigură
De aceea, PNL Bihor face apel încă o dată la bihoreni pentru a veni în număr mare la vot, duminică, în 8 decembrie. Elena Lasconi este candidatul care ne oferă tuturor garanția că România își va continua parcursul pro-european și pro-NATO, ce asigură țării noastre drumul spre prosperitate, asigurându-ne, totodată, și securitatea națională, indispensabilă oricărei democrații funcționale. 
De aceea, PNL Bihor recomandă tuturor simpatizanților și votanților liberali să o aleagă pe Elena Lasconi în funcția de președinte al României. (B.C.)

Trimite email
joi, 26 decembrie 2024, 15:14:07 Ora standard a Europei de Est