Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Expoziție de fotografie semnată de ASR Principesa Sofia a României

Din piatră și oțel. O călătorie în lumea URBEX

Expoziție de fotografie semnată de ASR Principesa Sofia a României

Institutul Cultural Român și Ambasada României la Londra organizează în perioada 29 octombrie - 15 noiembrie, expoziția de fotografie „Din piatră și oțel. O călătorie lumea Urbex" / "Of Stone and Steel - A Voyage into the world of Urbex", semnată de Alteța Sa Regală Principesa Sofia a României.

Expoziția, realizată de ASR Principesa Sofia împreună cu Jean Milligan și Irina Andreea Cristea, va prezenta peste 20 de panouri fotografice de impact, care aduc în prim-plan o excepțională incursiune în istoria și starea actuală a unor clădiri abandonate din România. După mai mult de doi ani de pregătiri și o planificare minuțioasă, autorii au călătorit prin întreaga țară pentru a aduce în fața publicului aceste fotografii excepționale. Astfel, privitorul este transportat într-o odisee vizuală deopotrivă intimă şi captivantă și purtat printre aceste structuri astăzi abandonate. Sperăm că prin intermediul acestui proiect se va păstra vie memoria acestor clădiri și că nu vor cădea și mai mult în uitare, preschimbându-se total în nişte fantasme ale epocilor trecute.
Vernisajul expoziției, însoțit de o introducere susținută de ASR Principesa Sofia a României, va avea loc pe 29 octombrie de la ora 19.00.
Expoziția va fi deschisă, în Galeria „Constantin Brâncuși" a Institutului Cultural Român de la Londra (1 Belgrave Square, SW1X 8PH) de luni până vineri de la ora 10.00 la ora 17.00.
BIOGRAFII
Alteța Sa Regală Principesa Sofia, cea de-a patra fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana ai României, a fost pasionată de artă încă din copilărie. Fotografiile personale ale tatălui său, în special cele pe care le-a realizat în perioada de tinerețe capturând frumusețea Munților Carpați, au inspirat-o încă de mică să mânuiască aparatul de fotografiat. Astăzi, Altețea Sa Regală este un fotograf recunoscut pe plan internațional, care are la activ numeroase expoziții în Europa și nu numai. Este câștigătoarea Premiului Internațional Kotinos pentru Excelență în Arta Fotografică (2018), premiu acordat în colaborare cu Organizația Internațională Filantropică și cu Organizația Internațională Saned. Principesa Sofia este unul dintre cei mai importanți și activi membri ai Familiei Regale a Românei. Activitatea sa oficială este dublată de cea artistică, de fotograf. În scopul extinderii acesteia din urmă, Principesa a creat un proiect-umbrelă, pe termen lung, intitulat „România, o sărbătoare". Inițiativa acoperă diverse subiecte, capturând imagini și documentând diversitatea României, istoria, mediul înconjurător și modul de viață al locuitorilor săi. Astfel, rezultatele constau în adevărate călătorii vizuale de-a lungul și de-a latul țării, care oferă perspective unice, rar întâlnite. Expoziția „Din piatră și oțel. O călătorie lumea Urbex" este cel de-al patrulea capitol al proiectului „România, o sărbătoare". Altețea Sa Regală este și scriitoare. În 1995, a publicat, la București, un volum de povești pentru copii, călcând pe urmele străbunicii sale, Regina Maria. Primul său album de fotografii, „Mănăstirea română. Sărbătorind comunitățile spirituale ale României", a fost publicat în 2021. Al doilea album a fost publicat în 2023 și este intitulat„Din piatră și oțel. O călătorie lumea Urbex". Altețea Sa Regală participă, alături de Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei la numeroase activități oficiale, își continuă proiectele sale fotografice, dar și pe cele literare. În prezent, lucrează la realizarea unei noi cărți pentru copii, împreună cu unicul său născut, Eelaz, artist, care va realiza ilustrațiile. Urmând a fi definitivat în anii care urmează, acest proiect ocupă un loc special în inima Principesei Sofia atât datorită naturii sale profund personale, cât și scopului declarat și anume încurajarea lecturii în rândul copiilor cu vârstă fragedă.
Irina-Andreea Cristea este asistenta Alteții Sale Regale Principesa Sofia a României în realizarea proiectelor fotografice. În prealabil, Irina Cristea a lucrat ca ghid la Palatul Elisabeta din București. Irina Cristea a fost responsabilă cu organizarea aspectelor logistice ale proiectului „Din piatră și oțel. O călătorie lumea Urbex". A fost cea care a stabilit interviurile, a discutat cu autoritățile locale în vederea dobândirii accesului și autorizațiilor necesare pentru accesul în diferite clădiri extrem de importante pentru succesul proiectului și a realizat orare precise pentru întreaga echipă.
Jean Milligan are o conexiune puternică cu România, în care a și locuit timp de un an, în perioada 1990-1991. Ulterior, pentru o perioadă de câțiva ani, Jean Milligan a fost directoarea ramurei elvețiene a Fundației Regale Margareta a României. De atunci a rămas legată strâns de Familia Regală a României, în special de Principesa Sofia. Lucrând în strânsă colaborare cu Irina-Andreea Cristea, Jean Milligan a intervievat oameni relevanți și conectați cu locurile vizitate și a contribuit la forma finală a acestui proiect deosebit.
Mai multe detalii despre proiectele în desfășurare ale ICR Londra pot fi găsite pe rețelele de socializare și website-urile institutului:
https://www.rcilondon.co.uk/
www.facebook.com/ICRLondon
twitter.com/RCILondon
https://www.instagram.com/rcilondon/
Raluca Moisan

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:14:02 Ora standard a Europei de Est