Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Dragoș Mihai Dobocan a expus la sediul UNESCO din Paris

Doar la 11 ani,

Dragoș Mihai Dobocan a expus la sediul UNESCO din Paris

Dragoș Mihai Dobocan, un copil talentat, de 11 ani din Oradea, a fost invitat să își expună lucrările la sediul UNESCO din Paris, în cadrul unei seri culturale internaționale intitulate „Arts et traditions du Monde" (Artele și tradițiile lumii).

Evenimentul a reunit artiști din întreaga lume, inclusiv din Japonia, China, Franța, Portugalia, România și Liban. Dragoș a fost singurul copil invitat să participe, alăturându-se unor artiști consacrați care au luat parte la această manifestare culturală internațională.
Pe lângă Dragoș, România a fost reprezentată și de artistul plastic Daniela Brosset (fostă Maier), o orădeancă stabilită în Franța, care s-a remarcat în lumea artei din Hexagon și cea care l-a descoperit pe Dragoș.
Dragoș a fost invitat la UNESCO după ce a impresionat publicul și artiștii prezenți la Salonul Internațional de Artă Contemporană „Art - Shopping", desfășurat între 18 și 20 octombrie 2024, la Carrousel du Louvre din Paris.
Aceasta a fost a doua participare, consecutiv, a lui Dragoș la acest eveniment, unde a reușit, din nou, să atragă atenția cu lucrările expuse (50 de picturi realizate în acrilic, tehnica sa preferată).
Maria Arouss Achmar, președintele Association Internationale de Diplomatie Culturelle - Delegation de Liban, a fost cea care l-a remarcat la Salon și l-a recomandat conducerii UNESCO Community Association, reprezentată de Marietta Bantchev.
„Dragoș este un artist care a crescut sub aripa unei mame iubitoare, inteligente și ambițioase. Este talentat, pasionat de arta sa și în căutarea constantă a perfecționării. Asta am observat eu la el. Este al doilea an consecutiv în care îl primesc pe acest artist român în galeria mea în cadrul Salonului Internațional de Artă Contemporană „Art-Shopping", unul dintre cele mai cunoscute din lume, și chiar sunt foarte mândră de el", a declarat Maria Arouss Achmar.
Ea și-a exprimat speranța că Dragoș va continua să înflorească și să strălucească în lumea artei.
De la 5 ani
Dragoș Mihai Dobocan este elev al Școlii Gimnaziale „Dacia" din Oradea (clasa a V-a) și studiază pictura de la vârsta de 5 ani. El a început cursurile de pictură la Atelierul „Mânuțe fermecate" din Oradea, continuând la Academia de Arte „Marina Căpățînă" din București. În urmă cu doi ani, a absolvit cursurile Școlii de Arte „Francisc Hubic" din Oradea, la clasa profesoarei Florence Sabău.
Dragoș are deja în portofoliu mai multe expoziții de pictură organizate atât în România, cât și în străinătate, atrăgând atenția criticilor și a publicului prin talentul și expresivitatea lucrărilor sale.
Deplasarea sa la Paris a fost susținută parțial de Fundația pentru Comunitate, prin programul Mol România de promovare a talentelor (care sprijină tinerii artiști și sportivi în demersurile lor - locale, naționale sau internaționale).
Expoziția de la UNESCO este un pas important în cariera lui Dragoș, care încearcă să devină un nume cunoscut în lumea artei internaționale. (C.D.)
 
Felicitări, Dragoș! Observ cum urci spre Coloana infinitului...
Dragoș dragă, ne uimești și ne bucuri cu talentul și expozițiile tale. Se adeverește tot mai mult faptul cu munca asiduă, perseverența, voința și dăruirea, dublate de talent, nasc valori!
Tu ești un exemplu și un model de dăruire în arta culorilor, care, se vede, că vrăjește pe oricine și îți aduce atâtea satisfacții, dar nu numai ție, iar mama e prima care jubilează și ne împărtășește din preaplinul sufletului său, care crește odată cu tine, la umbra ta! (OviDan)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:52:15 Ora standard a Europei de Est