Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Viitorii jurnaliști ai Universității din Oradea, în vizită la Radio România și TVR Cluj

Excursie de studiu

Viitorii jurnaliști ai Universității din Oradea, în vizită la Radio România și TVR Cluj

Studenții programului de studii Jurnalism, de la Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării (IRISPSC), au fost, vineri, 22 noiembrie 2024, într-o excursie de studiu în studiourile Radio Cluj și TVR de la Cluj-Napoca.

Vizita studenților orădeni a coincis, în mod fericit, cu împlinirea a 70 de ani de existență a Radio Cluj. Viitorii jurnaliști au avut ocazia să vadă cum erau înregistrate și prelucrate, pe bandă magnetică, materialele destinate emisiunilor de radio și modul în care, azi, aceste materiale sunt realizate cu ajutorul tehnologiilor digitale. Studenții IRISPSC au avut șansa de a citi știri, chiar la microfonul Radio România - Cluj, văzându-și apoi materialele procesate: fonotecate, „curățate" de pauze nedorite și bâlbe.
Mai apoi, în studiourile TVR Cluj, tinerii jurnaliști au descoperit cum prind viață materialele de televiziune. Studenții Universității din Oradea au trecut prin cabina de emisie, au fost în platoul de știri, au poposit în spatele camerei de filmat, în fața prompterului și chiar pe locul rezervat prezentatorilor de știri.
Următorul popas a fost la sediul unei televiziuni comerciale cu sediul în orașul de pe Someș, Prima News Cluj. Aici studenții IRISPSC au avut discuții cu echipa redacțională, cu realizatorii și prezentatorii postului, au recapitulat „în teren" noțiuni fundamentale legate de iluminatul platourilor de televiziune și au vizitat garderobele, cabinele de machiaj și cele izolate fonic pentru dubbing.
„Documentarea în teren" s-a încheiat cu Muzeul Steampunk Transylvania. Aici studenții orădeni au descoperit cum funcționau obiecte legate de „preistoria" comunicării media: mașini de scris, telefoane fixe, gramofoane, reflectoare...
„Viitorii jurnaliști au nevoie de astfel de experiențe practice, în redacții. Ieșirea a plăcut, atât studenților, cât și profesorilor, de aceea o vom repeta cât de curând. Deja avem propuneri pentru vizite în alte orașe, la alte redacții, și sperăm să fie excursii întinse pe mai multe zile", spune lect. univ. dr. Carmen Ungur-Brehoi.
Excursia de studiu a fost pregătită și coordonată de profesorii Universității din Oradea: lect. univ. dr. Carmen Ungur-Brehoi, conf. univ. dr. Simona Fer, împreună cu conf. univ. dr. habil. Florin Ardelean și de jurnalistul radio Dinicu Braghină. (B.C.)

Trimite email
joi, 26 decembrie 2024, 21:49:59 Ora standard a Europei de Est